Partidul Alianțe pentru Unirea Românilor (AUR), condus de un grup de unioniști agresivi și susținători ai Coaliției pentru Familie, a colectat pe listele sale câteva din cele mai dubioase personaje care participă la aceste alegeri.
AUR este condus de George Simion, din Focșani, un militant agresiv pentru unirea cu Republica Moldova. Secundul său este Claudiu Târziu, fost membru în Consiliul Național de Coordonare a campaniei pentru modificarea Constituției desfășurată de Coaliția pentru Familie.
Pe listele de candidați ai acestui partid se află avocata Diana Șoșoacă, cea care îl reprezintă în instanță pe arhiepiscopul Teodosie. Diana Șoșoacă a fost cea care a forțat ruperea cordonului de jandarmi, la pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva, la Iași.
Tot pe listele AUR candidează și generalul Mircea Chelaru care, pe vremea când era șef al Marelui Stat Major, undeva prin anii 2000, a afirmat că Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) urmărește și protejează activitatea grupărilor mafiote din Dobrogea și Oltenia, contribuind astfel la „enclavizarea României”. De asemenea, el a susținut că există o ipotetică amenințare internă la adresa securității naționale, urmărind desprinderea Dobrogei de România și care ar necesita o ripostă militară.
Tot aici îl găsim și pe Francisc Tobă, care a fost consilierul lui Adrian Năstase, fost parlamentar FDSN și fost candidat la parlamentare din partea PSD. Tobă apare în dosarul legat de represiunea ce a avut loc în Sibiu, în timpul Revoluției.
La Buzău candidează generalul Nicolae Roman, fost comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 32 Mecanizat „Mircea” de la Timişoara, funcţie pe care a a avut-o inclusiv pe parcursul Revoluției, până în 1991. Roman, care are certificat de revoluționar, este suspectat că ar fi intervenit la reprimarea protestatarilor din Timișoara, în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989.
Actorul și fostul europarlamentar independent Mircea Diaconu a anunțat ca va face campanie pentru alegerile parlamentare Alianței pentru Unirea Romanilor (AUR).
„Deep State-ul globalisto-sorosist a pus-o pe Maia Sandu în fruntea Republicii Moldova. Votați AUR la alegerile din 6 decembrie ca să avem măcar câteva voci anti-globaliste în Parlamentul României”, a susținut un candidat AUR, Ovidiu Hurduzeu, care susține că „AUR este parte din The Great Awakening, Marea Trezire a omenirii impotriva globalismului satanic“.
Manipulari penibile tovarasi, votam AUR si dam cu partidele voastre corupte de pamant! Va cam tremura chiloteii de frica nu?