PASTORALA – Mesajul Preasfintitului parinte Vasile, Episcop greco-catolic de Maramures, la marea Sarbatoare a Invierii Domnului

Onoratului cler impreuna slujitor, cuviosilor calugari si calugarite, persoanelor consacrate si tuturor credinciosilor iubitori de Dumnezeu,

Sarbatoarea Invierii Domnului ne intampina si in acest an, ca un mesager neobosit in succesiunea celor doua milenii de crestinism, cu vestea si mesajul plin de bucurie si speranta: Hristos a Inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!

Am ajuns in centrul anului liturgic si ca dintr-un izvor nesecat se revarsa asupra lumii, bunatatea lui Dumnezeu care prin Invierea Fiului Sau ne daruieste si noua posibilitatea dobandirii vietii vesnice. Ne-am reasezat in centrul existentei noastre prin exodul din exterioritatea si superficialitatea vietii inspre interioritatea fiintei si a sufletului, prin insotirea lui Isus in suferinta de-a lungul Postului Mare, dobandind iertarea pacatelor prin marturisire si purificandu-ne de instrainarea vietii. Azi sarbatorim si marturisim ca Dumnezeul nostru este al celor vii si nu al celor morti. Viata in comuniune cu El are in ea insasi germenii vietii viitoare si de aceea putem canta impreuna cu Biserica: …si noua ne-a daruit viata vesnica, sa ne inchinam sfintei Invierii Lui celei de a treia zi.

Gustand acest timp de har al Sarbatorii, care de altfel ne insoteste tot timpul anului in celebrarile duminicale, ca o actualizare a Pastelui lui Hristos, va propun in aceasta scrisoare sa privim si cealalta parte a filei vietii care vorbeste de pastele nostru.
Cuvantul ebraic (pesah) care a dat numele sarbatorii, inseamna trecere, amintind de trecerea poporului evreu prin Marea Rosie si de eliberarea lui din iminenta moarte si din robia Egiptului. Isus a trecut prin moarte cu puterea increderii in Dumnezeu si astfel, cu moartea Sa a omorat moartea care stapaneste toata faptura. Viata izvorata din iubire are ultimul cuvant si acesteia crestinii ii sunt martori si predicatori. Exigenta marturiei si a vestirii ramane una permanenta si ea il implica pe fiecare crestin in datoria ce o are de a fi la randul sau, evanghelizator. Nu doar preotii si calugarii au datoria de a transmite credinta, de a invata si evangheliza, ci toti credinciosii crestini in virtutea botezului primit. In ziua Cincizecimii, fiind toti apostolii adunati impreuna, au primit harul si puterea Spiritului Sfant care s-a manifestat si s-a facut vizibil in curajul de a vesti tuturor neamurilor care se aflau in Ierusalim Invierea si viata noua care se naste din convertire.

Folosind argumentele Scripturii, sfantul apostol Petru marturiseste: Dumnezeu a inviat pe Acest Isus, Caruia noi toti ii suntem martori (Fapte 2,32). Aceeasi nevoie interioara de a-L vesti pentru a-L face cunoscut si altora, nascuta din intelegerea noua a sensului vietii, dupa convertirea sa pe drumul Damascului, o vedem prezenta in sfantul apostol Pavel, care surprinde in sinteza unui verset misiunea si perspectiva crestinului: … de vei marturisi cu gura ta ca Isus este Domnul si crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe El din morti, te vei mantui (Rom.10,9).

