În Pastorala transmisă în acest an cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului, Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului face un apel către tineri: „Cine să mai mângâie bătrânețile părinților voștri dacă nu voi?”.
Episcopul se arată îngrijorat de faptul că tot mai mulţi tineri părăsesc ţara şi optează pentru a lucra în străinătate, alegere care se soldează cu unele consecinţe nefaste asupra demografiei României.
„A mai rămas doar Dumnezeu, Biserica și preotul. Biserica este acum și așezământ sacru și spital și școală și așezământ social, iar preotul este și sacerdot și învățător și medic și asistent social. Nimic nu e cum a fost odată. Ne întrebăm: Oare ce va fi cu viitorul acestui neam?”, se întreabă Preasfinţia Sa.
Ierarhul îi îndeamnă pe tineri să caute să urmeze „modelele adevărate de astăzi, care și câte mai sunt vrednice de urmat, dar mai ales nu vă depărtați și nu vă despărțiți de glia strămoșească, de pământul românesc, de Țara și Biserica părinților voștri, care au dureros de mare nevoie de voi ca să le duceți mai departe pentru copiii voștri și urmașii urmașilor noștri”.
„Voi sunteți cea mai mare și neprețuită comoară a Țării, Neamului și Bisericii. Hristos vă iubește și vă prețuiește nespus de mult. Pruncul Iisus iubește copiii și tinerii, îi ocrotește și îi dorește fericiți lângă El, prietenul lor cel mai fidel”.
Părintele Episcop aminteşte şi de faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) „tocmai din îngrijorarea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești, căci ea vede și simte cel mai dureros cum se sting și ne mor satele noastre dragi și sfinte care erau cândva pline de viață, de credință, de frumusețea portului, graiului, obiceiurilor și tradițiilor noastre unice, care ne-au dus faima în toată lumea”.