O firma din Targu Mures a lansat pe piata o solutie noua de monitorizare prin care companiile isi pot supraveghea angajatii, mai exact munca acestora pe laptopuri. Patronii au astfel posibilitatea sa isi spioneze salariatii care navigheaza aiurea pe site-uri in timpul orelor de program, se joaca Solitarire, descarca muzica ori filme de pe internet ori folosesc programe fara licenta.
Programul monitorizeaza activitatile online, aplicatiile si documentele folosite, ponderea activitatilor productive vs. neproductive, timpul de lucru si afiseaza rapoartele managerului/administratorului intr-o interfata simpla, usor de utilizat chiar si de catre cei fara o pregatire tehnica.
Daca persoana monitorizata este deconectata sau calatoreste, monitorizarea va continua si datele se salveaza local. In momentul in care laptopul/unitatea se reconecteaza, datele sunt transferate, actualizandu-se rapoartele de activitate, aplicatii si productivitate care pot fi transmise direct administratorului companiei ori altei persoane indicate prin soft.
”Schimbarea continua si modul in care isi desfasoara activitatea angajatii, mobilitatea lor si interactivitatea mediului online justifica necesitatea implementarii unei noi metode de monitorizare a productivitatii si reducere a riscurilor. Acum companiile au posibilitatea de a analiza in intregime productivitatea tuturor angajatilor si activitatile lor, chiar daca acestia lucreaza pe unitati mobile sau cu o conexiune intermitenta”, a declarat Ionel Orza, Managing Partner Amplusnet, compania care produce softul.
Acesta a aratat ca produsele de monitorizare sunt adresate companiilor care vor sa previna abuzurile, sa creasca productivitatea muncii si sa elimine riscul transferului de informatii confidentiale.
Sursa: I.O.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult