PASCALIA – Biserica de lemn monument UNESCO din Desesti, intre sacru si profan (VIDEO SI GALERIE FOTO)

Vezi VIDEO si GALERIE FOTO
Maramuresul in intregul sau, nu doar Maramuresul Istoric – ”De peste Deal”, cum i se mai spune – se poate mandri cu o suita de capodopere arhitecturale si culturale, dintre are unele au fost incluse in patromoniul universal. Opt dintre bisericile de lemn ale Maramuresului au fost declarate monument UNESCO. Printre acestea se numara si biserica de lemn cu hramul Sf. Cuvioase Paraschiva din Desesti, edificata de comunitatea rurala din zona dupa 1770. Lacasul de cult este situat in cimitirul dinspre apusul satului, iar legendele locului spun ca, in urma unei invazii, tatarii au incendiat biserica satului, iar satenii au avut nevoie de cinci incercari pentru a gasi locul potrivit pentru piatra de temelie. Un lucru aparte il reprezinta crucile celtice din cimitirul aflat langa biserica.

S-a intamplat sa fiu adesea in preajma bisericii de lemn monument UNESCO din Desesti. De fiecare data i-am admirat armoniile exterioare si perfecta integrare in peisaj, fara a pasi si in interior.

Aproape an de an – iarna pe viscol, pe cand ma aflam in drum spre Piatra Tisei de Mara si taurile de alunecare din jur – ori primavara, la infloritul branduselor si a zecilor de flori ce tes o cerga vegetala pe campurile din Maramuresul istoric, am trecut pe langa splendida biserica de lemn din Desesti. I-am trecut pragul abia in august 2008, alaturi de un grup de cineasti din Bucuresti caruia i-af fost ghid pe ulitele prafuite ale judetului.

Lenes, atunci nu mi-am luasat aparatul foto si, potrivit vorbelor nastruniscului si inteleptului Murphy, mi-a fost data sansa de-a trece dincolo de pronaosul Bisericii ”Sfanta Paraschiva” din Desesti, cu acordul temator si discret al doamnei preotese, sotia duhovnicului Sigartau, pastorul sufletelor desestenilor. Atunci, am fost surprins si inmarmurit de placere la vederea picturilor interioare si icoanelor pictate pe lemn.

Mi-am dorit atunci sa am parte de o a doua sansa. Mi-am pus in gand sa revin, sa pot privi pe indelete interiorul sfantului lacas. S-a intamplat in acest an, chiar inainte de Pasti, cand meandrele in ac de par ale Gutaiului erau acaparate de veritabilele covoare florale, iar paraiele inspumate acompaniau drumul nostru spre bisericuta de lemn.

Abia trecuse de 9.30 pe cand suiam treptele bisericii, lustruite de pasii enoriasilor in drumul lor spre penitenta.

Am trecut pe langa banca destinata popasului celor neputinciosi pe picioare, mai apoi pe langa gardul cu scufii ce mi-au amintit de mitoasele caciuli de plaiesi. Am lasat in urma gorunul – monument al naturii – mai vechi de patru veacuri, si care, inca semet, protejeaza cu ramurile-i vanjoase cimitirul inviorat de sutele de coroane din flori de plastic. Mi-am oprit apoi ochii pe halcile clisoase de lut proaspat scormonit de cazmale pentru nefericitul caruia nu-i va mai fi dat sa asculte minunata slujba a Invierii si nici sa auda ”Hristos a inviat din morti”, dar care poate si-a gasit astfel izbavirea….

Pe cand priveam ingandurat, din biserica a iesit o taranca intre doua varste, care purta in mainile ridate o matura si-o galeata. Facea ”smotru” inainte de Pasti. Parintele Sigartau isi terminase de slujit utrenia si de spovedit cativa dintre enoriasi dupa care, nesimtindu-se-n apele lui, s-a retras in casa parohiala. Timid, i-am batut la usa dar a deschis, amabila si radioasa, doamna preoteasa.

Niciodata intr-o biserica nu pasesti precum intr-o piata publica ori pe un stadion. Personal, simt ca e nevoie de-un fel de aclimatizare, de o minimala punere-n ordine cu tine insuti si-abia apoi cu zeii. Asta nu are nimic de-a face cu fariseismul si ipocrizia, ci poate, mai degraba, cu patrunderea in rol a unui actor cu har.

