Joi, 15 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba înmormântării pentru părintele Ciprian Manea, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Mogoșești, Protopopiatul Chioar, înconjurat de un sobor de preoți.
În această dimineață, slujba înmormântării a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, părintele Ciprian participând astfel cu trupul, la ultima liturghie pământească.
Între părinții slujitori au fost prezenți Pr. Nicolae Petruș, protopopul Chioarului, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, alături de alți părinți ce slujesc în Protopopiatul Chioar dar și din alte protopopiate, precum și colegi de seminar și de facultate.
Aseară, în ajunul prohodirii, a fost săvârșită Slujba parastasului de un sobor de preoți în frunte cu Pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Ortodox Chioar și parohul bisericii din localitatea Buciumi. De asemenea, după slujba de pomenire, corul bisericii a interpretat câteva cântări bisericești, pricesne pe care părintele Ciprian le-a îndrăgit foarte mult.
„Acum, părintele Ciprian este în mijlocul nostru, în mijlocul Bisericii, acolo unde vreme îndelungată l-a slujit pe Dumnezeu, iar dumneavoastră, iubiți credincioși, i-ați ascultat cuvintele cu bucurie; este locul unde rugăciunile părintelui v-au însoțiți mereu în drumul acestei vieți trecătoare, pământești. Pe mulți dintre dumneavoastră v-a botezat și încreștinat, v-a așezat cununi împărătești în cadrul Tainei Sfintei Cununii iar pe alți înaintași, i-a condus pe ultimul drum și le-a pecetluit mormântul”, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
„A avut la îndemână arta plămădirii sufletului pe calea mântuirii, fiind al XVI-a coleg al nostru chemat de Dumnezeu la odihna cea veșnică; Îl rugăm pe Hristos, Arhiereul cel Veșnic să îl ierte de păcate și să îi facă parte cu cei aleși întru Împărăția Sa”, a mărturisit Pr. Virgil Man, fost coleg al Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, promoția 1972-1977.
Părintele Ciprian Manea a fost parohul acestei biserici între anii 1991-2021, unde a desfășurat o bogată activitate preoțească pe toate planurile, fiind mult iubit și apreciat de credincioși. Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Credit foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.