Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat patru cetăţeni din Maroc, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria, pe calea ferată, cu intenţia de a trece fraudulos în ţara vecină.
Joi, 6 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrătorii SPF Carei şi cei din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 13.00, colegii noștri au depistat, la aproximativ 3 km fața de linia de frontieră cu Ungaria, patru persoane care se deplasau pe calea ferată dintre Carei şi Agerdomajor (Ungaria), spre teritoriul statului vecin. Acestea intenţionau. Persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit că toţi patru sunt din Maroc, au vârste cuprinse între 26 şi 40 de ani şi sunt solicitanţi ai statutului de azilant în România. Cu toții au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria pentru a ajunge în Franţa si au recurs la această metodă deoarece nu posedau documente de călătorie legale care să le permită acest lucru.
Drept urmare, persoanele sunt cercetate pentru tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.