Pe Magura Chiuzbaii

Traseu turistic nemarcat, fara probleme de orientare (Vezi harta Gutinul turistic, sectiunea Baia Sprie-Sisesti)  
Obiectiv principal: varful Magura
Obiectiv secundar (varianta): Manastirea Chiuzbaia; alte obiective pot fi salasele de varat, stanele de sub Magura si Ignis, casele si gospodariile traditionale, valtorile dar si scoala Chiuzbaia
Timp de parcurs: 3 ore si jumatate – 4 ore, aproximativ 8-10 km
Necesita iarna echipament adecvat si o atentie deosebita la urcarea piciorului sud-estic abrupt, de regula inghetat si alunecos 

Localitatea Chiuzbaia-Maramures, vazuta de pe varful Magura – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi GALERIA FOTO (click aici…)

Sambata de asa-zisa recuperare pentru bugetarii ce praznuisera prea indelungat de Craciun si Revelion, in fapt o pierdere de timp tipic romaneasca si, mai grav pentru noi, ramanerea din acest motiv fara un ortac de baza in trupa turistica (I. Pop), implicit obligativitatea schimbarii traseului initial.
Incotro s-o luam oare?
Spre Creasta Cocosului, la o plimbare-sedinta foto?
Prea de multe ori, si-n toate anotimpurile, am fost acolo, umplandu-ne tolba imagistica. Poate altadata…si-atunci unde?

In tura de 30 decembrie 2007 (Chiuzbaia–varful Tarnita) soarele trimitandu-si primele sulite spre varful Magura (stancaria est-sud) semeata si facand-o sa para a fi luat realmente foc, ne invita sa includem in agenda noastra turistica acest inedit obiectiv desi sub aspectul cotei de altitudine se afla abia la 882 m.

E sambata (12 ianuarie 2008). Plecam la ora 7.
E inca bezna iar termometrul arata -1C.
Cerul instelat ne promite o excelenta zi pentru tura montana aleasa: varful Magura (Chiuzbaii) inclus intr-un mic circuit din valea Chiuzbaii cu retur prin valea Lazului.

Pornim din Baia Mare spre Baia Sprie–Chiuzbaia (circa 16 km).
Constatam ca pe aici ninsese recent, e drept ca putin.
Oricum, fata de Baia Mare nuda de nea, pe masura ce nu apropiem de Chiuzbaia parcurgem o zona cu aspect hibernal.

Parcam in fata impunatoarei biserici, cat o catedrala, frumos iluminata de proiectoare. Soarele deja insangera cu cele dintai raze platoul alpin al Ignisului de sud-est invitandu-ne la fotografiere.
Parcarea e serios troienita, in rest versantii sunt vag pudrati cu zapada.

Ne luam rucsacii si pornim pe valea Chiuzbaii (in amonte), urmand indicatorul spre Manastirea  (3 km).
Satul e adormit, doar cainii din bataturi ne hamaie plictisiti.
Incepe sa mijeasca de ziua, cerul infatisandu-ne discrete laviuri liliachii.

Pe masura ce suim, cu valea Chiuzbaii spectaculoasa (punctata de valtori blocate-n gheturi groase) la inceput in stanga, mai apoi in dreapta.
Frigul ne ciupeste obrajii.

Varful Magura ne atrage atentia nu peste multa vreme, expunandu-si mai intai versantul vestic si piciorul lung, sud-vestic, pe urma abruptul stancos-andezitic (sud-sud-estic) inalt de circa 40-50 m si la urma piciorul si versantul lung-mai putin abrupt, est-sud-estic pe unde il vom aborda, in prim plan una din putin ramasele gospodarii autentice chiuzbaiene.

De aici spre stanga avem o alta splendida perspectiva ascendenta spre varful Ignis si insoritele-i deja relee.
Dupa aproximativ 2 km si pe cand nasterea zilei se intrece in indescriptibile magii de lumini si culori atat de efemere, abandonam carosabilul auto-forestier ce duce la manastire, suim pe un promontoriu aluvionar postdeluvian din stanga (trecem pe sub linia electrica de inalta tensiune ce continua spre Statiunea Turistica Izvoare).

In urma, spre sud-est, dealul Poca (787 m) tocmai capata prima mangaiere solara in tonuri suave de miere, abruptu-i nordic continuand in minunate acuarele hibernale-n alb negru, spre Tertiul Trifului si-apoi spre Piatra Alba si varful Blidar (883 m).

Dincolo de dealul Poca, spre sud-est, se iveste dealul Rosu (767m ) cu codrii despuiati si-apoi dealul Bulat (683 m) cu spinarea-i impresionanta.
La sud-vest e dealul Chiuz, un alt neck intruziv andezitic cu alura de magura ascutita, impadurita cu foioase, domina pitoreasca Groape in care casutele de vacanta abia se deslusesc deocamdata din framantatul relief si definitiv scapatatele livezi.

Dintr-o data, respectand intru totul prognoza meteo, laviurile rosieti-violacee incep sa invadeze cerul dinspre sud-vest-vest, deasupra lungii culmi punctata de varful Hija–Stramba–Plestioare–Tocastru–Ulmoasa.
Inspre est-nord-est sunt versantii de la varful Blidar spre Preluca de Jos, Preluca de Sus si-n continuare spre varful Iezuri, acoperiti cu foioase tinere intercalate cu minunate sulite verzi intunecate de molizi.

