Untold a investit suma de un milion de lei în refacerea Parcului Central, după Festivalul Untold, care a avut loc înperioada 1-4 august și care a ocupat zona timp de câteva zile. Pe lângă suprafața afectată de festival, 10.000 de mp, Untold a finanțat modernizarea a încă 50.000 de mp din parc.
Lucrările de înfrumusețare și reamenajare a Parcului Central sunt finalizate în proporție de peste 90 %. Organizatorii UNTOLD anunță că și-au respectat promisiunea făcută comunității și, cu toate că lucrările urmau să fie finalizate doar la finele lunii august, acestea au fost realizate într-un timp mai scurt, Parcul Central reluându-și deja activitatea, cu un aspect nou. Zilele trecute au putut fi văzuți în parc, sute de clujeni, de la tineri până la familii cu copii, cu toții bucurându-se de verdeața și liniștea parcului.
Pe lângă lucrările de reamenajare a Parcului Central, pe o suprafață de 10.000 mp, necesare în urma folosirii parcului în cele 4 zile de festival, organizatorii UNTOLD au decis să facă și o extra-investiție în înfrumusețarea a altor peste 50.000 mp din parc, suprafață folosită, an de an, de întreaga comunitate. Aceste lucrări au fost schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice, potrivit stiridecluj.ro.
În plus, festivalul UNTOLD a contribuit la înfrumusețarea parcului și prin decorațiuni sau mobilier urban, cum ar fi decorarea Foișorului, amplasarea unor elemente decorative care împrejmuiesc fântâna din fața Cazinoului și a mobilierului multifuncțional realizat în parteneriat cu ENGIE, care este folosit de clujeni atât ca spațiu de relaxare, cât și ca locație de încărcat dispozitive electronice.
Investiția se ridică la suma totală de peste 1 milion de lei.