„Schimbarea la Fata” isi pusese amprenta pe starea vremii, dar nu inca si asupra peisagisticii. Traseu auto din Baia Mare via Cavnic – Valea Cosaului – Sighetu Marmatiei si-apoi pe Valea Viseului peste dealul Hera, inecat in neguri. Am strabatut in graba localitatile Petrova, Ruscova, Repedea, in cele din urma Poienile de Sub Munte, admirand debitul si tumultuozitatea vaii Ruscova. Inutil ne-am caznit sa vedem varful Pietriceaua sau Mihailecu, saltand din greu pe hartoapele cu uriase balti, an de an afundate de peridoc-urile incarcate cu busteni. Din Poieni am luat-o spre Cosnea (circa 9 km), lasand la dreapta valea Bardiu si amintirea turei de neuitat in amontele ei, pe varful Bardau (Pietrosul Maramuresului -1850 m), in mustul primei zapezi.
Am ajuns la cabana noaptea, pe la 21,30, fiind asteptati de vechea noastra cunostinta, cabaniera Ioana. Am cinat si apoi ne-am culcat.
Sambata dimineata burnita putin, dar mai apoi negurile lenes-plutinde de deasupra culmilor Rugas si Pecealu incepura sa se ridice lasand loc soarelui sa mangaie plantatia de pini din fata cabanei si afinisul dens perie cu poamele ajunse la coacere.
Abia pe la ora 8,30 am pornit-o in amontele vaii Ruscova, spre confluenta vaii Rica (dreapta) cu valea Socolau (stanga), acolo unde debuteaza Culmea Plisca.
De la pod am continuat in amontele vaii Rica, admirand stancariile alb-sure stratificate (roci din paleogen si calcare triasice, cum aveam sa aflu ulterior de la ing. geolog Dumitru Istvan) taiate de valcelele abrupte, pe alocuri cu saritori si torente.
O galerie scurta a ramas aproape de pod si confluenta cu Socolaul, decupata-n versantul stancos ornat cu multime de buchete de campanule albastre. Similare galerii fusesera odinioara incepute si in ambele maluri ale Socolaului ca parte dintr-un ambitios proiect ceausist de amenajare hidrotehnica a… Somesului, respectivele galerii urmand sa afluiasca apele din bazinele Muntilor Maramuresului intr-un viitor mare lac de acumulare cu scop energetic plasat pe Somes (lucrari similare celor din Fagaras, Parang, Latorita etc, care au dereglat total si definitiv hidrografia Romaniei, probabil si clima/agricultura).
In drum spre Gura Lutoasa ne-am intalnit cu o multime de adolescenti/tineri coborand alert, pe biciclete, majoritatea venind de la vacaristea Reviaca, unde efectuasera mulsul de dimineata, ducand spre casa laptele proaspat.
Vacaristea Reviaca (reper borna silvica III/256) se afla la circa 5 km de Cosnea, salasele pentru vite, confectionate din lodbe despicate din busteni de molid, fiind plasate de fapt pe imensul con de dejectii antrenate pe vale de la poalele Bardaului (gresii paleogene), Bucovinca (conglomerate cretacice, bolovani mari rotunjiti prin rostogolire, avand pe sectiune aspect de beton) si Grohot. De remarcat ca aceste uriase conuri de dejectii aluvionare sunt tipice vailor Socolau si Rica, pe intreg cursul lor (una similara, ocupata de o vacariste mare, se afla pe valea Socolau, la Pauzen).
Am continuat spre confluenta vaii Rica cu valea Lutoasa, aflata mai sus cu circa 1,5 km, admirand de aproape un uliu pasarar, cativa corbi si vioaie codobaturi aurii agitandu-se in cautare de musculite deasupra apei.
La stanga, deasupra tinerei paduri (amestec de conifere cu faget dominant) se iveste chelia frumoasa a varfului Plisca. Ajunsi pe malul drept al Gurii Lutoasa, la borna silvica III/213 (circa 2 ore de la plecare), am inceput lungul si solicitantul urcus al Culmii Lutoasa, in prezent acoperit cu un codru tanar (18-25 de ani) de faget si molidis, parcurs de un fost drum de carute.