Vestirea Evangheliei este deci strans legata de credinta si speranta pe care fiecare o poarta in suflet si ea este insotita de gesturi exterioare concrete care adeveresc veridicitatea continutului crezului sau. Fiind pe deplin convinsi de acest adevar, Apostolii au inceput sa schimbe destine si odata cu ele lumea antica. In drumul lor spre templu, pentru rugaciunea din ceasul al noualea, Petru si Ioan intalnesc un barbat olog din nastere care cerea milostenie tuturor celor ce treceau pe langa el, iar Petru, cautand spre el, impreuna cu Ioan, a zis: priveste la noi (…) Argint si aur nu am; dar ce am, aceea iti dau: in numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla! (Fapte 3,4-6). Rezultatul acestui gest caritabil il cunoastem pentru ca Scriptura a consemnat cum acest om s-a vindecat si a laudat pe Dumnezeu care da oamenilor asemenea putere. A da ceea ce avem mai pretios, constituie sufletul oricarei evanghelizari, iar comoara scumpa pe care o purtam in vase de lut este credinta noasta in Inviere. Orice realitate omeneasca se transforma din interior inspre exterior. Mai intai este sufletul scaldat de lumina harului prin credinta care naste in el insusi dorinte nobile, pe care insa nu le vede posibil a fi realizate cu forte proprii. Abia mai apoi realitatile din jur prind contur si se schimba, in urma staruintei si a rugaciunilor indelungate.

Toti am primit acelasi Spirit Sfant si aceeasi putere de a transforma existenta noastra din una saraca in virtuti, individualista, izolata, fricoasa, egoista, avara, lacoma, fara perspectiva, in una bogata in multumiri, generoasa, deschisa spre adevar, bucuroasa, curajoasa in fata incercarilor, optimista in conjuncturi mai putin prielnice.

Dragi credinciosi si credincioase,

Lumea in care traim este macinata de conflicte si de interese, este ranita de individualismul difuz care separa oamenii si ii pune pe unii impotriva altora in dorinta de a-si cauta propria bunastare. Atunci cand omul se inchide in propriile interese, cu greu mai reuseste sa faca loc si altora in viata lui si nu poate sa asculte glasul tainic al Domnului. Asistam adeseori aproape neputinciosi la evenimente si fapte lipsite de omenie si ne este greu sa recunoastem chipul omului rascumparat de Dumnezeu. Mesajul pascal este adresat cu precadere acestei lumi, care poate sa se regaseasca si sa se vindece prin suferinta si moartea lui Isus.

Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat.(…) El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat (Is.53,3-5).
Asa dupa cum stim, anul pastoral in curs este dedicat vietii consacrate, Biserica dorind astfel sa-si manifeste atentia si grija pe care o are pentru fiii si fiicele ei, in mod particular pentru calugarii, calugaritele si persoanele consacrate din intreaga lume, care isi ofera viata slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui prin vestirea vietii celei noi. Insotindu-i cu rugaciunea, cu sustinerea si oferirea colaborarii in diferitele activitati pe care le desfasoara, fiecare credincios isi aminteste si actualizeaza pentru el insusi dimensiunea consacrarii pe care a primit-o prin Botez.

Papa Francisc asteapta de la persoanele consacrate sa trezeasca lumea prin marturia bucuroasa a intalnirii, chemarii si urmarii lui Isus. Cei care se lasa mantuiti de El sunt eliberati de pacat, de tristete, de golul interior, de izolare. Cu Isus Hristos totdeauna se naste si renaste bucuria. Un mod aparte de a marturisi aceasta bucurie si incredere este coerenta vietii care devine limbaj non verbal, fiind mai ziditoare decat multe cuvinte.
Sfanta Tereza de Lisieux, devenita doctor al Bisericii si patroana misiunilor, desi a trait doar 24 de ani, a gasit calea sfinteniei prin aprecierea, alegerea si trairea simplitatii si a abandonarii totale iubirii lui Dumnezeu. Desi a suferit mult, atat din cauza bolii, cat si din cauza perioadelor de ariditate sufleteasca, nu si-a pierdut niciodata pacea si bucuria interioara putand sa spuna: Cerul meu este de a zambi acestui Dumnezeu pe care-L ador atunci cand El se ascunde pentru a pune la incercare credinta mea.

Calea simplitatii o avem cu totii la indemana si fiecare dintre noi poate pasi pe ea, indiferent de profesia pe care o are, de locul unde traieste sau de cultura pe care a dobandit-o. Evanghelia este simpla atunci cand intalneste un suflet curat, pentru ca este viata insasi.
Ne propunem ca si in acest an sa participam la pelerinajul de la Sighet pentru a ne indrepta asemenea femeilor mironosite spre mormantul gol si pentru noi necunoscut, al celor care au marturisit cu viata lor ca L-au vazut pe Domnul si sunt martorii tacuti ai mortii si invierii Bisericii noastre. Un asemenea loc care aduna an de an pelerini din toata tara, este un loc al harului si se cuvine ca noi, clerul si credinciosii acestei Eparhii, sa fim cei dintai care-l pretuim, participand la rugaciune si facandu-ne purtatori de mesaj.

