Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO) a informat luni că Parlamentul Germaniei nu respectă recomandările referitoare la transparenţă, potrivit unui raport publicat pe site-ul oficial al Consiliului Europei.
Potrivit documentului, Germania a respectat până acum doar trei din cele opt recomandări făcute de GRECO în 2015, iar două dintre aceste recomandări nu au fost respectate nici măcar parţial.
GRECO informează că nu au fost făcute progrese în ceea ce priveşte recomandarea privitoare la conflictul de interese, dar nici în privinţa recomandării referitoare la transparenţă. De asemenea, recomandarea referitoare la declaraţiile de interese ale membrilor Parlamentului a fost implementată doar parţial, nefiind luată decizia de a le solicita parlamentarilor mai multe informaţii în aceste declaraţii.
Totodată, GRECO anunţă că Germania va trebui să continue eforturile privind implementarea recomandării referitoare la transparenţa în domeniul judiciar şi la activităţile judecătorilor, această recomandare fiind respectată până în prezent doar de două instanţe.
GRECO mai informează că a solicitat autorităţilor germane până pe 30 iunie 2020 un raport referitor la progresele făcute în implementarea recomandărilor care nu au fost încă respectate.