Sunt 4 ani de când marele artist Dumitru Fărcaș a trecut la cele veșnice.
Dumitru Fărcaş s-a născut în 12 mai 1938 în Maramureș, în Groşi. A urmat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Și-a început cariera profesională în 1960, ca instrumentist al Ansamblului Maramureşul din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul Mărţişorul al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca.
De-a lungul vieții a fost distins cu numeroase premii, naționale și internaţionale. De asemenea, a fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor. În 7 martie 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit, în 12 mai 2018, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, Ordinul naţional „Serviciu credincios” în grad de cavaler, ca recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.
Cetățean de onoare al județului Maramureș, Dumitru Fărcaş a trecut la cele veșnice în 7 august 2018.
Dumnezeu să-l odihnească!