Vezi VIDEO
Parintii ai caror copii si-au facut deja un obicei in a chiuli de la cursuri ar putea fi sanctionati. Si nu oricum, ci trebuie sa scoata din buzunar sume consistente ori, daca nu dispun de aceste sume, vor presta munca in folosul comunitatii. Desi masura este in vigoare de ceva timp, niciun parinte nu a fost pana acum amendat sau sanctionat. Acest lucru se va intampla odata cu includerea masurii in proiectul Legii Educatiei Nationale.
“Gata cu chiulul!” a dictat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. O masura mai veche, de sanctionare a parintilor care nu-si trimit elevii la scoala, ar putea fi pusa in sfarsit in aplicare, odata cu includerea prevederii in proiectul Legii Educatiei Nationale.
Astfel, acestia risca amenzi contraventionale si munca in folosul comunitatii daca ii lasa nesupravegheati si o sterg de la cursuri. “Am dorit de nenumarate ori sa implementam acest proiect, de amendare a parintilor. Daca sesizam politistului de proximitate acest fapt, ridica din umeri, ca nu are ce sa faca. Ar trebui stabilit precis cadrul legal al acestei masuri pe care o vedem extrem de benefica pentru evitarea chiulului”, a spus directorul Scolii “Victor Babes”, Anton Tiberiu Rusiczky.
Inspectorul general Mariana Pop afirma ca, odata cu implementarea Legii Educatiei Nationale, masura va intra cu adevarat in vigoare. “Parintii, daca nu isi trimit copiii la scoala, vor fi amendati. In cazul in care nu vor putea sa plateasca, acestia vor trebui sa presteze munca in folosul comunitatii. Deoarece scolile vor fi finantate de Consiliul Local, acesta va aplica si amenzile. Si pana acum a existat aceasta masura, dar nu a fost pusa in aplicare. Asteptam detalii de la minister”, a precizat inspectorul general Mariana Pop.
Parintii spun ca trebuie facut ceva pentru impiedicarea chiulului si a abandonului scolar, insa sanctionarea parintilor nu pare a fi cea mai buna solutie. “Imaginati-va ca sunt multi oameni care nu au o situatie financiara prea buna. Unde vor ajunge cu aceste familii? Nu mi se pare normal sa plateasca parintii pentru ca nu pot sa isi mai tina in frau copiii. Trebuie cautate solutii, insa nu acestea”, este de parere baimareanul Gheorghe Pop.
Nici elevilor nu li se pare normal ca parintii lor sa fie pedepsiti pentru faptele minorilor. “Mi se pare normal ca eu sa fiu pedepsita daca fug de la ore, nu parintii mei. Ce vina au ei? Nu e logic…”, crede Roxana Silaghi, eleva la Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu”.
Pana cand vor fi aplicate primele sanctiuni, Legea Educatiei Nationale s-ar putea modifica de inca zece ori.
Sursa: Catalin Tineghe
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult