PASTORALA – Mesajul Arhiepiscopului Maramuresului si Satmarului, Justinian, de Sfintele Sarbatori ale Invierii Domnului

Sfantul Apostol Toma, Martorul Patimilor si Invierii Domnului

Iubitii mei fii sufletesti,
Aceste cuvinte, rostite de marele Apostol Toma catre ceilalti ucenici ai Domnului, atunci cand Hristos se apropia din nou de Ierusalim, unde iudeii cautara mai inainte sa Il ucida cu pietre, sunt dovada credinciosiei, a increderii si a fidelitatii sale fata de iubitul lui Invatator.

Apostolul Toma insa, ca ucenic credincios al lui Iisus Hristos, a urmarit de la distanta judecarea nedreapta si condamnarea la moarte a Domnului. A fost acolo in multime cand slugile arhiereilor si fariseilor strigau : “Rastigneste-L”. A fost acolo in multime cand Iisus era pe drumul Crucii, pana pe Golgota, si a privit cand ostasii L-au rastignit si au inaltat Crucea cu Hristos pironit pe lemn. Toti ucenicii si cei ce-L iubeau pe Domnul nu mai erau, toti fugisera. La picioarele Crucii nu mai era decat Mama si “ucenicul acela pe care-l iubea Iisus” (In. 21,20), iar Apostolul Toma asista la agonia Domnului de la distanta.

Toma spera ca si in ultimele clipe se va petrece minunea cea mare, in care Iisus va fi salvat de Tatal, asa cum toti ucenicii credeau, intre ei fiind si Toma. Dar a auzit cuvintele cu care Domnul, adresandu-se Tatalui, a zis : “Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu” (Lc. 23,46) si “Savarsitu-s-a”(In.19,30). Atunci Toma a inteles si s-a incredintat ca Invatatorul si-a incheiat lucrarea pamanteasca. Trupul lui Iisus a fost coborat de pe Cruce si asezat in mormantul din Ghetsimani de Iosif si Nicodim, iar capeteniile evreilor au pecetluit mormantul si au adus armata romana ca sa pazeasca groapa, ca nimeni sa nu se apropie si sa fure sau sa rapeasca Trupul Domnului, pentru ca Ana si Caiafa, Irod si Pilat, stiau ca Iisus avea foarte multi credinciosi in popor si se temeau ca acestia vor incerca sa rapeasca Trupul lui Iisus, amagind poporul ca Iisus a inviat si, raspandind aceasta veste in popor, “va fi sminteala aceasta de pe urma mai mare decat cea dintai”- ziceau capeteniile evreilor.

Iubiti frati si iubite surori,
Toma a vazut toate Patimile si moartea si punerea in mormant a Trupului Domnului, dar nu a ajuns sa vada si Invierea lui Iisus Hristos. De aceea el a ramas in minte cu aceasta imagine a punerii in mormant si se gandea ca odata cu moartea Domnului s-a terminat lumea. A ramas in minte si in suflet cu aceste dureroase clipe. Toti ucenicii, din cei ce L-au urmat, L-au ascultat si L-au slujit pe Iisus Hristos, in momentul mortii si punerii Trupului Domnului in mormant au cazut in indoiala, iar unii in neagra necredinta; nu si-au mai adus aminte ca Domnul, cand le vorbea de Patimile si moartea Sa, intotdeauna le spunea ca “a treia zi voi invia.”

Toma a participat la toate acestea. De aceea el, dezamagit si deznadajduit, s-a despartit de ucenicii lui Iisus si s-a retras in singuratate, chinuit profund si ranit adanc, indurerat pentru tot ceea ce s-a petrecut cu Iisus, cu Invatatorul lui iubit, in care el si mult popor isi pusesera mari sperante si toata increderea, in puterea Lui dumnezeiasca, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Dar Toma nu putea in taina si drama pe care el o traise in aceste zile. El a fost martor al Patimilor si mortii Domnului. De acestea Toma nu se indoia, dupa cum nu se indoia nici de nevinovatia lui Iisus, nici de jertfa si moartea Lui pe cruce, dar judecata lui sanatoasa nu putea sa inteleaga aceasta jertfa si moarte a Domnului. De aceea el s-a retras in singuratate si nu-si mai amintea ca de multe ori Domnul Iisus le vorbise de Patimile Sale, de moartea Sa, dar intotdeauna le spunea si ca Fiul Omului: “a treia zi va invia” (Mt. 17,23; 20,19).

De aceea, Toma nu s-a intors intre ucenici, nici nu L-a intalnit pe Domnul cum L-a intalnit Maria Magdalena a treia zi, la care i-a vorbit si i-a poruncit sa se duca la „fratii Lui”, iar ei sa mearga la El in Galileea. Pe Iisus nu L-au recunoscut nici cei doi ucenici, Luca si Cleopa, de care El S-a apropiat in drum spre Emaus, si, mustrandu-i, le-a amintit de cuvintele spuse de Moise si de toti proorocii, spunandu-le ca tot ce s-a intamplat la Ierusalim au fost prevestite de toti profetii din vechime. Abia cand au sosit la Emaus, stand la masa cu ei, Domnul, ridicandu-se, a luat painea si a frant-o, iar Luca si Cleopa in frangerea painii L-au cunoscut ca El este Cel ce joi seara a savarsit Marea Liturghie si a pus temelie Dumnezeiestii Euharistii, care se va savarsi de-a lungul timpului pe toate altarele Bisericii Sale (Lc. 24,13-34).

N-a fost de fata Toma nici in amurg cand Domnul a intrat prin usile incuiate, unde erau ceilalti ucenici ascunsi de frica iudeilor, si cand i-a binecuvantat pe cei ce erau de fata, le-a aratat mainile, coasta si ranile si le-a dovedit ca El este viu si ca nu este o naluca (In. 20,19).

Iubitii mei fii sufletesti,
Dupa ce Apostolul Toma a vazut ca Domnul a murit pe cruce si trupul Lui a fost pus in momant, toate nadejdile lui s-au prabusit, traind clipe si zile grele de durere si tristete, crezand ca asa s-au terminat cei trei ani de luminoase zile si bucurii petrecute alaturi de Invatatorul preaiubit – Iisus Nazarineanul. De aceea, Toma s-a despartit de oameni si de ucenicii lui Hristos si a plecat deznadajduit in pustie. Invierea era un lucru care depasea mintea omeneasca. Din aceasta cauza si Toma s-a instrainat de oameni si a fugit de Ierusalim si de toti cei de pe pamant. Toate, fara Iisus, in ochii lui erau pustii. Din acest motiv el nu mai stia ce s-a intamplat la Ierusalim in dimineata a treia, cand cerul si pamantul s-au luminat de o lumina noua. Totusi, acolo in pustie, de sus din cer si de jos de pe pamant, el auzea un glas care canta si striga “Hristos a inviat”. Cantau ingerii din cer, cantau toti muntii si toti codrii si campiile cantau “Hristos a inviat”.

Din adancurile iadului se auzea un urias si maret cantec. Tot neamul lui Adam, toti dreptii si profetii impreuna cu Adam si Eva – avand in frunte pe Iisus Hristos – se ridicau din iad si se inaltau spre cer strigand si cantand “Hristos a inviat”. Tatal cel vesnic primea cu bucurie pe Fiul si pe toti cei ce veneau din iad, imbratisandu-l pe Adam si zicandu-i : “fiul meu cel pierdut, iata, ai inviat, imbracat in trupul cel nou al Fiului meu Hristos!”. Tatal si Fiul, omul si Dumnezeu intr-o desavarsita unitate, intemeiau pe pamant Biserica, care este Imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu, unde ne-a ramas acest cantec de slava si biruinta: “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.

