Uniunea Europeana „considera in continuare Hamas o organizatie terorista” si intentioneaza sa faca recurs la decizia justitiei europene de a retrage miscarea palestiniana de pe lista neagra a UE, a transmis miercuri Comisia Europeana, relateaza AFP.
Aceasta retragere ‘este o decizie legala si nu o decizie politica luata de guvernele UE’, care ‘vor lua in timp masurile corective necesare, inclusiv un eventual recurs’, a mai spus Comisia Europeana intr-un comunicat.
‘Uniunea Europeana considera in continuare Hamas o organizatie terorista. Decizia legala se bazeaza in mod clar pe chestiuni de procedura si nu implica nicio evaluare de catre Tribunalul UE a motivelor de fond pentru desemnarea Hamas drept o organizatie terorista‘, a declarat Maja Kocijancic, purtatoarea de cuvant a diplomatiei europene, in cadrul unei conferinte de presa.
Ea a reamintit ca Tribunalul a ordonat mentinerea temporara a inghetarii activelor Hamas in UE decisa dupa inregistrarea acesteia in 2011 pe lista UE cu organizatii teroriste. ‘In cazul unui recurs’, UE dispunand de doua luni pentru a face acest lucru, aceste ‘masuri restrictive raman in vigoare’ pana la decizia Curtii de Justitie a UE, a reamintit oficialul european.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres