Duminică, 7 aprilie, Biserica Sfânta Cruce din Baia Mare s-a făcut din nou gazdă pentru sutele de maramureșeni care s-au strâns aici pentru a asculta concertul pascal, ajuns la a III-a ediție. Invitatul special și sufletul serii l-a reprezentat cu siguranță Paula Seling, care, cu vocea ei duioasă și profundă a reușit să introducă participanții în acea atmosferă care-i priește sufletului pentru a medita la sărbătoatrea Paștelui, care se apropie.
„De-aş ajunge cea mai mare slavă pământească”, „Cruce sfântă părăsită”, „La umbra crucii Tale”, „Ridica-voi ochii mei la ceruri”, „A mai trecut un an” sunt titlurile pricesnelor atent alese de Paula pentru a-și lăsa aici, în mijlocul comunității greco-catolice din Baia Mare, și nu numai, vibrațiile profunde ale vocii sale, care-ți ating cele mai sensibile corzi încă de la primele versuri. Talent înnăscut, har de la Dumnezeu și cadou pentru noi, cei care o ascultăm!
Alături de Paula Seling, au mai concertat la Sfânta Cruce o serie de artiști, mici și mari, colaboratrori ai Ansamblului Folcloric Transilvania: grupul de copii Coconii Maramureșului, artistii – Rafila Bărbos, Voichița Nemeș Andreica, Ionuț Sima, Georgiana Marina, Ghița Breban, Natalia Cozma, Diana Topan.
„Aș dori să-i mulțumim Domnului pentru că a pus în noi o inimă care rezonează cu mesajul lui Hristos, o inimă umană care, descoperim tot mai mult că rezonează cu mesajul crucii și al învierii; un mesaj care ne face să simțim, să trăim și să ne dorim să facem o lume frumoasă, creștină, bucuroasă. Aceasta a fost o seară de predicare, de rugăciune [prin pricesne], o seară de împreună-simțire. Tocmai acesta este și mesajul cu care Papa Francisc ne invită să-l primim în România: Să mergem împreună” – sunt frumoasele cuvinte ale Preasfințitului Vasile, rostite la finalul concertului. Vorbind despre faptul că la Blaj, în orașul de unde ne vine nouă, românilor, chemarea la unitate, pe data de 2 iunie, Papa Francisc îi va beatifica pe cei 7 espiscopi martiri, a adăugat: „În închisori, în prigoniri, în nerecunoștințe, sufletul ancorat în Dumnezeu merge înainte. Parcursul de la slujirea modestă la calea cerească trece prin mesajul crucii”, mesaj pe care l-am ascultat atât de duios transmis de către interpreții prezenți pe scenă la acest concert.
Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru cultură al Eparhiei noastre –responsabil, pr. George Nicoară- în colaborare cu Ansamblul Folcloric Transilvania și Consiliul Județean Maramureș. Parteneri media au fost: TVRCluj și TVR3.