Acolo in pustie a ajuns la Toma un ecou, cu ceea ce s-a intamplat la Ierusalim. Ecoul venea din cer ca o cantare de care rasuna si vibra tot vazduhul. Din adancuri si din cer se auzeau glasuri plingand in hohote de bucurie: “Hristos a inviat”, dar toate acestea nu puteau alunga din sufletul lui Toma tristetea, deznadejdea si indoiala. Atunci Toma s-a ridicat si a plecat spre Ierusalim, iar in Ierusalim, pe toate ulitele, pe la toate casele si pe la toate colturile, in curtile lui Irod si ale lui Pilat, ale arhiereilor Ana si Caiafa, cand se intalnea om cu om, fiecare soptea : “a inviat Hristos, Hristos a inviat!”.
Astfel, Toma, cel ce fugise in pustia cea straina de orice speranta, s-a desteptat din starea de instreinare in care se afla si s-a reintors intre ucenici, s-a reintors cu fata catre Ierusalim, s-a reintors intre cei credinciosi, in mijlocul carora era Hristos cu trupul transfigurat ca pe Tabor, asteptandu-l si privindu-l pe Toma.

Iubiti frati si iubite surori,
In mijlocul tacerii ce s-a facut cand Toma s-a apropiat, deodata s-a auzit glasul lui Hristos bland si adanc adresandu-se lui Toma: “Vino, Tomo, cel ce te-ai indoit si de opt zile te-ai chinuit si ai fost nefericit, vino si pune palma ta in coasta Mea, vino si pune degetele tale in urma cuielor, vino si vezi ca nu sunt o aratare, nu sunt un duh; vino si vezi ca Tatal, cand l-a facut pe om, nu a facut doar un chip trecator, ci a facut un trup nemuritor. Prin pacat omul a pierdut nemurirea si trupul era nevoit sa se reintoarca in pamantul din care a fost luat, dar prin jertfa, prin moartea si Invierea Mea tot trupul omului va deveni nemuritor. Vino, Tomo, si primeste dovada pe care ai dorit-o, ca moartea cea omeneasca este doar o trecere de la cele vremelnice la cele vesnice. Vino, ucenicul meu iubit si nu fi necredincios ci credincios. Vino si alunga indoiala din inima ta si vindeca-Mi ranile pe care necredinta oamenilor le vor tine mereu deschise pana la sfarsitul veacurilor, cand Ma voi reintoarce din ceruri, de la Tatal Meu, ca sa judec lumea si sa alung indoiala, frica, necredinta si nepasarea din inima oamenilor.”

Atunci Toma, supus, s-a apropiat de Iisus si a pus mana in coasta Lui si a pus degetele in ranile cuielor, dar Trupul si Sangele lui Iisus nu erau carne si sange supuse stricaciunii. Ele trecuse prin pamant si pamantul isi luase ce apartinea lui. Se petrecuse o tainica mutatie, se petrecuse o miraculoasa transfigurare. Materia devenise o noua materie, eliberata de slabiciunile acumulate prin pacat. Materia devenise curata, fara stricaciune si fara pierire. Prin aceasta mutatie va trece toata materia din care este creata lumea actuala si asa se vor naste “un cer nou si un pamant nou”, precum ne spune Revelatia (Apoc. 21,1).

Dupa opt zile, ne spune Sf. Evanghelist Ioan, fiind si Toma de fata, Iisus li se arata din nou ucenicilor si-l cheama pe Toma sa pipaie ranile din maini si din coasta, zicandu-i: “Vino, Tomo, si vezi ca Eu sunt viu si nu fi necredincios…Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (In. 20,29). Iar Toma, acum, ca cel mai credincios, strabatut fiind de focul dumnezeiesc, a strigat: “Domnul meu si Dumnezeul meu!” (In. 20,28). Alaturi de Toma, nenumarate veacuri, fiii lui Adam, venind si atingandu-se de dumnezeiescul Trup si Sange din Sfintele Potire ale Bisericii lui Hristos, vor striga fericiti: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”.
 
Prin aceste stari a trecut Toma cand s-a atins de Hristos. El, in clipele acestea, om fiind, s-a atins de Dumnezeu si de aceea gura lui Toma, care de opt zile n-a putut sa vorbeasca, a strigat: “Domnul meu si Dumnezeul meu”(In. 20,28). Acesta este strigatul cand creatul se atinge de necreat. Aceasta este o garantie ca, la a doua venire, trupul omului se va lumina si se va imbraca cu slava, ca si oamenii cei ce se afla in morminte vor invia si, la porunca si cu ajutorul lui Hristos, se vor imbraca in trupuri transfigurate, asemenea cu trupul lui Hristos Cel inviat. De aceea Hristos l-a invrednicit pe Toma sa devina martor al Patimilor, dar, mai ales, martor al Invierii celei adevarate, care este taria de care avea nevoie tot neamul omenesc.

