Patriarhia Română îşi exprimă susţinerea pentru menţinerea ca muzeu a Basilicii Sfânta Sofia din Istanbul, i-a transmis Patriarhul Daniel Arhiepiscopului Constantinopolului – Noua Romă, Patriarhul ecumenic Bartolomeu. Sfânta Sofia este în mijlocul unei dispute internaționale, după ce Turcia și-a anunțat intenția de a o transforma din nou în moschee, lucru care a atras inclusiv intervenția Statelor Unite ale Americii.
„În data de 8 iulie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare Sanctităţii Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă, Patriarh Ecumenic, în care exprimă susţinerea Patriarhiei Române pentru menţinerea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul), ca muzeu. Demersul Patriarhiei Române are în vedere valoarea inestimabilă a acestei basilici, unanim recunoscută ca simbol al credinţei şi civilizaţiei creştine şi al artei universale, ceea ce a determinat înscrierea sa de către UNESCO în patrimoniul cultural universal, în anul 1985.
În acest context, Patriarhul României îşi exprimă solidaritatea cu toţi cei care apără acest simbol al Bisericii Ortodoxe universale.
Prin demersul Bisericii Ortodoxe Române, membrii Sfântului Sinod, clerul şi întregul popor român dreptcredincios din România exprimă un sprijin concret faţă de Patriarhia Ecumenică, în apărarea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia”, arată patriarhia într-un comunicat.
Consiliul de Stat (Danistay) din Turcia a examinat joia trecută o cerere depusă de o asociaţie apropiată guvernului islamist turc privind schimbarea decretului care a impus laicizarea catedralei în urmă cu 85 de ani şi a anunţat că va lua o decizie în următoarele 15 zile.
Potrivit acestei asociaţii, decretul care stă la baza laicizării monumentului conţine semnătura falsificată a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Iniţiativa a fost sprijinită atât de partidul islamist AKP, condus de preşedintele ţării, Recep Tayyip Erdogan, cât şi de partenerul său din Parlament, ultranaţionalistul MHP, dar se confruntă cu o puternică opoziţie din partea sectorului academic şi a unei părţi a societăţii civile.
În cazul în care va redeveni moschee, turiştii vor putea continua să viziteze monumentul, însă autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină, în condiţiile în care islamul interzice realizarea de fotografii într-un templu.
Patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al circa 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, a declarat că transformarea Catedralei Sfânta Sofia într-o moschee i-ar dezamăgi pe creştini şi provoca o „prăpastie” între est şi vest.
Și secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut Turciei să păstreze statutul de muzeu al catedralei Sfânta Sofia din Istanbul şi să asigure că aceasta va rămâne accesibilă tuturor.
„Îndemnăm Guvernul Turciei să menţină Hagia Sophia ca muzeu, ca pe un exemplu al determinării sale de a respecta tradiţiile religioase şi istoria diversă care au contribuit la formarea Republicii Turce şi să asigure în acelaşi timp că va rămâne accesibilă tuturor”, a spus şeful diplomaţiei americane.
Hagia Sophia a fost cea mai importantă catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, înainte de a fi transformată în moschee, timp de 500 de ani, până în 1934 când a devenit muzeu.