Zeci de mii de părinţi, elevi şi dascăli au participat la consultarea privind temele pentru acasă organizată de Ministerul Educaţiei, care a a nuntata ca s-a că s-a înregistrat „o participare record” la consultarea publică organizată în perioadaa 7 – 20 noiiembrie.
Aproape 33.000 de părinţi, peste 37.000 de elevi şi peste 12.000 de dascăli au participat la consultarea on-line privind temele pentru acasă, , in scopul găsirii de noi abordări în privinţa temelor şi remedierea unor ”disfuncţionalităţi semnalate”.
În funcţie de mediul de rezidenţă, 77,33% din totalul de respondenţi provin din mediul urban, iar 22,67% din mediul rural. Pe categorii de respondenţi, situaţia este următoarea: cadre didactice (63,72% – urban, 36,28% – rural), elevi (80,29% – urban, 19,71% – rural) şi părinţi (88% – urban, 12% – rural).
„Datele colectate vor fi incluse într-un raport de diagnoză redactat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Studiul va permite determinarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi va oferi propuneri specifice de intervenţie”, anunţă MEN