Arhiepiscopul Major al Bisericii Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica, Lucian Muresan, a adresat o pastorala cu prilejul sarbatorii Invierii Domnului credinciosilor greco-catolici, pe care ii indeamna sa mediteze asupra “experientei apostolilor si a femeilor mironosite, care s-au invrednicit sa-L insoteasca pe Mantuitorul in timpul vietii Sale pamantesti si mai apoi sa-L intalneasca viu, dupa glorioasa Sa inviere din morti, ei fiind cei care au dat marturie despre aceasta si, pe cuvantul lor devenit Scriptura, se sprijina, ca pe un fundament de neclintit, credinta noastra”.
“Har voua si pace de la Domnul nostru Isus Cristos cel inviat din morti! Cu mare bucurie praznuim si in acest an Sarbatoarea tuturor Sarbatorilor, Pastele Domnului, in cea dintai zi a saptamanii, cand Mantuitorul din mormant a inviat si din moarte la viata ne-a trecut pe noi.
Purificati de lungul parcurs al Postului Mare, dupa ce ne-am dezbracat de omul cel vechi prin marturisire si iertarea obtinuta in taina sfintei Spovedanii si de asemenea, dupa ce L-am insotit pe Isus cu gandul si cu sufletul in patimile si moartea Sa de pe cruce, participand la slujbele Bisericii, astazi ne regasim toti credinciosii impreuna pentru a lua lumina si pentru a-L intalni si primi pe Cel pe care il iubim. Astazi, intreaga Biserica lui Dumnezeu si odata cu ea intreaga suflare crestina canta: “Cristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.
Anuntul biruintei lui Isus asupra mortii si a pacatului, consemnat de Sfintele Scripturi si proclamat de apostoli si de Biserica, rasuna de-a lungul timpului ca un ecou si el este auzit de cei credinciosi. Acest vesel anunt este adresat mai intai inimii omului si mai apoi mintii si ratiunii sale. Cu inima se crede spre mantuire, cu gura se proclama, iar cu fapta se da marturie.
In acest an, as dori sa meditam impreuna asupra experientei apostolilor si a femeilor mironosite, care s-au invrednicit sa-L insoteasca pe Mantuitorul in timpul vietii Sale pamantesti si mai apoi sa-L intalneasca viu, dupa glorioasa Sa inviere din morti. Ei sunt cei care au dat marturie despre aceasta si pe cuvantul lor devenit Scriptura, se sprijina ca pe un fundament de neclintit, credinta noastra.
Urmand acelasi itinerar al credintei ca si ei, putem si noi sa avem aceeasi experienta si sa comunicam lumii contemporane, ceea ce concetatenii femeii samarinene marturiseau, dupa ce L-au intalnit pe Isus la fantana lui Iacov: “Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Cristosul, Mantuitorul lumii” (Ioan 4,42).
In acest parcurs spiritual, pornim de la marturia pe care evanghelistul Ioan o da in Evanghelia sa din capitolul 20, in care ucenicul iubit de Isus consemneaza experienta sa referitoare la invierea lui Isus, pe cea a Mariei Magdalena si pe cea a celor doisprezece Apostoli care erau impreuna, ascunsi de frica iudeilor. Asadar, este vorba de doua tipologii ale experientei personale si una a celei comunitare.
Alergand la mormantul gol, apostolul Ioan impreuna cu Petru descopera giulgiurile zacand deoparte, dar pe Isus nu L-au gasit. “Si aplecandu-se, a vazut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat, a sosit si Simon Petru, urmand dupa el si a intrat in mormant si a vazut giulgiurile puse jos, (…) atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant si a vazut si a crezut “ (Io.20,5-8).
Apostolul Ioan a alergat mai repede la mormant, insufletit de dragostea pe care i-o purta lui Isus si sustinut de tineretea sa, dar l-a asteptat si pe sfantul Petru, intrand dupa el in locul mortii, a vazut semnele si a crezut. Dragostea il face sa creada in inviere pornind de la semne, ca mai apoi sa il intalneasca si sa-L vada pe Mantuitorul impreuna cu ceilalti apostoli.
Aceeasi dragoste fata de invatatorul si Domnul o face pe Maria Magdalena sa mearga dis de dimineata la mormant, pentru a-L cauta si pentru a-si indeplini obligatiile fata de Cel mort, potrivit randuielii iudaice. Negasindu-L pe Isus, Maria plange si lacrimile ei izvorate din dragoste devin porti prin care harul mantuitor ii atinge inima. Domnul isi descopera maretia Sa fara sa uite de micimea naturii noastre si de experientele fragile ale omului.
Isus se face cunoscut si celor doi apostoli care erau in drum spre Emaus, pornind de la tristetea lor, printr-un dialog amplu, in care le aminteste de intreaga istorie a mantuirii, ca mai apoi sa fie vazut in simplitatea profundului gest al frangerii painii. Dumnezeu nu lasa in uitare detaliile vietii cotidiene si textul nostru evanghelic evidentiaza aceasta pe deplin.
