Investitorii din centrul vechi au facut un pact. Ei au decis sa isi continue activitatea doar in incinta localurilor, cu toate ca vremea frumoasa de afara le-ar fi permis sa deschida terasele. Astfel, niciunul din cele sapte baruri si restaurante care au fost infiintate in zona nu va servi clientii afara chiar daca aceasta va insemna o pierdere si pentru respectivele afaceri.
Greva pentru reducerea chiriei sub 9 euro pe metru patrat
“Initial ni s-a cerut o chirie de 4 euro pe metru patrat pentru spatiul de afara. Anul trecut am facut o plangere in care am explicat ca suma ni se pare prea mare avand in vedere castigurile pe care le avem, iar ca raspuns am primit acum o dublare a chiriei. Ni se cer 9 euro, cand in alte zone din centrul orasului – la Maramuresul sau Mc Donalds – chiria e la jumatate”, a aratat revoltat Raul Ciceu, unul dintre investitori.
Patronii s-au aratat suparati nu numai pentru taxele percepute, ci si pentru mizeria din piata Millennium. “Nu vine nimeni sa spele pavajul, iar in cateva ore toata terasa se umple cu praf. Le-am cerut sa gaseasca o solutie si au trimis maturatori care au facut si mai mult praf. Mai e si problema cu masinile. Noua ni s-a cerut prin contract sa ne aducem marfa cu bicicletele, iar in zona e plin de masini parcate aiurea”, a spus Ciceu.
Primaria Baia Mare nu accepta sa concesioneze piata
Localurile au contractat diverse suprafete in piata pentru a deschide terase pe perioada verii. Unele firme au doar 18 metri patrati in chirie, iar altele au chiar 150. In contract se specifica insa ca societatile sunt obligate sa achite chiria doar in momentul in care amplaseaza afara mese si scaune, ceea ce inseamna ca primaria va pierde bani pe durata protestului organizat de patroni.
“Am cerut sa concesionam aceste spatii, la fel cum s-a facut in alte zone din oras, dar ni s-a spus ca e vorba de monumente istorice si ca nu se poate face asta. Piata nu e totusi un monument istoric! Am ajuns sa protestam asa pentru ca nu am fost luati in seama si cei de la primarie nici macar nu ne-au dat un raspuns atunci cand ne-am plans ca ni s-au impus chirii nejustificat de mari”, a aratat un alt investitor.
Administratorul Millennium spune ca protestul nu are sens
Atat viceprimarul Ovidiu Stefan, cat si administratorul societatii Millennium care e in subordinea consiliului local si care se ocupa de activitatile economice desfasurate in centrul vechi, au aratat ca tarifele au fost impuse prin decizia forului administrativ local si ca singura solutie e initierea unui proiect de hotarare care sa modifice nivelul chiriilor.
“Protestul lor e fara niciun sens. Nu vor rezolva nimic daca ies in presa si se plang sau daca nu deschid terasele. Trebuie sa mearga in consiliul local si sa explice care le sunt nemultumirile, iar asa ar putea obtine o scadere a chiriei. Personal eu nu pot sa fac nimic pentru ca decizia nu imi apartine”, a declarat administratorul Millennium, Petre Mitru.
Patronii au de ales a patra varianta din trei disponibile
“Exista trei variante pentru ca aceasta problema sa ajunga in consiliul local: sa stranga semnaturi de la 5% din populatie pentru initierea unui proiect de hotarare, sa il convinga pe primar sa inainteze o astfel de initiativa sau sa ceara sprijinul unui consilier local”, a subliniat Ovidiu Stefan.
Pana una alta, patronii sunt decisi sa isi continue protestul. Pierderea va fi si a lor, pentru ca baimarenii au inceput deja sa caute terasele in aer liber, dar si a municipalitatii, care abia recent a reusit sa dea viata centrului vechi. Cladirile-monument au fost reabilitate printr-un proiect deja renumit – Millennium Bussines Center – iar localurile deschise in piata si amenajate cu gust de unii dintre investitori au reusit sa atraga lumea in zona, mai ales pe cea cu bani.
Sursa: Larisa Tivadar