Iubitii mei fii sufletesti,
Vorbind despre apostolul Toma, de taina si drama prin care a trecut Toma, am coborat mai adanc in taina si in tragedia prin care a trecut omul dupa ce s-a instrainat de Dumnezeu. La Dumnezeu ne putem intoarce numai prin Iisus Hristos, Care a venit de la Dumnezeu cel necuprins si Care, prin Invierea Sa, ne-a asigurat ca omul este harazit de Dumnezeu la o eterna viata, superioara ingerilor. Hristos a salvat omenirea de indoiala de care suferea Toma si de care mai sufera o mare parte dintre oamenii de azi, ca de o boala. Iisus Hristos a venit si a adus solutia care da un sens vietii noastre si existentei lumii in general, un sens fara de care spatiul, timpul si viata nostra s-ar fi transformat intr-un infern insuportabil. Invierea si viata vesnica fericita este solutia pe care a adus-o Hristos. In lumina Invierii Domnului viata omului isi gaseste o desavarsita implinire, mai ales dupa ce Toma a ajuns la liman si odata cu el toti cati au au devenit martori ai invierii universale ai omenirii. Prin Invierea lui Iisus Hristos omul si-a gasit un echilibru, o liniste si o pace a vietii lui pentru totdeauna. De aceea, Mantuitorul, cunoscand gestul lui Toma, fapta lui pentru omenire, pentru timpurile ce vor urma, a binecuvantat ,,necredinta” lui.

Taina si drama lui Toma, de-a lungul veacurilor, va elibera si va vindeca de boala ucigatoare a indoielii sufletele multora dintre fiii lui Adam, acele suflete nelinistite si chinuite din cauza pacatelor, care-si pierd credinta, se imbolnavesc de indoiala si devin, – cum zice Scriptura – “nori fara apa, purtati de vanturi, pomi tomnatici fara roade, de doua ori uscati si dezradacinati, valuri salbatice ale marii, care isi spumega rusinea lor, stele ratacitoare, carora intunericul intunericului li se pastreaza in vesnicie” (Iuda1,12-13).

Cu aceasta s-a incheiat calvarul si suferintele lui Toma, poreclit “necredinciosul”, care din martor a Patimilor Domnului el a devenit si cel mai important martor al Invierii Domnului. Marturia lui a luminat si lumineaza nenumarate suflete omenesti, incredintandu-ne ca Iisus, Cel ce a stat trei zile ingropat, a fost Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul cel adevarat al lumii. Toma a plecat apoi din tara lui Israel cu o corabie si, insotit de trei ucenici, a coborat pe tarmul indepartat al Indiei, acolo unde un rege bland, de mult timp, Il astepta pe Cel ce purta un nume strain, pe „ISO”, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, in numele Caruia toti se vindecau.

Departe, spre apus, vestea Invierii lui Iisus s-a raspandit din cetate in cetate, incepand de la Ierusalim. Azi, pe pamant, in timp ce oamenilor li se pare ca soarele rasare si apune, unii se culca si se scoala nepasatori, necunoscatori si nerecunoscatori. La zenit sta nemiscat Hristos, Soarele vietii, Care ne lumineaza cele dinlauntru ale fiecaruia, cu o lumina nevazuta de ochii omenesti. Ca un ecou venit de departe, si acum cerul si pamantul si cele dedesupt soptesc in fiecare zi de Paste: “Hristos a inviat, a inviat, a inviat!”.
 
In inima in care arde si azi o candela, o lumina sau o scanteie de credinta, de speranta si de iubire fata de Hristos, acolo firea si natura intreaga, coltul de iarba si mugurii tuturor arborilor se trezesc in fiecare zi de Paste si, cu bucurie, parca incep sa murmure si ei: “Hristos a inviat, a inviat, a inviat”, iar omenirea, impreuna cu Toma si cu toata natura raspunde: “Adevarat a inviat!”

†Justinian Chira
Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului

Sursa: †Justinian Chira