Echilibristica Bulgariei, care incearca sa isi demonstreze loialitatea fata de UE dar menajeaza in acelasi timp Rusia, a generat suspiciuni in Europa, unde tara apare ca un cal troian rusesc, afirma un politolog.
Sarbatoarea „rusofila” anuala de la Lacul Koprinka, in centrul Bulgariei, a atras 7.000 de persoane, sub supravegherea atenta a candidatilor mai multor partide.
Uniunea Europeana este principalul sustinator financiar al Bulgariei, care face parte si din NATO. Dar multi bulgari inclina catre est. Astfel, 40 la suta dintre ei se opun sanctiunilor impuse Rusiei de occidentali pentru politica sa fata de Ucraina, in raport cu 13 la suta care le aproba, potrivit unui studiu al institutului Mediana.
Intr-un mesaj citit la Lacul Koprinka, ambasadorul Rusiei Iuri Isakov a salutat faptul ca aceasta reuniune este atat de bine „inradacinata in inimile bulgarilor, in pofida conjuncturii schimbatoare”.
Cele doua tari au limbi similare, alfabet chirilic si aceeasi religie. In timpul dictaturii comuniste, Bulgaria a fost aliatul cel mai fidel al Moscovei.
„Tentativele Occidentului de a se opune popoarelor noastre infratite sunt destinate esecului”, asigura Danail Dimitrov, in varsta de 38 de ani, intalnit de AFP la „sarbatoarea rusofila”. Acest profesor de istorie invoca razboiul ruso-turc din 1977-1878, care a pus capat celor cinci secole de dominatie otomana in Bulgaria.
Nostalgia „fratelui” mai mare se manifesta la unii bulgari cu atat mai mult cu cat dupa un sfert de secol de democratie, mica natiune balcanica avand 7,4 milioane de locuitori ramane cea mai saraca din UE.
Inaintea alegerilor anticipate, tensiunea dintre Uniunea Europeana si Rusia este o speranta pentru partidul ultranationalist Ataka. La Lacul Koprinka, liderul sau Volen Siderov a promis sa faca totul pentru a evita ca Bulgaria sa devina o „platforma de tir” impotriva Rusiei.
Dintre marile formatiuni, la sarbatoarea prorusa au fost prezenti socialistii, care au sustinut Guvernul „tehnocrat” destituit in iulie. Mai nuantati decat Ataka, ei promoveaza o „politica echilibrata” intre Est si Vest pentru apararea „intereselor nationale”.
Dreapta fostului premier Boiko Borisov (2009-2013), a carei revenire la putere este anticipata de sondaje, priveste mai degraba catre Germania, considerand ca acesta este „modelul de gestionare mai adecvat” pentru Bulgaria.
Blocul reformator (dreapta anticomunista), un potential aliat pentru Borisov, merge mai departe propunand demontarea monumentului armatei sovietice din Sofia „in semn de apartenenta europeana”.
Potrivit analistilor, viitorul Guvern va trebui sa isi arate loialitatea fata de UE dar in acelasi timp sa menajeze Rusia.
„Bulgaria are un statut paradoxal”, rezuma pentru AFP Ognian Mincev, de la Centrul de studii internationale. „Ea apartine NATO si UE, dar Moscova controleaza total sursele de energie, iar oligarhii bulgari apara interesele economice si strategice ruse”, explica el.
Stanga si dreapta converg atunci cand considera necesar proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream care sa ocoleasca Ucraina, la originea caruia se afla gigantul rus Gazprom.
Lansarea lucrarilor de constructie a tronsonului bulgar al acestui echipament faraonic a fost oprita in extremis inainte de inceputul verii dupa protestele Bruxelles-ului si Washington-ului.
Proiectul este totusi departe de a fi abandonat. Borisov asigura ca in cazul unui acord european, construirea sa ar putea reincepe in toamna.
Echilibristica bulgara alimenteaza suspiciunile in Europa. In primavara, revista Der Spiegel cita surse din cadrul serviciilor de informatii germane, potrivit carora Berlinul si alte capitale se temeau ca Moscova va exploata influenta pe care o are in Bulgaria pentru a „diviza blocul” european.
„Tara apare ca un cal troian rusesc in interiorul UE”, admite politologul Daniel Smilov, in opinia caruia „viitorul Guvern va trebui sa depaseasca o problema grava de reputatie”.
Sursa: Mediafax