Parcul National Muntii Rodnei: din valea Bila, pe varful Ineu si Creasta Plescutei

Mi-am dorit sa reiau tura facuta in amontele vaii Bila spre Saua si varful Ineu, luand in colimator Gaura Ineului-Fundul Bilei-caldarile lacurilor Lala Mica si Mare precum si Creasta Plescutei. Ideea era sa beneficiem astfel inclusiv de observarea versantilor estici ai crestei secundare nordice: de la varful Tomnatec I (2050 m), trecand Culmea Tomnatecului prin La Tau si La Cuptor pana la varfulTomnatec II (1943/1960 m ). Cum abruptul vestic al Crestei Plescutei si Ineului e in umbra dimineata si pentru a putea observa si versantii opusi ai acestora, am decis sa parcurgem integral, de la sud spre nord aceasta superba culme cu multime de varfuri separate de sei, cu cateva adancituri si glisari in care se acumulasera cele dintai depozite de nea ale iminentei ierni. Ne-am fixat ca punct terminus varful Muncelutu, de-acolo urmand sa revenim la vest pentru a cobori spre stana din valea Bila.

Porniram din Baia Mare vineri dupa amiaza, dormind la o cabanuta din Borsa, cu valea Fantana murmurand in fata. 

Puzderie de stele. Frig tomnatic. 

Plecam din Borsa-Fantina spre Pasul Prislop la ora 7,40, admirand semiluna si vagile contururi ale Cearcanului, Puzdrei, Gargalaului.

Lasam in spate zorii trecand pe langa strania citadela betonata a bisericii din Prislop, sangeriul tranzitand inspre zmeuriu al cerului pe cind ne apropiem de Muzeul Radacinilor.

Oribil gaterul plus depozitul de busteni si cherestea din zona Sesuri!

Bariera e deschisa si continuam in amontele vaii Bila cu numerosi ciulini, unii deveniti smocuri de calti. 
La sud culmile alpine se ivesc, iar soarele incepe sa le valoreze, aurindu-le. 

Oprim aproape de capatul drumului forestier, acolo de unde varful Ineu  isi prezinta fudul gheara recurbata spre nord-est, acum inrosita de primele raze ale soarelui. 
La dreapta, deasupra noastra, soarele scoate la iveala varful Tomnatec II si paraul abrupt ce afluieste-n malul stang al Bilei.

Continuam trecand peste placi de gheata, apoi prin vadul Bilei, in vasta caldare inchisa spre est de Creasta Plescutei.

Stana din Gaura Ineului e ceva mai sus, la 2-300 sute de metri.
La ora 9,15 pornim spre stana urmarind drumul in serpetine realizat de IPEG Maramures cu ocazia sondarilor din nord-vestul Ineului, spre caldarile alpine din Fundul Bilei. 

Desi in umbra, versantul vestic al Crestei Plescutei ni se prezinta pe masura ce suim. Acolo izvorasc 4 fuioare de apa, doua cu alura de izbuc. Spectacolul grandios se deruleaza, insa, la dreapta noastra, acolo unde soarele scalda versantii ruginii. 

Dam peste dejectii de corbi.
Mai sus, in prima nea cazuta si topita treptat, vedem amprente de capra neagra. 

Scrutam culmile si versantii, vizibilitatea e perfecta, dar nu observam vietuitoare. 

La stanga Tomnatecului II, spre nord-vest, admiram varful Cearcanu, Podu Cearcanului, Capra, Toroiaga, Farcau-Mihailec, Bardaul… 
Mai la nord acele ciudate emisfere uriasie albe, ucrainene, foste instalatii radio, dezafectate de multa vreme.

Depasim 3 tausoare, mai sus unul mai mare ramane la stanga drumului, lejer accesibil (din pacate ! ) cu un modest 4 x 4.

In 2 ore de la plecare suntem la platforma fostei sonde.
La dreapta noastra imortalizam trei tausoare, unul alungit si mai mare, Taul Bila, doua fara nume. 
Cu versantul estic al Tomnatecului reflectat in oglinda ghetii, Taul Bila pare metalic, bronz auriu.

Iesim in Saua Ineului pe poteca traditionala acompaniind traiectul ocazionalului torent.
Privelistea este fantastica.
Mitraliem imagini spre varful Corongis si crestele secundare sudice ale masivului Rodnei.
Versantii sudici blanzi ai Tomnatecului I – Coastei Netede – Cisei par glazurati in miere.

Suim piciorul spre Ineu, cu crucea de lemn la stanga.
Un corb se lanseaza de pe Ineu spre Creasta Plescutei.

Dupa 3 ore si un sfert de la plecare poposim pe varful Ineu, la crucea de lemn. Varful Toaca din Muntii Ceahlau se vede ca-n palma, ce sa mai vorbim de Muntii Calimani, varful Heniu din Muntii Bargaului, Muntii Tibles, lantul Muntilor Maramuresului, Muntii Suhard.
Superbe Obicnele Bucovinenei si Transcarpatia. 
Aproape Ineutul-varful Rosu-Cobaselul batuti cu bocancul in iulie a.c.

La capatul culmii, orbitoare in soare datorita sarpantelor galvanizate, se vede comuna Sant. Sub translucide neguri Rodna.
O imensa mare valurita de nori departe, spre taramurile extreme sucevene. 

Am fost de multe ori in Muntii Rodnei si pe varful Ineu, dar vizibilitate si spectacol imagistic de exceptie ca azi …nici pomeneala.

Scrutam caldarile estice ale Ineului, Lalei Mici, mai apoi versantii estici ai Crestei Plescutei. Nu vedem nici o vietate. 

Dupa un scurt popas si plaja …cu dinti coboram un picior estic al Ineului observand o gramajoara de crotine de capra neagra. 

