In data de 14 iulie, la Strasbourg, se vor reuni, in sesiunea constitutiva a Parlamentului European, cei 736 de deputati europeni, alesi in 27 de state membre. Parlamentul European va avea 478 de europarlamentari barbati si 258 de femei (35% fata de 31% in martie 2009), alesi prin sufragiu universal. Acestia provin din peste 165 de partide sau formatiuni politice nationale si se vor reuni in mai multe grupuri politice. Membrii Parlamentului European isi vor exercita in mod liber mandatul pe durata a cinci ani, adica pana in 2014.
Sesiunea constitutiva a Parlamentului European este dedicata, in principal, alegerii structurilor de conducere ale Parlamentului si organizarii interne. Potrivit Regulamentului de Procedura al PE, aceasta va fi deschisa de Hans-Gert Pöttering, presedintele aflat la sfarsit de mandat.
Pentru alegerea presedintelui Parlamentului European sunt prevazute in prima parte a zilei patru tururi de scrutin secret. Pentru primele trei tururi se va vota conform principiului majoritatii absolute, iar pentru ultimul tur de scrutin se va vota cu majoritate simpla.
In continuare vor fi alesi vicepresedintii Parlamentului European pe un buletin comun. Sunt alesi in primul tur, in limita celor paisprezece locuri care urmeaza a fi atribuite si in ordinea numarului de voturi obtinute, candidatii care obtin majoritatea absoluta a voturilor exprimate.
Atat mandatul presedintelui, cat si cel al vicepresedintilor are o durata fixa de doi ani si jumatate.
Inainte cu o zi de sesiune, mai precis luni, 13 iulie, in semn de bun venit adresat noilor deputati alesi, Parlamentul European va organiza un concert de muzica clasica pentru a celebra 30 de ani de la desfasurarea primelor alegeri europene directe. Acesta se va desfasura in fata cladirii Louise Weiss (LOW), Parlamentul European, Strasbourg, si va fi sustinut de orchestra simfonica a Filarmonicii din Strasbourg, acompaniata de corul „Petits Chanteurs”.
Sursa: Ioana Osan