†Vasile, prin harul si mila Bunului Dumnezeu, episcop greco-catolic de Maramures, onoratului cler impreuna slujitor, cuviosilor calugari, calugarite si persoane consacrate, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu, har, pace si indurare de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos cel Inviat din morti!
Marita Sarbatoare a Invierii Domnului, ne invita an de an, la bucurie si speranta, pentru a celebra victoria lui Isus asupra mortii si inceputul vietii celei vesnice. Astazi cantam cu totii cantarea de biruinta: „Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte, viata daruindu-le”, participand astfel la bucuria Bisericii si la frumusetea acestui praznic luminat.
Cata lumina se vede azi pe chipul crestinilor, care dupa ce au parcurs perioada Postului si Saptamana Mare, insotindu-L pe Isus in suferinta si patima Sa, pot participa cu sufletul curat si reinnoit de har la victoria vietii asupra mortii, ca o arvuna a victoriei lor asupra raului si pacatului prezente in lume.
Textele Scripturii vin in intampinarea noastra ca niste mesageri fideli si ne comunica cum Isus a fost pus in mormant ca un muritor de rand si cum femeile mironosite l-au insotit cu prezenta lor tacuta pana in ultima clipa a vietii Lui. Apoi, „dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si Salomea au cumparat miresme, ca sa vina sa-l unga. si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii, pe cand rasarea soarele, au venit la mormant”(Mc.16,1-29).
Credinciosii crestini, care au fost atinsi de har in mod deosebit, in diferite momente ale vietii lor, fie ca au fost ajutati de Dumnezeu sau vindecati, feriti de grave primejdii sau pur si simplu si-au schimbat viata in urma unei constientizari majore a rolului si scopului vietii lor, au devenit practicanti mai activi, frecventand Biserica constant, cu dorinta ascunsa a inimii de a-l cunoaste mai bine pe Dumnezeu. Cultura religioasa mostenita din familie si cultivata de oficiile si cateheza Bisericii este limbajul specific al crestinilor care nu privesc si nu traiesc realitatile istorice, sociale, economice si politice cu indiferenta si nici din perspectiva ochiului secular care nu vede conexiunea dintre evenimente, stari si persoane. Invierea lui Isus este asemenea lavei unui vulcan care a erupt intr-un timp istoric determinat si care este mereu prezenta in adancul cursului istoriei si in profunzimea sufletului fiecarui om.
Femeile mironosite nu s-au oprit din drumul lor spre Isus, din cautarea lor si desi au vazut piatra pusa deasupra mormantului, impiedicandu-le sa intre, nu au renuntat la dorinta de a-si indeplini datoria, pasind doar inainte manate de dragostea din suflet si de incertitudinea realitatii constatate. „Ziceau intre ele: cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”(Mc.16,3). O intrebare pe care adesea ne-o punem cu totii, atunci cand pietrele grele ale dificultatilor si necazurilor apasa sufletul, fara a sti cum va fi posibil sa se depaseasca anumite momente, stari si situatii, care par fara iesire. Este suficient sa rememoram anumite momente personale, sau sa constatam situatia sociala si economica actuala, de altfel, nu foarte incurajatoare.
„Dar, ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata”(Mc.16,4).
Ridicarea privirii de la realitatea personala si de la situatia concreta, inspre Cel in care credem si spre care ne indreptam, poate sa aduca noutatea asteptata si solutia dorita. Ridicarea privirii presupune inmugurirea sperantei, care este o samanta mica in sufletul omului, dar devenita copac mare daca creste impreuna cu credinta si cu dragostea.
„Intrand in mormant – femeile mironosite – au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb si s-au spaimantat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Isus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus. Mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo il veti vedea dupa cum v-a spus” (Mc.16,5-7).
Mormantul gol, din loc al infrangerii si al mortii, devine izvor de viata si de biruinta. Precum de multe ori falimentul aspiratiilor noastre nu este doar o infrangere, ci si posibilitatea unui nou inceput si al unui alt parcurs, tot asa si viata noastra impreuna cu Hristos este o incercare si o purificare spre o mai mare implinire si rasplatire. Precum ingerul odinioara, Biserica vesteste astazi, iar lumea se bucura. Ne intrebam si noi, impreuna cu Ioan Gura de Aur in cuvantul sau de invatatura ocazionat de acest mare praznic: „Unde iti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. (…) inviat-a Hristos si viata stapaneste. inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Isus inviind din morti, s-a facut incepatura a celor adormiti”.
Iubiti credinciosi,
Anul bisericesc in curs, Eparhia noastra l-a dedicat cunoasterii, aprofundarii si reflectiei asupra Bisericii. Aceasta tema cuprinzatoare si vasta ne ajuta pe fiecare dintre noi si pe toti fiii Bisericii noastre sa se oglindeasca pe ei insisi, personal si comunitar, in lumina lui Hristos cel Inviat, piatra de temelie si fundamentul intregului edificiu al comunitatii crestine. indreptarea atentiei asupra Bisericii ca si comunitate a credinciosilor, ca si popor al lui Dumnezeu, ne permite sa ne recunoastem mai usor ca parte a Bisericii Catolice si in acelasi timp sa intelegem mai bine misiunea specifica a Bisericii Romane Unite si in ea a noastra ca fii ai ei.
Cartea Faptele Apostolilor pe care Biserica o citeste in oficiile ei liturgice in aceasta perioada cuprinsa intre sarbatorile Invierii Domnului si inaltare, descrie succint si progresiv cum Biserica s-a nascut din invierea Domnului si cum a fost plamadita in timp de Spiritul Sfant, fiind ea insasi continuatoarea si manifestarea istorica a lui Hristos Dumnezeu. El, dupa inviere, s-a aratat apostolilor si i-a trimis la predicare in toata lumea, ramanand cu ei si insotindu-i pe ei si pe urmasii lor in aceasta misiune.
„Datu-mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea, mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Spirit, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Mt.28,18-20)
Nucleul Bisericii este constituit din apostoli, martorii Invierii, din rudeniile lui Isus impreuna cu Maica Sa Preasfanta si din femeile mironosite, slujitoare credincioase si iubitoare de Dumnezeu, care s-au invrednicit de vederea lui Isus inviat si au putut astfel sa-L vesteasca si altora. Pe acest nucleu, redus numeric, dar puternic insufletit de Spiritul Sfant, s-a edificat in timp intregul edificiu al Bisericii lui Hristos. Astazi, comunitatile noastre sunt reduse numeric, ca urmare a incercarii istorice si a luptei pe care au trebuit sa o duca impotriva regimului comunist ateu, dar nu mai putin viguroase ca urmare a experientei purificarii si a constiintei faptului ca Domnul insusi le-a insotit prin harul sau in fidelitatea pe care au manifestat-o fata de unitatea Trupului lui Hristos. Biserica fiind una in natura si misiunea ei, precum „este un Domn, o credinta, un botez, un Dumnezeu si Tatal a tuturor, care este peste toate si prin toate si intru toti” (Efeseni 4,5-6), nu poate decat sa se manifeste ca atare in lume si sa dea marturie despre aceasta unitate prin comuniune. in afara acestui concept si stare de viata, nu putem vorbi de o autentica marturie a vizibilitatii unitatii Bisericii, asa cum nu putem constata unitatea familiei fara comuniunea sotilor si fara grija fata de copii.
Sfantul evanghelist Luca in descrierea comunitatii crestine primare face referinta la modul de manifestare, practica si simtamintele primilor crestini, care „staruiau in invatatura apostolilor si in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni”(Fapte 2,42). Pentru crestinii de azi, staruinta in invatatura apostolilor trebuie sa se manifeste in disponibilitatea de a primi, cunoaste, accepta si adera la invatatura Bisericii. impartasirea frateasca, presupune comuniunea si grija fata de ceilalti membrii ai comunitatii pentru a putea primi Sfanta Euharistie si pentru a manifesta in acelasi timp efectele ei. Individualismul si indiferentismul sunt excluse astfel, dintru inceput, ca si cale si posibilitate de a fi in Biserica. Doar o apartenenta formala la Biserica, fara continut, fara vizibilitate si fara gesturi concrete, nu este suficienta pentru o autentica traire crestina si pentru o deplina marturisire a lui Hristos cel Inviat.