Aici placuta surpriza au constituit-o coloniile succesive de galbiori fragezi, cateva amanite toxice, putine manatarci pline de viermi si doua butonate, abia inmugurite peste noapte.
Umiditatea in exces sporeste aparent dificultatea pantei deosebite.
Noroc ca acum aveam doar rucsaci usori, de tura, spre deosebire de precedenta expeditie pe aici din urma cu cativa ani, cu trupa Mititeanu, cand am parcurs un frumos traseu chiar pe frontiera romano-ucraineana: Lutoasa, Budescu, Ladescu, Copilasu, Stogu, Corbu, Micu, Mica Mare, Barlebasca, Capu Grosi, Pop Ivan, Muntele lui Serban sau alta data, cand am deviat dinspre Mica Mare spre varful Farcau, lacul Vinderel, varful si Culmea Mihailec, Stanisoara, Smereca, Cosnea.
Cateva drumuri de TAF se desprind mai apoi din culme pentru a cobori in flancul drept al vaii Lutoasa.
Dupa o vreme panta se domoleste, traseul urmand o curba de nivel ce trece printr-un molidis matur invadat de bureti vanat-carnosi necomestibili, ajungand la prima stana din Lutoasa.
Ne asteapta doua fantanite cu ape minerale carbogazoase feruginoase, una cu un soarece de camp sinucis si plutind molatec deasupra apei, cealalta protejata cu un scund ghizd si capac de lemn.
Latrat molcom de ciobanesc carpatin, raget de magar, atipic pe aici – unde samarul e traditional realizat cu cai de munte dotati cu sei de lemn acoperite cu cergi vechi.
Ajunsi la stana (2 ore si un sfert de la plecare) am intrebat de Taul Lutoasa (uitasem de el) si ni s-a spus ca e ceva mai sus pe culme, in apropierea unei mari cruci de lemn.
Dupa ce ne-am refacut rezerva de apa potabila de la un ciurgau cu valau pentru adaparea turmelor, am continuat pe culme.
In dreapta se ivesc versantii valurit-impaduriti cu molidis si faget tanar pe malul stang al vaii Lutoasa, iar dincolo de ei, de la Pecealu spre Grohot, Bucovinca si in final pina sub abruptul vest-nord-vestic al Bardaului, versantii defrisati in urma cu 3-5 ani, la ras.
La ora 12,40, adica dupa 3 ore si un sfert de la plecare, am poposit putin langa crucea de lemn, la Taul Lutoasa, pitoresc si invadat de vegetatie lacustra pe circa 35-45 % din suprafata.
Departe de el spre vest ( dincolo de valea Rica) se profileaza indraznet varful Plisca si mai departe, dupa nevazuta valea Socolau, invaluite de tenebrosi nori de ploaie, varfurile Mihailec (1918 m) si Farcau (1956 m).
Un tanar pastor cu un cal de samar cobora dinspre varful Lutoasa, de la stana.
Intrebandu-l daca exista vreo poteca spre obarsia vaii Lutoasa, pe care sa coboram in drumul auto-forestier, nu a stiut sa ne raspunda.
Nori pitoresti se adunau/destramau deasupra Grohotului, Bucovincai si Bardaului, lasand libera frumoasa culme de legatura punctata cu rariste de molidis spre varful Lutoasa.
Am continuat sa suim, depasind al doilea tau, foarte mic, al Lutoasei.
La stanga incepe sa se profileze vasta defrisare a obarsiei paraului Travertin si Budescu, iar la nord-vest Copilasu.
La ora 13,15 eram ajunsi deasupra inseuarii ce precede stana de sub varful Lutoasa, acum cu oile aflate-n staul pentru mulsul de-amiaza.
