Patru medici stomatologi, între care două cadre didactice la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi unul la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, au fost trimişi în judecată de DNA Galaţi în dosarul legat de fraudarea examenului de rezidenţiat la disciplina parodontologie. Preşedintele comisiei de examen ar fi cerut câte 2.000 de euro de la trei medici rezidenţi pentru a le facilita promovarea, cu sprijinul secretarului comisiei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a inculpaţilor Dorina Cerasella Şincar, medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, pentru trafic de influenţă, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, Gina Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, pentru cumpărare de influenţă.
Totodată, a fost deferit justiţiei, în stare de libertate, Caius Călin Miuţă, medic stomatolog şi lector universitar în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru dare de mită, a anunţat, marţi, DNA.
În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în perioada 10 septembrie – 14 noiembrie 2021, Şincar Dorina Cerasella, în calităţile menţionate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 de euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenţi, candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influenţa avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a examenului şi implicit obţinerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenţi.
Între cei trei medici rezidenţi s-a aflat şi inculpata Zalimov Antoanela Andreea, de la care Şincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 de lei, pretinsă în legătură cu cele menţionate.
„În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen Şincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică şi practică) şi rezolvarea/realizarea lor, deşi acestea erau informaţii nedestinate publicităţii. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată)”, a mai arătat DNA.
În acţiunile sale de pretindere, primire şi oferire de informaţii nedestinate publicităţii, inculpata Şincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păuniţa, în calitate de secretar al comisiei de examen.
În acelaşi context, în perioada 2-4 decembrie 2021, Şincar ar fi acceptat promisiunea şi ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuţă Caius Călin, care promovase examenul respectiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
De asemenea, s-a mai solicitat instanţei de judecată anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obţinut de inculpata Zalimov Antoanela Andreea.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Şincar, Grecu şi Zalimov au fost reţinute de procurorii DNA în acest dosar, la începutul lunii martie.