Ajunsi deasupra lacului Lala Mica, ne orientam tangent stanga, depasind pe grohote mici petece de nea.

In circa 20 de minute iesim in saua de legatura Creasta Plescutei – varful Ineu, acolo unde incepe custura accidentata a acestuia, respectiv custura Crestei Plescutei, spre nord.

In acest traverseu imortalizam gri-verdele lacului Lala Mica alaturi de un tausor rotund, imediat mai spre sud. 
Impresionanta piramida perfecta a Ineutului, versantul nord-vestic acum in umbra, striat de sumedenie de paralele fuioare.
Imediat apare si izvorul-parau de alimentare de sub Ineut al lacului Lala Mare. 

Suim Creasta Plescutei. 
Un corb ne impresioneaza cu evolutia sa acrobatica deasupra vaii Lala.

Treptat soarele pune-n valoare valcelele abrupte vestice ale Crestei Plescutei, stancariile, pervazele, saritorile, pe care le scrutam cu speranta de-a vedea vreo capra neagra. Nu vedem nimic in cele circa 2 ore in care parcurgem integral suind-coborand succesivele varfuri-mameloane stancoase ale Crestei Plescutei, depasind 2000 m altitudine (de la sud la nord 2179, 2111, 2041 m) si mai apoi ampla inseuare nordica a acesteia, dinaintea ultimelor varfuri descrescande pe masura apropierii de varful Muncelutu (1762 m).
De aici spre nord-est culmea se lasa cu un picior alpin inierbat ce intalneste liziera sudica a varfului Plescutei. 

La est de Muncelutu, spre valea Lala, e stana traditionala si chiar pe lunca vaii grajdul de vite lasat in paragina, inca un excelent refugiu pe vreme ostila. 

Impresioneaza, in afara perspectivelor inedite de aici asupra lantului Muntilor Rodnei, mai ales spre vest, dar si spre sud-sud-est aceea spre groapa La Tau, lacul elipsoidal de pe culmea nordica Tomnatec I-II, albastru cobalt. 
Frumoasa in desfasurare e si Culmea Gajei suind abruptul custuros nordic al Inautului. 

Coboram pe un picior vestic imortalizand pajistile cu licheni gri-verzui, ce formeaza adesea compacte pernite care dau culoare muntelui, alaturi de cei ruginiu-maronii, detalii macro cu inflorescente bej-sidefii, unele miniaturale globulete ca de papadii. 

In locul in care pajistea alpina e inlocuita de jnepenisul sinuos parcurs spre sud-vest de o poteca de oi starnim un pui de cocos de ierunca ce tasneste in zari. Imediat il urmeaza alti doi, apoi unul intarziat – sau ceva mai curajos. Sub tufele de ienupar gasim locul unde au pranzit: cetina si fructe de ienupar, dar si dejectii cilindrice, verzui-kaki. 
Mai deranjam o pasaruica, probabil cinteza.
Nimic in rest desi, de-acum, intreg versantul Crestei Plescutei fierastruit de valcelele cu saritori si paraie e in soare.

Coborand pe picior, dam in malul drept al celui dintai parau al Crestei Plescutei, cu albia accidentata. Tatonam spre aval, pana la o ingustare a albiei deasupra unui mic prag-cascada, traversam spre malul ierbos stang si dam in poteca ce continua spre sud-vest prin molidis tanar, admirand cei din urma bureti si o hriba, dupa 7 ore si un sfert de la plecare incheindu-ne circuitul frustrati faunistic, incantati peisagistic la superlativ.

Pornim spre Gura Lalei-DN 18 admirand inca o gainusa de ierunca, acum adulta, undeva pe langa valea Iapa Alba-confluenta cu valea Bila. 
Iesim in DN 18 apoi o luam spre Pasul Prislop. De aici ne luam ramas bun de la varful Ineu si Creasta Plescutei, aruncandu-le nostalgice priviri.

De acum coboram spre Borsa, socati, a cata oara oare? de macelul silvic al Prislopului si mai departe, pana la poalele sud-estice ale Cearcanului. 

Panoramele spre Muntele Cailor-Cimpoies-Paltinu, prin traversul fasiilor aurii pastelate de galbenul paltinilor si verdele molidisului treptat renascut nu pot compensa imaginea unui dezastru forestier. Nu, cel putin privind spre versantul nord-estic al Stiolului. 

Din pompos lansatul proiect PHARE Luna Ses-Borsa s-a materializat pana acum traiectul viitorului telescaun si un hotel, ridicat deocamdata in rosu, aproape de fostul Han al Butinarilor, inchis de cativa ani. 

Ultimele imagini le furam din Dealul Moiseiului spre Toroiaga-Capra, dar si Culmea Hotarului-varful Pietrosul, varful Buhaescu si Batrana.
Mai jos, la Sacel, privim spre ciudata-i piramida terasata.
In fine, prindem un final de apus de soare deasupra Gutaiului.

Sfaturi pentru parcurgerea traseului turistic:

Traseu turistic nemarcat realizabil din apropierea stanei din Caldarea Bilei-Ineu în circa 8 ore de mers pe jos, cu rucsac mic de tură.

Circuitul este integral desfasurat intr-o arie naturala protejata, adica obligand la un comportament montan exemplar, fara galagie, foc de tabara si, evident, fara a polua/distruge ceva.

Apa potabila trebuie asigurata din Fundul Bilei, negasindu-se pana la incheierea turei. 

Recomandam utilizarea betelor pentru trekking deoarece traseul este foarte accidentat pe cel puţin 70 % din total, cu panta deosebita la urcarea spre Saua şi varful Ineu şi apoi la continuarea coborarii si traverseului spre Creasta Plescutei, dar si in portiunea de coborare finala in flancul drept al vaii Bila. 

Foto: