“Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodata: Unul Nascut Fiul, care este in sanul Tatalui, El a spus-o”[1]; “dar nici glasul Lui nu l-ati auzit, nici fata Lui nu ati vazut-o”[2]; caci “numai cel ce vine de la Dumnezeu, l-a vazut pe Tatal”[3]: “Fiul, stralucirea maririi si chipul fiintei lui”[4].
Iubiti frati in Cristos,
Este cu neputinta, cu ochiul material, sa-l vedem pe Dumnezeu, fiinta spirituala. Omul, fiinta marginita, nu poate sa-l vada pe Dumnezeu, fiinta nemarginita, “caci mare e Domnul si laudat foarte si marirea Lui nu are margini”[5], cel “care a intemeiat pamantul si cerurile”[6], “care inviaza mortii si cheama cele ce nu sunt ca si cum ar fi”[7]. Si daca omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu in sine, il poate vedea in lucrarile lui, care ne inconjoara si reflecta vizibil frumusetea creatorului invizibil. Este nevoie sa depasim forma vizibila a lucrurilor, pentru a urca pana la creatorul invizibil. Poetul englez G. N. Hopkins, spunea: “Lumea e patrunsa de frumusetea lui Dumnezeu”.
Din contemplarea lumii care ne inconjoara se poate ajunge la un raspuns rational tuturor intrebarilor inevitabile: cine este acest mester cu atat de mare imaginatie, ce a creat atatea frumuseti si maretii? Frumusetile care ne inconjoara l-au facut pe marele Immanuel Kant sa spuna: “Doua lucruri imi umplu inima de admiratie si veneratie, mereu noi si mereu mai mari: cerul instelat, care e deasupra mea, si legea morala, care se afla in mine”[8].
Atat frumusetile care ne inconjoara, cat si legea morala, care este glasul lui Dumnezeu in sufletul nostru, ne conduc la recunoasterea si adorarea Creatorului si Stapanului a toate. Daca privim la soare, lucrul miinilor lui Dumnezeu, ne orbeste. Pe Dumnezeu cel nemarginit, necuprins, lumina cea neapropiata, cum am putea sa-l vedem in ordinea actuala a lumii? Ce s-ar petrece, ce s-ar intampla cu noi? Negresit, dupa cuvantul lui Dumnezeu, omul ar muri, fiindca “fata nu vei putea sa mi-o vezi, caci nu poate omul sa ma vada si sa traiasca”[9].
“O, Doamne Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele tau pe tot pamantul, gloria ta se inalta mai presus de ceruri!”[10].
Dar, “Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua”[11], caci “la plinirea vremii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau, nascut din femeie”[12] – femeia: “Neprihanita Spiritului Sfant”[13] – ca sa ia asupra sa firea noastra omeneasca, pentru a ne ridica pe noi la firea dumnezeirii sale. Dumnezeu, care l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea sa, vine acum sa se nasca in Betleemul Iudeii, “infasat, culcat in iesle”. S-a acomodat modului nostru de a-l vedea si vazandu-l, omul sa nu moara, ci sa-l recunoasca ca Mantuitor al omenirii si sa-l preamareasca cu toata fiinta sa.
Dupa lumina naturala, care l-a ajutat pe om sa vada marirea lui Dumnezeu in frumusetile si maretiile care-l inconjoara, vine acum lumina credintei, ce-l inalta pe om peste firea lucrurilor, ajutandu-l sa patrunda in tainele lui Dumnezeu. Pastorii primind stirea de la inger, “vi s-a nascut astazi Mantuitor”, cuprinsi de uimire, dar increzatori, pornesc spre pestera.
“Sa mergem pana la Betleem, si sa vedem lucrul acesta, pe care Dumnezeu ni l-a aratat”[14]. Osteneala a fost rasplatita cu generozitate, pentru ca au aflat Pruncul precum le spusese ingerul. Nu avea nimic deosebit de alti copii, dar luminati de credinta, l-au recunoscut de Mantuitor al lumii si s-au inchinat lui.
Stapaniti de aceeasi lumina a credintei, vin si magii de pe taramurile rasaritului, pentru a-l afla pe Mantuitorul tuturor. Dorul nemarginit de a-l vedea le-a dat taria necesara pentru a birui toate greutatile si incercarile ce le-au stat in cale. Steaua ii conducea si le intarea credinta in reusita incercarilor lor. Magii reprezinta intreaga omenire, caci asteptarea era generala, omenirea intreaga il astepta pe Mantuitorul. Ingenunchiati in fata Copilului mantuitor, ii ofera daruri, simboluri ale oficiilor pe care le va indeplini Copilul divin.
Aur – ca unui imparat al universului. Acum se bucura fiica Sionului, ca: “iata imparatul tau vine la tine … insusi Mantuitorul bland, calare pe asin”[15], iar Pruncul divin glasuieste prin gura imparatului profet David: “Iata eu sunt imparat, pus de Dansul peste Sion, muntele cel sfant al lui”[16].
Smirna – ca unui Arhiereu ceresc, caci: “Domnul s-a jurat … tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec”[17]. El vine pentru a aduce lui Dumnezeu cea mai pretioasca jertfa, jertfa vietii sale. Arhiereu si victima.
Tamaie – ca rascumparatorului pacatelor noastre. “A purtat pacatele noastre … ca s-a dat pe sine insusi la moarte”[18]. “Ca un miel spre junghiere si ca o oaie care este tunsa nu si-a deschis gura sa”[19].
Fericiti ca l-au gasit pe imparatul tuturor, multumind lui Dumnezeu, “pe alta cale s-au dus in tara lor”[20]. Bucuria pastorilor si a magilor continua si astazi, caci nasterea Mantuitorului era pentru intreg poporul. In fata Copilului dumnezeiesc, a carui nastere o sarbatorim azi, venim si noi, insufletiti de vraja cantarilor ingeresti, a colindelor purtate pretutindeni de graiul copiilor si, patrunsi de bucuria Craciunului, ne prosternam in fata ieslei altarelor din bisericile noastre, pentru a-l adora si a ne impartasi de binecuvantarea sa cereasca.
Sa-i multumim lui Dumnezeu care a coborat la noi si a acceptat infratirea firii dumnezeiesti cu firea omeneasca. Prin taina Sfantului Botez am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Nu din vrednicia noastra, fiindca nu avem nici o vrednicie, ci din marele dar al lui Dumnezeu, din iubirea lui nemarginita am primit filiatiunea, dreptul la fericirea vesnica, darul de a-l putea vedea pe Dumnezeu fata la fata, cu ajutorul luminii maririi. Acest mare dar se da celor ce au facut voia Domnului, care au umblat pe calea poruncilor lui, caci pe Dumnezeu nu-l putem vedea decat cu ajutorul luminii maririi.
Pe Dumnezeu il vedem cu ajutorul luminii naturale, in frumusetile creatiei sale care ne inconjoara. Cu ajutorul luminii credintei il vedem in ieslea din Betleem, in viata sa publica si in taina Sfintei Euharistii, misterul credintei. Il vom putea vedea fata la fata cu ajutorul luminii maririi, daca vom deveni beneficiarii acestei lumini. Cu ajutorul luminii maririi il vom vedea pe Dumnezeu, lumina lumii, lumina cea neapropiata, caci: “acum fiii lui Dumnezeu suntem, dar inca nu s-a aratat ce vom fi; cand se va arata, asemenea lui vom fi, ca il vom vedea pe El precum este”[21]. Prin credinta, speranta si iubire, prin fapte meritorii pentru cer, vom ajunge la fericirea vesnica, vom fi partasi luminii maririi.
Iubiti credinciosi,
In numele celui ce s-a nascut in iesle, a trait si a murit pentru noi, va impartasesc tuturor binecuvantarea noastra arhiereasca. Doamne Isuse Cristoase, lumina cea adevarata, care luminezi si sfintesti pe tot omul ce vine in lume: sa se insemneze peste noi lumina fetei tale, ca intr-insa sa vedem lumina cea neapropiata, in toti vecii vecilor. Amin.
Tuturor va urez sarbatori sfinte si fericite.
† Ioan,
Episcop Roman Unit Greco-Catolic al Eparhiei de Maramures
Pastorala data in resedinta noastra din Baia Mare, la 25 decembrie 2010,
in al saptesprezecelea an al episcopatului nostru
Sursa: eMM.ro
– Servicii de creare site web
