Patru spectacole, sunt programate in aceste zile la Teatrul Municipal Baia Mare.
La secția dramă, joi, de la ora 19:00, la sala studio este programat spectacolul ”Agamemnon”, de Rodrigo Garcia, în regia lui Bogdan Pălie, un spectacol despre consumul excesiv al omului contemporan, care este axat mai mult pe a avea și a acumula decât pe a-și trăi viața cu adevărat.
Vineri, la ora 19:00, are loc la sala mare, cu publicul pe scenă, spectacolul ”Butoiul cu pulbere”, de Dejan Dukovski, în regia lui Marcel Țop, o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei, un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme. Săptămâna teatrală se încheie sâmbătă, cu două spectacole interactive și pline de umor.
Spectacolul dedicat copiilor, ”Petrică și lupul”, este programat la ora 11:00, la sala Teatrului de Păpuși, iar la ora 19:00, la sala mare are loc spectacolul de revistă, ”Un vis cu mi-s revista”, pe texte de Mihai Maximilian, o reprezentație care seduce prin dialoguri surprinzătoare și ironii subtile, prin interpretările inspirate ale soliștilor vocali și prin valențele coregrafice ale corpului de balet (de la dansul contemporan la french cancan).
Prețurile biletelor la spectacolele teatrului sunt 5 lei la secția păpuși, 15 lei preț întreg și 10 lei preț redus la secțiile dramă și revistă.