Tema lacrimilor este prezenta atat in textul nostru prin intrebarile repetate adresate Mariei de catre ingeri si de catre Isus: “Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti?” (Io.20,13.15), cat si in viata personala si comunitara a fiecaruia dintre noi. Au plans inaintasii nostri vazand grelele incercari care s-au abatut asupra tarii, poporului si Bisericii noastre si plang si astazi atatea comunitati parohiale si noi impreuna cu ele, vazand nedreptatile care ni se fac si mai ales lipsa de virtuti umane si crestine in cei la care ne-am astepta sa le aiba.
Plang si astazi atatia parinti care sufera, atat din cauza grelelor conditii cauzate de criza economica, cat si din cauza fiilor, rudeniilor sau cunoscutilor, atunci cand constata ca pierd sensul vietii, cautandu-si implinirea acolo unde nu o pot gasi.
Ne amintim insa de mangaietoarele cuvinte ale profetului Isaia: “Domnul Dumnezeu va sterge lacrimile de pe toate fetele” (Is.25,8) si de cele ale cartii Apocalipsei: Domnul “va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut.” (Apoc.21,4)
Maria Magdalena ingandurata fiind, nu il recunoaste imediat pe Isus, desi El insusi ii vorbeste si o intreaba: “De ce plangi? Pe cine cauti?”, decat atunci cand o cheama pe nume. Marea tema a cautarii lui Dumnezeu amintita si de psalmistul David: “Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis de dimineata, insetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu” (Ps.62,1), ramane mereu actuala si pentru fratii si surorile noastre care il cauta pe Dumnezeu dar nu il gasesc.
Maria Magdalena reprezinta cautarea lui Dumnezeu, prezenta in atitudinea atator barbati si femei din Vechiul Testament si de asemenea, acea parte a omenirii de azi, care este in lacrimi deoarece este fara Dumnezeu, insa nu inceteaza sa il caute, chiar daca nu-L gasesc.
Multi dintre semenii nostri il cauta pe Dumnezeu acolo unde El nu se afla, la mormantul gol, in nostalgia trecutului, sau in acele activitati pur umane care nu le permit recunoasterea Lui in misterul vietii prezente si in actualizarea ei prin iubirea frateasca. Altii il cauta pe Domnul in modelele umane ale eficientei, succesului, puterii si placerii, dar nu-L gasesc, pentru ca acestea nu sunt izvoare care sa sature setea si sa potoleasca dorul inscris de Creator in insasi natura umana.
Este admirabila atitudinea Mantuitorului care nu se supara de nestiinta Mariei si a cautarilor ei, ci prin invierea Lui, vine sa corecteze cautarile noastre, folosindu-se de ceea ce este pozitiv in ele, pentru a ne indrepta pasii spre Tatal ceresc si imparatia Lui.
Iubiti credinciosi,
Un eveniment deosebit de important in viata Bisericii noastre a avut loc in luna februarie a acestui an, cand impreuna cu toti episcopii nostri membri ai Sinodului si cu ceilalti episcopi membri ai Conferintei Episcopale am fost la Roma in vizita ad limina apostolorum.
Un moment eclezial inaltator pentru noi a fost celebrarea sfintei si dumnezeiestii Liturghii la mormintele sfintilor apostoli Petru si Pavel in semn de recunostinta pentru toate harurile de care s-a invrednicit Biserica noastra de-a lungul timpului. intalnirea cu Sfantul Parinte a constituit, pe langa bucuria fireasca a comuniunii in credinta cu urmasul Sfantului Petru, si afirmarea universalitatii credintei noastre.
Isus Cel inviat in numele caruia suntem astazi impreuna in Biserici, i-a trimis pe apostolii sai in toata lumea, sa predice Evanghelia la toata faptura si prin cuvantul lor, El insusi s-a facut lucrator si prezent prin minuni si vindecari de tot felul.
A intemeiat Biserica, noul popor al lui Dumnezeu care prin marturisirea aceleiasi credinte si prin impartasirea acelorasi sfinte Taine formeaza Trupul Sau mistic. In esenta ei, Biserica nu poate sa fie decat Una, pentru ca Unul este Domnul ei si liantul care ii uneste pe toti este dragostea Lui, concretizata si traita de credinciosii care raman in comuniune unii cu altii.
Comuniunea cu Dumnezeu se face vizibila in comuniunea sfintilor si in apartenenta la acelasi popor al lui Dumnezeu. Ea este fundamentul oricarei comuniuni si izvor al intelegerii si iubirii dintre oameni.
Tot cu acest prilej al vizitei noastre, am aflat din informarea pe care ne-a facut-o Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, de stadiul procesului privind martiriul episcopilor nostri. Desi procesul este la inceput, ne bucuram de aceasta noua etapa, care este ultima, din lungul sir al ridicarii la treapta altarelor a celor care au marturisit pana la sfarsit cu pretul libertatii si al vietii lor.