Ne intampina incredibil de pasnic o trupa de vajnici ciobanesti carpatini, doar unul singur mioritic, realmente cat niste vitei, la gat cu jujeie de lemn frumos incrustate cu cutitul.
Coloritul robei, masa generala, alura dar si agresivitatea mult redusa comparativ cu cainii ciobanesti romanesti cunoscuti cu ani in urma ne determina sa credem ca nu e exclusa incrucisarea lor cu rasa SaintBernard (la stana nasaudeana de sub Taurile Buhaescu din Parcul National Muntii Rodnei vazusem asa ceva in iunie 2005).
Norii de ploaie disparura treptat, fiind substituiti de arsita zilei.
Dupa o scurta pauza o luam la vale spre ampla defrisare din stanga, coborand mai apoi culmea Budescu si versantii sud-vestici ai acestuia care aduc aminte de sinistrul spectacol al muntelui Saint Helen dupa eruptia vulcanica.
Drumuri de TAF spalate de torente, cu afunde ogase, un racoros ciurgau din grohote, cu apa cristalina, mai jos confluenta galagioaselor paraie adunate-n valea Budescu.
La ora 15,40 am ajuns in drumul forestier Budescu (borna silvica III/203) continuand coborarea spre valea Rica.
De aici mai aveam de mers in aval circa 8 km pentru a ne incheia circuitul (de aproximativ 16-18 km) la cabana, pana acolo admirand brumariul norilor migrand pe infinitul azuriu al boltei, irizatiile valurilor repezi ale Ricai, superbele campanule, ciorchii rubinii de bozii, florile roz-violacee cu iz de cimbrisor ale tufelor de sovarv, baltile din labartata albie a Ricai si paraiele cu ape acaparate de lintita, rogoz si papura… Si, nu in ultimul rand, codrii de pe versantii vailor, fara exceptie extrem de tineri.
Ajunsi la cabana, ne-am rasfatat cu un dus (ce boierie sa faci o baie fierbinte dupa o tura la munte !), urmarnd curatatul ciupercilor si-apoi prepararea savuroasei tocanite de galbiori.
O seara de vara placuta, cu doua stele si-o semiluna clipocind in noaptea calma, mai tirziu.
Duminica dimineata norii de ploaie incepura asaltul vaii Ruscova, suind grabiti Culmea Rugasului spre Groapa, obarsia vaii Paulic, Stanisoara si varful Mihailec.
In amontele vaii Socolau am pornit abia la ora 8,45, admirand la confluenta cu Rica, ingrijita pepiniera silvica, molidisul tanar si dens de pe malul drept al Socolaului.
Ne-au atras privirea debutul a doua galerii miniere apoi impresionanta Piatra Socolaului. Sub aceasta, pe malul drept al vaii, fostele cuptoare de ars var, cascada diafana precum un voal de mireasa scursa-n malul stang al Socolaului.
Ne aruncam o privire si spre vacaristea Pauzen, mai sus spre valea si drumul forestier Rachita cu cabana silvica in care innoptasem o data in plina iarna cu trupa Mititeanu, inaitnea asaltului Copilasului pe drumul catanelor Mariei Tereza, coborand pe o ninsoare de basm, cu fulgi imensi valsanzi si varful Mihailecu argintiu in fundal. In fine, rastignirea de la confluenta vailor Rososu Mare( dreapta) cu Rososu Mic (stanga).
Cursul inferior al Socolaului pare mai putin colmatat datorita schimbarii cursului/ consolidarii si inaltarii drumului forestier, refacerii podurilor de sub Piatra Socolau si Pauzen, amenajarii numeroaselor indiguiri menite sa diminueze impactul viiturilor.
Am continuat in amontele Rososului Mic lasand la stanga o baraca forestiera. Drumul devine mai hartopos si umed din pricina izvoarelor si alunecarilor de teren din preajma gurii torentelor.
La confluenta paraului Cacateasa cu paraul Julii, langa doua foste cabane forestiere prabusite si-n curs de putrezire, e o rampa de afluire a bustenilor dinspre Culmea Barsanescu si varful Corbu.
