Vezi VIDEO
Un spectacol special, pregatit cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, a fost organizat astazi, 29 noiembrie, de catre elevii Colegiului National „Mihai Eminescu” din Baia Mare. Ei, impreuna cu micutii de la Gradinita Nr. 27 din Baia Mare au urcat pe scena Teatrului de Papusi din municipiu, pentru a le oferi elevilor, dascalilor, parintilor, dar si invitatilor, o reprezentatie plina de patriotism.
Cantece patriotice si de lupta, scenete, dansuri, dar si poezii au fost pregatite de catre elevii din mai multe clase de la colegiul baimarean. Deschiderea spectacolului a apartinut elevilor de liceu impreuna cu cativa copii de la Gradinita Nr. 27 din Baia Mare, toti cantand impreuna imnul national al Romaniei. Programul artistic organizat in avans de Ziua Nationala a Romaniei a cuprins atat activitati traditionale, cat si unele moderne.
„Astazi voi interpreta o poezie a lui Ienachita Vacarescu, care a fost un voievod al Romaniei in anul 1795, si o poezie din patru versuri, scurta, in vederea celebrarii Zilei Romaniei. Ziua Romaniei celebreaza ziua in care Principatele Romane s-au unit sub numele de Romania”, a spus unul dintre elevi, Mircea Ciocotisan.
„Voi interpreta atat cantece din folclor, doine, cat si cantece patriotice si speram sa se bucure publicul care va fi in sala, sa ii incantam. Am observat printre colegii mei ca au pregatit dansuri populare, scenete si speram sa ii incantam pe toti si sa se bucure”, a precizat o alta eleva, Diana Tataran.
Insemnele cu steagul Romaniei nu au lipsit din costumatia participantilor. Daca unii dintre tineri si-au prins in piept tricolorul, altii si-au confectionat papioane in cele trei culori ale steagului Romaniei. Momentul artistic a fost organizat de dascali cu scopul de a-i constientiza pe elevi cu privire la valorile nationale.
„De ce am hotarat sa organizam o activitate de asemenea amploare? In primul si in primul rand pentru faptul ca nu se poate forma constiinta de neam de la o zi la alta. Acest proces dureaza si, iata, prin actiunile desfasurate in scoala si in afara scolii sa punem bazele unei constiinte civice sanatoase si, totodata, sa cultivam si spiritul patriotic”, a aratat unul dintre profesorii organizatori, Maria Bolchis.
Spectacolul organizat de Colegiul National „Mihai Eminescu” face parte din proiectul „Am fost s-om fi”, care anul acesta a ajuns la cea de-a doua editie.
Sursa: Adela Georgescu