Am inceput scrutarea exterioara a piramidalei sarpante cu poale duble, luand aminte la capetele grinzilor terminate-n scarite, am privit la ancadramentul usii decorate cu modele in dinti de lup si funie, la ferestruicile mici, cu deschideri triunghiulare amintind de timpurile medievale, la crucile vechi din lemn de stejar cu brate inegale si care la capete sunt in forma de trefla, la cele cioplite in gresii fine sau negre andezituri de Budesti. In cimitir iti capteaza privirea si crucile celtice, ramase marturie a unor vremuri demult ingropate.

Am pasit cu sfiiciune-n pronaos, dand cu privirile de-un inger pictat cu bratele larg deschise care parca ii cuprinde pe enoriasi. In dreapta, niste infricosatoare flacari ale iadului izbucnesc dintr-o fresca a peretelui, iar gura spurcatului leviatan inghititor de pacatosi si netrebnici iti aduce aminte de expresia ”memento mori” Dar… cum, Doamne, ai putea sa uiti vreodata de asta?

Dintr-o data simti coplesirea. De-abia am fost capabil sa-mi strecor crestetul si umerii printre franghiile de canepa pentru tras clopotele, ce atarna din turla inaltata deasupra pronaosului si spre care suie o trainica scara cioplita-ntr-un trainic trunchi de molid.

Peste tot fresce dispuse-n rectangulare si inegale registre separate de ghirlande uriase de vita si flori pictate naiv. Alexandru Ponehalschi pictase tampla bisericii intre 1778-1780, iar din 1780 restul frescelor au fost realizate de catre zugravul Radu Munteanu ajutat de catre mesterul Gheorghe.

Specialistii au spus ca la biserica monument UNESCO din Desesti se intalneste o pictura de sorginte bizantina post-rustica, specifica traditiilor Maramuresului, si inspirata de scene desprinse din Vechiul si Noului Testament. Ca o particularitate, scena inspirata din Apocalipsa contine personaje de natii diferite ca nemti, turci, tatari, zugravii apeland pare-se la recenta istoriografie pentru a decora peretii.

Monumentale icoane pictate pe lemn se afla de-o parte si alta a catapetesmei desavirsite. Superba e si bolta din lemn minutios pictata, iar frescele par a se mentine aici, in biserica Cuvioasei Paraschiva din Desesti, mai proaspete si mai frumoase decat la oricare din suratele-i maramuresene.

O scara cu trepte de lemn de molid suie-n balconul destinat corului bisericesc, iar de aici se deschide un alt microunivers… celest spre bolta si altar, iar prin zabrelitele ferestruici, ce par inchipuite interfete dintre lumea (sacra) de-aici si cea (profana) de-afara, se strecoara oblice raze de lumina lasciv-laptoasa.

Linistea e tulburata doar de abia perceptibila sporovaiala a celor trei-patru femei din sat care au adunat deja covoarele si-au stropit tocitele podele din scandura, dand viguros cu matura peste ele inainte de-a le ”suruli” zdravan cu peria de radacin.

Cat sa fi stat acolo? Cine stie, doar ma plasasem deliberat intr-o sacra atemporalitate. Cand am iesit, pacla se disipa incet lasand sa se vada din prag larga inseuare inca troienita dintre Creasta Cocosului, vf. Gutai si cei Trei Apostoli.

Am dat un nou ocol bisericii cautand alte unghiuri si perpsective, deslusind deasupra intrarii, pe poala superioara a sarpantei dranitate, simbolul sfintei cruci, brodat parca-n relief.

Am iesit printr-o poarta estica a tintirimului, traversand un zglobiu paraias (crunt poluat menajer), pasind intr-o curte in care proprietarul se pregatea sa lipeasca un cuptor pentru copt painea, cozonacii si mielul umplut pentru Pasti.

Ne-am luat bun ramas de la gazda si am mai furat o vedere bisericii. Ce sacru moment ar fi sa vii sa asisti la Invierea Domnului aici la Biserica ”Sfanta Paraschiva” din Desesti!
Sursa: Lucian Petru Goja