Iubiti credinciosi,
Toate s-au umplut de lumina si de bucurie in aceasta Sarbatoare a Sarbatorilor. Asa ne indeamna preotul prin stihul din slujba Invierii: „Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea”.
Suntem in centrul anului liturgic, in ziua in care Domnul reinnoieste promisiunea Sa de fidelitate si ne asigura de prezenta Lui tainica. Ne bucuram sa fim azi impreuna, asa cum ne bucuram de prezenta dumneavoastra la rugaciunea Bisericii in fiecare duminica si sarbatoare de peste an. Acolo unde se celebreaza Sfanta Liturghie, acolo Biserica este prezenta si se zideste. „Ori de cate ori se celebreaza pe altar jertfa crucii, in care Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit” (1Cor.5,7), se implineste lucrarea rascumpararii noastre. Totodata, prin taina painii euharistice, este reprezentata si realizata unitatea credinciosilor, care formeaza un singur trup in Hristos1. Aceasta unitate mistica deja existenta intre toate comunitatile noastre, speram si ne dorim sa fie facuta tot mai vizibila prin colaborare, intrajutorare si comunicare a tuturor aspectelor care privesc buna desfasurare a vietii bisericesti. Nu suntem niciodata singuri, abandonati, sau uitati, chiar daca realitatile si conditiile in care unele comunitati traiesc, nu sunt cele mai bune. Celebrandu-se insa Sfanta Liturghie si participand cu credinta, primind Sfanta impartasanie, credinciosul se uneste cu insusi Isus cel inviat si prin el cu toti credinciosii din intreaga Biserica. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur referindu-se la aceasta sfanta Taina: „Ce este asadar, aceasta paine? Este trupul lui Hristos. Ce devin aceia care il primesc?Trupul lui Hristos: nu mai multe trupuri, ci un singur trup. Intr-adevar, dupa cum painea este una singura, desi este facuta din multe boabe de grau care, desi nu sunt vizibile, se gasesc in ea, astfel incat diferenta lor dispare din cauza unirii lor desavarsite, la fel suntem noi uniti unii cu altii si suntem uniti toti impreuna cu Hristos”2. Putem spune asadar, nu doar ca fiecare dintre noi il primeste pe Hristos, ci ca si Hristos il primeste pe fiecare dintre noi.
Cu aceste ganduri si povete, imi indrept cugetul spre fiecare dintre dumneavoastra, acolo unde sunteti impreuna cu cei dragi si in locul unde marturisiti credinta in invierea lui Hristos si unitatea Bisericii sale. Avem un gand aparte in rugaciune pentru toti cei in varsta, bolnavi sau in diferite dificultati, pentru cei care nu sunt astazi cu noi la aceasta Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, din diferite motive si mai ales pentru aceia care nu se lasa atinsi de lumina lui Hristos.
Tuturor va doresc sa aveti parte de mult har si lumina sufleteasca, de bucurie sfanta in Domnul prin comuniunea in credinta, precum si de o Sarbatoare frumoasa, asa cum o surprinde poetul in versurile sale:
Biserica pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca’ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
in fapta noastra ne e soarta
si viata este tot, nu moartea.3
Al vostru doritor de tot binele,
† Vasile
Episcop de Maramures
Data in Baia Mare, din resedinta noastra episcopala, la marea Sarbatoare a Invierii Domnului, in Anul Domnului 2012, in cel dintai an in scaunul arhieresc al Eparhiei de Maramures.
Sursa: † Vasile, Episcop de Maramures
– Servicii de creare site web
