Reprezentantii Institutiei Prefectului Maramures au batut palma cu responsabili ai altor cinci institutii similare Regiunea de Nord Vest pentru punerea in practica unui proiect finantat din fonduri europene. Acesta s-a materializat prin inaugurarea, la Oradea, a unui ghiseu unic pentru obtinerea avizelor necesare proiectelor europene. Este vorba de un proiect pilot la nivel national, in valoare de de 225.843 lei (fara TVA). Autoritatile maramuresene spera insa ca un astfel de ghiseu sa existe si la noi in judet, lucru care s-ar putea face prin extinderea biroului judetean de informare europeana existent deja in Palatul Administrativ din Baia Mare.
Inaugurarea ghiseului din Oradea s-a facut in prezenta reprezentantilor Guvernului din judetele Cluj, Bistrita-Nasaud, Maramures, Salaj si Satu Mare, ai serviciilor publice deconcentrate si administratiei publice locale. Din Maramures, la festivitate a participat subprefectul Gyongyike Bondi care a declarat ca ”pana anul trecut institutiile prefectului nu erau eligibile in depunerea de proiecte si atragerea de fonduri europene”. ”Sunt convinsa ca ghiseul unic vine in sprijinul primariilor din judet si le va oferi posibilitatea unei deserviri prompte si eficiente pentru eliberarea avizelor necesare depunerii de proiecte finantate din fondurile structurale europene”, adaugat ea.
Valoarea proiectului finantat din Fondul Sociale European in cadrul Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative este de 225.843 lei (fara TVA), din care 85% reprezinta contributia de la Uniunea Europeana, iar 15% cofinantare. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni.
”In Palatul Administrativ exista un birou judetean de informare europeana. Intentia noastra este de a-l extinde prin constituirea unui ghiseu unic la nivelul judetului Maramures, in vederea implementarii unei strategii de modernizare care sa contribuie la simplificarea procedurilor administrative, imbunatatirea calitatii si eficientei serviciilor, reducerea birocratiei si facilitarea obtinerii de catre primarii a avizelor necesare pentru proiecte”, a mai spus subprefectul Gyongyike Bondi.
Sursa: eMM.ro