Marturia lor este semnul vizibil al lucrarii harului lui Dumnezeu care se revarsa neincetat peste Biserica si pe cele neputincioase le implineste, iar pe cele slabe le intareste. Nu aparentele date de numar, putere sau influenta politica sa ne fie criteriile de evaluare a pozitiei si statutului nostru, ci convingerea si constiinta apartenentei noastre la Cristos si la Biserica Sa.
Pentru a grabi momentul recunoasterii oficiale a gloriei martirilor si totodata al bucuriei noastre, rugaciunile Voastre sunt de cel mai mare ajutor. Atat rugaciunile comunitare din Biserica, cat si cele particulare facute de fiecare in camara inimii sale, vor anticipa ceasul si ne vor uni si mai mult unul cu altul.
Aceleasi rugaciuni la care parinteste Va indemn, facandu-ma eu insumi impreuna cu fiecare rugator, sa le inaltam catre Domnul pentru preotii nostri, in acest timp pascal care ne apropie de incheierea anului dedicat sfintei preotii.
Rugaciunea si sprijinul nostru, sustinute de dragoste si rabdare, cladesc comunitatea si ajuta persoanele. Preotii au nevoie sa fie sustinuti si intelesi pentru ca umanitatea, virtutile si personalitatea lor, sa poata sa creasca si astfel profunzimea tainei pe care o poarta, sa se manifeste mai deplin spre folosul intregii comunitati.
Rabdarea, grija si iertarea acordata, sa nu le fie justificare ca atitudine cuvenita din partea altora, ci imbold si motiv al unei daruiri si mai mari pentru credinciosii de a caror mantuire se fac raspunzatori.
Iubiti credinciosi,
Mantuitorul nostru inviat din morti s-a aratat Mariei Magdalena, chemand-o pe nume, asa cum consemneaza textul Scripturii, si ea abia atunci il recunoaste, la auzul vocii Sale. Tristetea i se transforma in bucurie, inima-i tresalta si mintea-i uimita. il recunoaste pe Domnul, dupa ce constientizeaza ca mai intai ea este cunoscuta de catre El. Venise la mormant cu inima zdrobita de durere, pentru ca in inima ei, Isus era prezent ca mort si absent ca viu.
Prinde curaj si se inflacareaza dupa schimbarea simtamintelor inimii, apoi isi aminteste ca Dumnezeu este Iubire si nu poate sa moara in inima celui care iubeste. Asadar, dragostea din sufletul omului este semnul vizibil al prezentei reale a Mantuitorului, care ramane de-a pururi cu cei ce il iubesc si I se incredinteaza. “Cel ce ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si ma voi arata lui” (Io.14,21).
Cel care iubeste, vede, nu umbla in intuneric, nici in singuratate, ci are ochi noi, pentru ca are o inima noua, precum este scris in profetul Iezechiel: “Va voi da inima noua si spirit nou va voi da; voi lua din voi inima cea de piatra si va voi da inima de carne” (cap.36,26).
Isus o trimite apoi pe Maria sa vesteasca apostolilor si prin ei noua tuturor, ca misiunea Domnului continua prin cei ce cred si ii accepta cuvantul si de asemenea, ca suntem asteptati in cer, acolo unde si Mantuitorul se afla. “Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Io.20,17).
Dragii mei, crestinul, prin viata sa de credinta, nadejde si dragoste este vestitorul destinului omului, al chemarii lui profunde si al exigentei de a raspunde vocatiei sale. Sa nu ne fie frica sa-L vestim pe Dumnezeu prin prezenta si atitudinea noastra crestina in mijlocul lumii, a societatii si a evenimentelor acesteia.
Viata sociala poate sa fie configurata si ajutata in framantarile si cautarile membrilor ei de atitudinea si prezenta traitorilor Evangheliei. Biserica nu oboseste in a vesti si marturisi Vestea cea buna, amintind mereu fiilor ei si nu numai, ca omenirea nu trebuie sa inceteze de a privi la destinul ei, dar fara sa uite de timpul prezent prin care se realizeaza si se castiga cele viitoare.
Atitudinea civica a bunei cuviinte, a masurii, a respectului si dialogului, a dreptatii si echitatii, devine misiune pentru noi, in datoria pe care o avem de a fi vestitori si implinitori ai Cuvantului Mantuitorului.
Cu aceste ganduri si indemnuri, iubiti fii sufletesti, Va insotesc in rugaciune pe fiecare dintre Voi, familiile si pe cei dragi ai Vostri. impreuna cu Preasfintiile lor, Episcopii Vasile si Mihai, Va dorim tuturor Sarbatori Sfinte si binecuvantate, alese haruri ceresti si bucurie deplina in Domnul nostru Isus Cristos cel inviat din morti! Cristos a inviat!”.
Sursa: eMM.ro
– Servicii de creare site web