Am trecut valea suind in amontele paraului Julii, impresionati de efectele devastatoare ale viiturilor.
Nebuloasele aducatoare de furtuna se adunau vertiginos dinspre Poienile de Sub Munte venind in valuri peste Culmea Mihailecu, Vinderel si Farcau, intunecand repede orizontul.
In scurt timp au inceput rafalele de vant si picaturile razlete de ploaie.
Fiindca fuseseram in anul trecut in frumoasa caldare glaciara Groapa Julii, de aceasta data am renuntat, in primul rand fiindca un torent vijelios post aversa, care sa te surprinda in albia paraului Julii, poate deveni extrem de periculos pentru orice turist.
Pe cand am ajuns din nou la obarsia Rososului Mic furtuna s-a mistuit, lasand loc soarelui tot mai fierbinte.
Am coborat spre Rachita apoi am oprit pentru a face plaja in pajistea invadata de sovarv, menta salbatica, alb-roz paraluse, coada soricelului, luand aminte la pescarii ce momeau cu artificiale muste pastravii in valea Socolau sau la pruncii de 4-8 ani ce umblau singuri si dezinvolti pe aceste lungi si izolate drumuri de munte.
Mai apoi norii au inceput din nou sa se adune dinspre Poienile de Sub Munte deasupra Mihailecului si Farcaului, acaparand treptat intreaga zona nordica.
Am plecat spre casa dupa ora 14, admirand din nou Piatra Socolaului, acum in umbra, Groapa si Culmea Rugasului, in Poieni remarcand multii copii frumusei cu trasaturi slave, tineretul iesit in targul duminical din buricul comunei, mai apoi alaiurile de nunti cu occidentale autoturisme, din grea truda agonisite prin Italia.
Animata era si Hera, de la ciupercarii ce-si ofera in galetuse sau cosuri rodul culesului de-o zi trecatorilor, la picnicarii adunati prin poienitele de o parte si alta a soselei.
Din pacate, aici, amenajarea Schitului Izvorul Tamaduirii s-a facut concomitent cu o vasta defrisare ce a diminuat enorm peisagistica oferita de dealul Hera. Aceeasi animatie am remarcat-o pe Valea Cosaului, in Budesti, langa biserica monument UNESCO din Josani, ori suind spre Pasul Neteda pentru a descinde-n Cavnic.
Furtuna ne-a prins la intrarea in Baia Sprie, uriasa calota de nori negri franjurati coplesind zona estica a Baii Mari, facand sa dispara dintr-odata obeliscul cosului de 350 m de la Phoenix-Cuprom.
Imediat cazura primii stropi mici de ploaie, altii uriasi apoi aversa in valuri, punctata cu rapaituri scurte de grindina, vantul indoind amenintatori plopii, despuindu-i de ramuris si frunze.
In minte incepura a ni se sedimenta proaspetele impresii adunate intr-un mic crampei din Parcul Natural Muntii Maramuresului, vast si cu o incredibila oferta turistica, nici macar in proportie de 1 % exploatata.
Asta nu ma mira fiindca oamenii de afaceri romani se pare ca au descoperit piatra filosafala a turismului ca scop (mercantil) in sine, eludand frumusetile naturale inedite si visand la un fel de turism …fara turism.
Era imposibil sa nu-mi reverbereze in minte intrebarea candida a unui proaspat ranger al Parcului Natural Muntii Maramuresului ce-mi fusese adresata recent: care ar fi principalele atractii turistice ale M-tilor Maramuresului ?
Dificila intrebare.
Subit, prin ochii mintii mi se derulara, precum intr-un accelerat film, imagini coplesitoare din Toroioaga
Muntii Maramuresului? Nimic altceva decat o destul de incognita terra turistica, exceptand cativa romani, cehi, polonezi, ucraineni, unguri ce s-au incumetat sa-i bata potecile.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
