Un semnal legat de data votului din Parlament a fost si anularea vizitei oficiale in Republica Macedonia, programata pentru perioada 19 – 20 aprilie, de catre presedintele Traian Basescu.
Potrivit articolului 67 din Regulamentul sedintelor comune ale Parlamentului, "in termen de 24 de ore de la primirea avizului Curtii Constitutionale, Senatul si Camera Deputatilor se reunesc in sedinta comuna pentru a hotari asupra propunerii de suspendare din functie".
In schimb, articolul 147 din Constitutie precizeaza, la aliniatul 4, ca deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Conform Regulamentului sedintelor comune ale Parlamentului, termenul de 24 de ore pentru convocarea in sedinta comuna a senatorilor si deputatilor ar fi trebuit sa curga din momentul in care documentul a ajuns la presedintii celor doua Camere, adica in jurul orei 14,00.
Curtea Constitutionala a trimis, marti, Parlamentului argumentele in fundamentarea deciziei referitoare la suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.
Curtea Constitutionala a constatat, pe 5 aprilie, cu majoritate de voturi, ca propunerea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu se refera la acte si fapte de incalcare a Constitutiei, savarsite in exercitiul mandatului, dar care, prin continutul si consecintele lor, nu pot fi calificate drept incalcari grave, de natura sa determine suspendarea sefului statului.
Sursa: Ioana Osan