Iubiti credinciosi si credincioase,

Duminica Pastelui este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa. Este sarbatoarea care nu doar ne aduce pe toti la biserica si apoi ne reuneste in familie, ci ne si reaminteste si ne insarcineaza in misiunea noastra crestineasca. Ea constituie punctul de plecare in vestirea si marturisirea vietii vesnice. Doar o viata personala reinnoita poate sa marturiseasca in mod credibil cum harul Invierii transforma destine si umple de bucurie sufletul si viata omului. O angajare personala in trairea vietii crestine este un bun exemplu pentru transformarea chiar daca in mica masura a societatii si a lumii. Exemplul evanghelic al grauntelui de mustar, (..) care este mai mic decat toate semintele, dar cand a crescut este mai mare decat toate legumele si se face pom, incat vin pasarile cerului si se aseaza in ramurile lui (Mt.13,31-32), este mai mult decat expresiv, fiind confirmat de multe persoane, mame si tati care au reusit sa vada in insasi familia lor roadele rugaciunii si ale credintei. Necredinta insotita de privirea pesimista nu reuseste sa vada decat neajunsurile si nemultumirile proprii.

Misiunea apostolica a fiecarui crestin incepe in familie, unde sotii sunt chemati sa fie cei dintai vestitori ai credintei pentru fiii lor. Multi parinti, din diferite motive, lasa formarea crestina a fiilor si fiicelor lor doar in seama Bisericii si a Scolii. Dezbaterea publica privitoare la predarea religiei in Scoala este un prim semnal ca nu este suficient ca parintii sa opteze pentru ora de religie, ci este necesara o implicare personala a lor in transmiterea vietii de credinta. In familia crestina se invata despre Isus si tot acolo se deprind comportamentele sanatoase care-i insotesc mai apoi pe copii in caile intortocheate ale lumii contemporane cu mentalitatile si lipsurile ei. Cu totii ne dorim o lume mai buna, o societate mai dreapta, o comunitate mai atenta, institutii mai performante, sa intalnim persoane generoase, insa mai intai trebuie sa le gasim pe toate acestea in ceea ce oferim noi insine si in ceea ce permitem, intreprindem sau facem sa creasca in jurul nostru.

O alta cale prin care putem marturisi Invierea Domnului si ajuta mult la evanghelizare este rugaciunea personala si comunitara. In rugaciune tinem flacara sperantei aprinsa pentru ca stam in fata Domnului care asculta. Asemeni Maicii Domnului care sta sub Cruce, in fata evidentei mortii Fiului ei, nu inceta sa spere si sa astepte increzatoare ceea ce Isus anuntase de mai multe ori: Fiul omului (…) a treia zi va invia! (Mc.10,33-34). Putea sa se resemneze constatand ceea ce uman si rational era evident, insa ratiunea inimii si a credintei este flacara ce nu se stinge, decat daca persoana in mod voit intentioneaza aceasta. In rugaciune asteptam ca raspunsul si noutatea Domnului sa se manifeste si tot acolo in intimitatea dialogului suntem asteptati si consolati.

Ne dorim pe mai departe ca parohiile si manastirile de pe teritoriul Eparhiei noastre sa sprijine si sa intensifice acest apostolat al rugaciunii si sa tina candela credintei si sperantei mereu aprinsa, amintindu-ne cu totii de cuvintele Domnului: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Mt.18,20) si iarasi: Iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului, mergeti deci si Invatati toate neamurile botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Spirit (Mt.28,20.19).

Va dorim tuturor Sarbatori luminate si binecuvantate in bucuria Domnului Cel Inviat din morti!

Cu parinteasca dragoste,

Data in Baia Mare, 12 aprilie
Sarbatoarea Invierii Domnului nostru Isus Hristos, anul Domnului 2015

Sursa: Vasile Bizau, episcop greco-catolic de Maramures