Patru cetăţeni bulgari şi un român au fost trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar cu prejudiciu estimat la 45 de milioane de euro. Cele cinci persoane sunt acuzate că ar fi încheiat contract cu APIA să livreze făină albă şi ulei de floarea soarelui în cadrul programului de distribuţie de alimente pentru persoanele defavorizate, dar au distribuit doar 30 la sută din cantitatea pentru care au încasat banii.
Procurorii DNA au anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Georgiev Tanev Ivan (în lipsă) şi Georgieva Mila Ivo, cetăţeni bulgari care controlau o societate comercială din Bulgaria, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.
De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Atanasova Stoykova Snezhinka, avocat în baroul Sofia, şi a lui Krasimirova Stoeva Stefka, persoană ce reprezenta pe teritoriul României societatea bulgărească, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.
În plus, a fost trimis în judecată Sorin Adrian Găzdac, administrator al unei societăţi comerciale româneşti, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii DNA au stabilit că, în contextul implementării Planului Anual de Distribuţie de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD 2012), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) a încheiat cu firma din Bulgaria două contracte privind achiziţionarea de făină albă de grâu şi ulei de floarea soarelui.
Contractele respective au fost încheiate în urma unor proceduri de atribuire prin licitaţii deschise cu depunerea ofertelor on-line în aplicaţia informatică SEAP.
Firma din Bulgaria se angaja să livreze cantitatea de 36.250 tone făină albă de grâu, ambalată în pachete de un kilogram, respectiv cantitatea de 17.170.070 de litri de ulei de floarea soarelui, îmbuteliat în sticle de un litru.
“În acest context, inculpaţii Ivan Georgiev Tanev şi Mila Ivo Georgieva (persoane care controlau în fapt firma din Bulgaria) au determinat-o pe inculpata Snezhinka Atanasova Stoykova, ce reprezenta societatea în relaţiile cu autorităţile din România, să depună o serie de documente false, inexacte reprezentând date tehnice şi financiare, informaţii privind bonitatea firmei, situaţia livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani, certificate privind inexistenţa datoriilor, documente pe baza cărora firma bulgară a câştigat licitaţiile de atribuire a celor două contracte. O parte dintre documentele aferente derulării contractelor au fost semnate şi de inculpata Stefka Krasimirova Stoeva”, se arată în comunicatul DNA.
Sursa citată menţionează că, în demersurile lor infracţionale, cetăţenii bulgari au fost ajutaţi de Sorin Adrian Găzdac care a emis o ofertă către societatea bulgărească, în care a atestat în mod fraudulos că, prin intermediul firmei sale, poate livra cantitatea de 37.000 de tone de făină albă de grâu, la preţul de 235 EUR/tonă. Ulterior, această ofertă a fost depusă din partea societăţii bulgare la A.P.I.A. în cadrul derulării de către această instituţie a procedurii de licitaţie.
În temeiul celor două contracte, deşi firma bulgară a primit în avans de la A.P.I.A. suma totală de 18.926.709 euro şi cantitatea totală de 63.152,774 tone cereale (orz) din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, în valoare de 6.398.007 euro, fără TVA (ca plată în natură în schimbul făinii pe care firma bulgară se angajase să o livreze), nu a livrat decât cantităţi mici de făină albă de grâu (aproximativ 30% din cantitatea totală pe care o avea de livrat), respectiv de ulei de floarea soarelui (aproximativ 3% din cantitatea totală pe care o avea de livrat).
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.159.037,29 euro, reprezentând prejudiciul aferent celor două contracte de livrare a făinii şi a uleiului de floarea soarelui, plus dobânzi şi penalităţi.
DNA menţionează că prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar distinct sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, având în vedere că sumele de bani obţinute de firma din Bulgaria de la A.P.I.A. (direct sau din vânzarea orzului de intervenţie) în temeiul contractelor de furnizare de făină albă de grâu şi ulei de floarea soarelui, au fost transferate succesiv prin mai multe conturi bancare deschise în afara teritoriului României pentru a ascunde originea ilicită a acestora, respectiv pentru a ascunde adevăraţii beneficiari ai acestora.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.