PASTE – TRADITII – FOLCLOR – Obiceiuri de Pasti in Maramures si Oas (VIDEO)

Vezi VIDEO

Cei care iubesc obiceiurile din Maramures, fie ca se afla acasa sau in departare, se pot bucura si in acest an de supriza pe care le-a pregatit-o realizatorul de filme documentare Nicoara Mihali. Cele doua DVD-uri cu titlul comun „Obiceiuri de Pasti in Maramures si Oas” recent editate readuc in atentia pasionatilor de folclor si in egala masura a specialistilor cateva obiceiuri mai putin studiate, ca „Datul pe huţâţă” in Borsa – Maramures sau „Învârtitu’ bisericii” in Racsa – Tara Oasului. Alte inregistrari video prezinta „Umblatul in tez”, „Ouăle”, „Ciogna”, „Toaca”, alaturi de ritualul religios al Invierii filmat in satul Budesti de pe Valea Cosaului si un cantec folk interpretat de Costel Danciu pe tema sacrificiului pascal al mieilor. 

Nascut in Borsa, autorul retraieste, filmand, obiceiurile din vremea copilariei. Unele momente i-au ramas intiparite in memorie pentru totdeauna. Niste detalii, aparent fara importanta, trezesc amintiri, pe care Nicoara Mihali le povesteste cu mare pasiune:

Chigăla” – prajitura care da gust Sfintelor Pasti
„In Maramures si Oas, fie omul cat de sarac, de Pasti musai sa-si ia o haina noua. Imi aduc aminte ca in copilarie mama, Dumnezeu s-o ierte, mi-a cumparat o basca alba de pionier. Eu mi-am tras basca pe cap si am fugit cu ea pana in Gura Repezii, cativa kilometri, sa ma vada toata lumea.
Pe masura ce m-am instrainat, mi-am dat seama ca nu voi putea trai niciodata sarbatorile de Pasti departe de lumea copilariei.
In Saptamana Patimilor, mai precis in Joia Mare, mama facea o prajitura evreiasca numita „chigălă”. Dulceata acestei prajituri ma urmareste si azi cum l-a urmarit gustul madelenei pe Marcel Proust. „Chigăla” se facea din „laşte” cu mult ou, ca un blat, peste care mama turna dulceata de prune si presara mac, apoi baga „tepşa” in cuptor. Dupa ce am plecat la oras, daca nu puteam ajunge de Pasti acasa, mama, saraca, punea „chigăla” intr-un borcan si-mi trimitea pachetul prin soferul autobuzului Borsa – Baia Mare. Numai dupa ce gustam „chigăla” ma puteam bucura de Sfintele Pasti. Reteta de prajituri cred ca a adus-o bunica mea, Titiana, care a slujit 16 ani intr-o casa evreiasca din Sighet.”

Joia Mare – bombardarea cu pietre a caselor evreiesti
“Legat de Joia Mare, imi povestea bunicul meu, Toader Lehanu, un obicei care astazi mi se pare de-a dreptul socant. Romanii de pe toate dealurile si vaile Borsei se adunau in centru, formau grupuri si bombardau casele evreilor cu pietre. Nu se aruncau pietre mari, care sa produca stricaciuni, ci era un ritual cu un simbolism religios aparte. Oamenii spuneau ca in felul acesta ii pedepsesc pe evrei pentru ca l-au rastignit pe Hristos. Culmea e ca evreii, care formau o comunitate mare, de peste 5000 de suflete, nu se suparau pe borseni, le respectau obiceiul.”

Datul pe huţâţă – un ritual de trecere si initiere sexuala
Un alt obicei prezentat intr-unul din filmele realizate de Nicoara Mihali este “Datul pe huţâţă”. Tot in Joia Mare, 15-20 de tineri din Borsa, dintre cei mai voinici, se duceau in padure si taiau 2 molizi inalti de peste 10 metri, pe care ii aduceau pe brate, vreo 6 kilometri. Acum trag, dupa cum spune autorul filmului, molizii se trag cu tractorul, dar in rest obiceiul s-a pastrat ca in vechime. Cele doua trunchiuri de copaci, curatate de crengi, se infig in pamant la o rascruce de ulita sau pe un varf de deal: Pe prund la Bota, Intre Vaduri, in Gârle etc. Stalpii sunt fixati cu ajutorul unor contrafise, numite “ţoaite”, pentru a nu se rasturna. Sus, intre molizi, se monteaza un “vârtej” de care se atarna doua “şprăngi”. La capatul lor se leaga un fund de lemn si “huţâţa” e gata. Toata munca se face “în clacă” de catre feciori, joi seara, imediat ce lumea iese de la priveghiul Domnului. Dupa ce o termina, o leaga cu ceva si nimeni nu are voie sa o foloseasca pana in Ziua de Pasti. De atunci incolo, timp de 3 zile, locurile in care se afla “huţâţele” devin centre de atractie pentru toata suflarea.

Chiar daca pe “huţâţa” se dau mai ales feciorii si fetele, toata lumea are ceva de facut in jur pentru ca “Datul pe huţâţa” in Borsa nu e doar un act de divertisment, ci un obicei complex, ce tradeaza un simbolism magic si functii sociale bine definite. Pe “huţâţa” se urca o fata si-un baiat. Scopul lor primordial nu e sa se legene ca sa se simta bine, ei trebuie sa-si ia avant si sa faca volte cu “huţâţa” pana cand aceasta iese dintre “ţoaite”, ceea ce insemna ca se ridica in vazduh cam la inaltimea unei case. Un lucru deosebit de curajos si periculos in acelasi timp, dar numai asa puteau tinerii sa iasa cu bine din iarna si sa intre in primavara. “Hai sa ne leganam, sa iesim din iarna” – asa isi invitau feciorii perechea pe “huţâţa”. Cine nu reusea sa depaseasca nivelul “ţoaitelor” insemna ca nu e pregatit pentru o noua treapta a anului si a vietii, tocmai de aceea fetele erau foarte atente sa isi aleaga baieti puternici, care sa le poata trece peste prag. Aceasta superstitie transforma jocul intr-un ritual de trecere de la un anotimp la altul si de la varsta copilariei la cea a maturitatii. Un lucru deloc usor, de multe ori finalizat cu accidente si tragedii.
O alta simbolistica evidenta este cea erotico-sexuala. Tinerii nu se asaza in fund pe leagan, ci stau in picioare “faţă în faţă”, iar cand isi iau avant dintr-o parte in alta, gesturile imita perfect un act sexual, pe seama caruia spectatorii adunati ciorchine fac glume si se distreaza. Nicoara Mihali isi aduce aminte din copilarie ca spectacolul ii atragea ca un magnet si pe baietandri, care se inghionteau in fata sa invete secretul miscarilor pentru iesirea dintre “ţoaite”, dar mai ales sa arunce o privire sub “sumnele” fetelor: “Fetele nu purtau chiloti pe vremea aceea. Isi prindeau ele sumna si poalele cu bumbuste (ace cu gamalie – n.n.), dar cand se aplecau sa-si ia viteza, dupa cateva miscari, le puscau bumbustele si sumnele fluturau in vant. Nu se putea mai mare bucurie pentru copii!”. Imitarea actului sexual completeaza ritualul de trecere cu o functie de initiere in tainele noii varste. Un om din zona, Vasile’a Lupului Gajii, zicea despre acest moment: “Tinerii invata aici sa se iubeasca pentru ca nici popa, nici mamele nu i-o invatat pe vremuri cum sa faca coconi”.

Interesant este ca peste substratul de simbolism magic si erotico-sexual se suprapune mai nou o semnificatie crestina. Unii borseni spun ca “huţâţa” are si rolul de a le aminti oamenilor de spanzuratoarea pe care a murit Iuda, apostolul care l-a vandut pe Isus. De aceea obiceiul se practica numai la Pasti. Ion Netu de pe Repedea zicea ca “lemnele seamana cu spanzuratoarea pe care a murit Iuda. Huţâţa ii o batgiocura ca l-o vandut pe Domnul Hristos”.

