Vezi VIDEO
Conducerea Consiliului Judetean Maramures vrea sa-si innoiasca parcul auto. Sefii administratiei maramuresene s-au gandit sa profite de programul „Rabla” si sa scape de masinile vechi si uzate ale institutiei, urmand sa achizitioneze autoturisme noi.
„Rabla” a inceput in 8 aprilie, iar proprietarii de masini mai vechi de opt ani se pot inscrie in programul de stimulare a innoirii parcului auto national. Si institutiile publice au posibilitatea de a obtine un tichet valoric pentru achizitionarea de autoturisme noi. Dealerii auto spun insa ca pana acum institutiile publice nu s-au inghesuit sa depuna cereri.
„Cereri pentru programul «Rabla» avem zilnic, din momentul in care s-a anuntat in mod oficial reinceperea acestui program. In ce priveste persoanele fizice avem deja depuse aproximativ 46 de cereri. Institutiile publice se lasa putin asteptate, dar noi ii asteptam cu oferte interesante”, a spus directorul de marketing la unul din dealerii auto din Baia Mare, Alina Mocanu-Lates.
Solicitari din partea institutiilor pot sa vina in urmatoarea perioada, in conditiile in care in numeroase situatii exista nevoia de reinnoire a parcului auto. In plus, cererile se primesc pana la finele lunii septembrie.
„Aceste solicitari pentru programul «Rabla» anul acesta pot fi depuse pentru persoanele fizice pana la finele anului, adica pana pe 10 decembrie 2014. In schimb, persoanele juridice sau institutiile publice pot depune aceste solicitari pana pe 30 septembrie 2014. Pentru ei perioada e ceva mai scurta asa ca ii invitam sa depuna cererile cat mai repede ca sa poata accesa programul”, a adaugat Alina Mocanu-Lates.
Si Consiliul Judetean Maramures intentioneaza sa participe la acest program, avand in vedere ca doua autoturisme de la Serviciul Salvamont si Urbanet sunt vechi si ar trebui inlocuite. In acest context, alesii maramureseni au aprobat inscrierea la programul „Rabla”.
„Nu stim inca exact cate tichete mai sunt. Cert este ca avand doua masini care indeplineau conditiile de casare, doua Dacii mai vechi, am optat pentru reinnoirea parcului daca exista aceasta posibilitate de obtinere a tichetelor valorice pentru cele doua. Inca nu este sigur ca le vom si primi, dar o conditie prealabila era aceasta de adoptare a hotararii”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu.
Cupoanele valorice in cuantum de 6.500 de lei pe care le va obtine institutia in momentul casarii celor doua masini vor fi utilizate in vederea achizitionarii a doua autovehicule noi pentru parcul auto propriu. Diferenta de valoare necesara pana la acoperirea integrala a valorii de cumparare a noilor autoturisme se va acoperi din bugetul propriu al Consiliului Judetean.
In prezent parcul auto al CJ Maramures numara sase autoturisme, la care se adauga inca doua utilitare.
Sursa: Camelia Tocaci