Umblatul in tez in satele din Maramures
In zona Borsa – Viseu si in alte sate de pe vaile Izei si Viseului se practica in Ziua de Pasti obiceiul numit “Umblatul in tez”.

Copiii, baieti si fete pana la 12 ani, isi iau traistutele ca la Craciun si umbla din casa in casa cu mesajul “Hristos a Inviat”. Gazdele raspund “Adevarat ca a Inviat” si ofera copiilor un ou rosu. Daca in grup se nimeresc copii mai mari, de 13-14 ani, acestora li se ofera in gluma un “pranic” de spalat rufele, o “cociorva” de scos painea din cuptor sau alte unelte pentru a li se da de inteles ca e vremea sa-si castige existenta din sudoarea fruntii.

Invartitu’ bisericii in Racsa – Oas
Un obicei singular filmat de Nicoara Mihali se pastreaza in satul Racsa din Oas.
In cele 3 zile de Pasti, dupa slujba religioasa, tinerii imbracati in costume populare formeaza perechi si se rotesc incolonati in jurul bisericii. Dupa a treia tura, baiatul sta pe loc, iar fata face un pas in fata si perechile se schimba. Pare un cadril taranesc simplu, dar deosebit de elegant, derulat in liniste sau pe ritmul impus de toaca, fapt ce ii da si o nota de mister. In primele randuri merg copiii, care fac perechi separate. Adultii si batranii stau pe margine si urmaresc atenti care cu cine se potriveste.

Desi avem o foarte clara functie premaritala, de cunoastere si potrivire, satenii leaga obiceiul de un moment eroic. Batranii spun ca in urma cu mai multi ani satul a fost atacat de tatari chiar in Saptamana Mare. De teama ca navalitorii sa nu aprinda biserica de lemn, asa cum au facut in satele invecinate, feciorii din sat s-au adunat in jurul ei cu cutite, furci, topoare. Dupa unele variante, tinerii i-au batut pe tatari si i-au alungat departe, iar dupa alte marturii tatarii s-au speriat si au dat bir cu fugitii fara lupta. In amintirea acestui eveniment, in fiecare an, in Saptamana Patimilor, tinerii se aduna in jurul bisericii pentru a demonstra ca sunt gata sa o ocroteasca de dusmani.

Ciogna in Tara Oasului

“Ciogna” e numele dat de oseni competitiei de spargere a oualor. Satenii isi aleg cele mai tari oua si se intalnesc in fata bisericii. Cel care loveste cu oul spune “Hristos a Inviat”, iar cel al carui ou este lovit raspunde “Adevarat a Inviat”. E o competitie la care participa persoane de toate varstele.

Toaca de Pasti la oseni
Un alt obicei de Pasti al osenilor din Racsa e “Toaca”. Imediat dupa slujba si chiar in timpul acesteia are loc un concurs intre sateni pentru a vedea care bate mai bine toaca. Semnificativ e faptul ca, desi in cursul anului trasul clopotelor si celelalte servicii religioase cad exclusiv in sarcina barbatilor, de Pasti interdictia se ridica. La competitie participa fete si baieti, tineri si batrani. Practic, se scoate toaca in curtea bisericii, se agata de un nuc, si oricine doreste poate sa vina sa o bata. Unii se perfectioneaza an de an si devin adevarati maestri in aceasta arta. 

Cele doua DVD-uri contin si alte obiceiuri din Maramures si Oas practicate cu ocazia sarbatorilor de Pasti. Nicoara Mihali le pune la dispozitia doritorilor din tara sau strainatate. Telefon: 0745-861650, E-mail: nicoaramihali@yahoo.com

CITESTE SI:

Sursa: Dumitru Maris