Tufe tepoase de paducel, mici insule de ferigi uscate, tufe nabadaioase de macesi margelati de stafiditele lor fructe dulci-acrisoare si-un drumeag de TAF, ce continua la nord-est pe sub grohotele marunte (aducand a placi sure, nu mai groase de 1-3 cm, ceva mai mari decat o palma, cu urme ale unor exploatari ca arocament pentru carosabil si fundatii traditionale).

Intr-o ora de la plecare suntem pe Magura (piciorul est-sud-estic), pudrat cu 2-8 cm de nea inghetata si cu numeroase urme de vulpi, mistreti si cervide.
Drumul continua de-a coasta spre est-nord-est, pe deasupra malului geografic drept al vaii Chiuzbaii dar noi schimbam directia cu 90 grade, suind direct pe picior.
Derapam pe panta din ce in ce mai accentuata, zapada putina, frunzisul gros si apoi pe solul accidentat-inghetat bocna, din ce in ce mai frecvent impanzit cu serpestile radacini ale catorva gai impresionanti.

Ne apropiem de capatul de est al peretelui andezitic inclinat la 75-85 %, crezand initial ca vom putea efectua o translare pe la baza lui spre vest, pentru a-i imortaliza ciudat asezatele straturi de lave groase si, eventual, de-a surprinde cateva cadre chiuzbaiene.

Cu precautie deosebita abandonam piciorul estic traversand spre sud-vest un valcel tot mai ingust si abrupt spre obarsia-i aflata imediat sub culmea Magurii, ajungand la perete.
Constatam dezamagiti faptul ca la baza lui nu exista grohote accidentate pe care am putea sa ne deplasam spre extremitatea vestica ci ca peretele continua in jos cu un versant inclinat la 35-45 grade, acoperit cu cuirase stancoase si precare brane paralele-inguste, inghetate si pe alocuri acoperite cu nea, alteori cu frunzis gros si uscat. Poate vara, sau toamna…nu acum insa, ar fi fost inutil de riscant.

Continuam urcusul sustinut pe picior.
Cautam de-aceasta data arbori rari sau arbusti utilizabili ca necesare puncte de sprijin, mai apoi cioturile stancoase tot mai frecvente, uscate si astfel sigure prize pentru bocanci.

Soarele ne scalda de-acum feeric iar caldura-i suficienta pentru a inmuia tot mai groasa nea pe masura ce ne apropiem de crestetul Magurii.
Facem o traversare a valcelului spre dreapta, apoi imediat o volta stanga, pe poteca bine consolidata de un nevazut cerb si dupa 1 ora si 45 de minute de la debut poposim pe varful Magurii.
Soarele e de-a dreptul magnific desi abia se saltase din urma varfului Blidar.
Trebuie sa ne chioram binisor pentru a admira spre est varful Mogosa si partia de sky.

Am putea sta ceasuri intregi aici la plaja deoarece nu adie niciun firicel de vant iar perspectiva plonjanta asupra depresiunii Chiuzbaii dar si al lantului linear ori acoladelor semicirculare ale dealurilor est-sud-vest-vest, este absolut unica.

Gospodariile pitite-n livezi apoi cele grupate de-o parte si alta a vaii Chiuzbaii incep sa scape de ternul griurilor conferite de matinalele umbre, iluminandu-se bland in galben-auriu. La vest de varful Blidar, prin poiana ampla aflata inca in umbra, o mogaldeata umana trage cu funia pusa pe umar un trunchi de arbore aducand cu unul din nemuritii de penelul maestru al lui Ilia Repin edecar de pe Volga.
Martoaga desalata-l astepta putin mai spre sat, cu botul aburind afundat in bocceaua plina cu otava.
Spre apropiata prima sa nordica impadurita, putin afunda, intalnim o multime de culcusuri si crotine noi ori vechi de cerb dar si urme de solitari mistreti uriasi.

O borna topo militara metalica, ruginita si ilizibila marcheaza varful Magurii ce continua cateva zeci de metri spre sud-vest inainte de-a se prabusi-n hau.
Regal foto, incantarea soarelui si-a nemarginirii, splendida grafica deplin lineara a Culmii Prelucii, lumini si-n continuare umbre.

Poate-ar fi meritat sa stam acolo pana pe la ora 12-12,30, atunci cand verticala astrului zilei ar fi scaldat deplin frumoasa Chiuzbaia desi, treptat, norii invadeaza de la sud spre vest bolta azurie sporindu-i pitorescul indescriptibil.
Norii par mii si mii de mici ghemotoace de vata dispersante-ntr-un crescendo infinit de asimetrice evantaie. La nord-vest se ivesc printre coroanele fagilor si gorunilor maturi calota alb-stralucitoare a Ignisului,
O luam spre nord, coborand spre mica inseuare prin neaua pufoasa, groasa de cel mult 25 cm, parcurgand culmea neckului lung de cateva sute de metri.
Cand in fata ne apare varful Tarnita (1090 m) cu apruptu-i sud-sud-estic stancos, coborarea se accentua din ce in ce mai mult.

In dreapta apare turla rotunjit-argintie a bisericii Manastirii Chiuzbaia iar sub noi larga sa a Magurii, cu o stana pustie.
La liziera nordica a Magurii, un sir de piperniciti molizi contureaza mica proprietate a vreunui chiuzbaian.
Doar urmele de cerbi si mistreti ce circula frecvent intre Magura si Tarnita maculeaza aici neaua pufoasa.

Am imortalizat coliba si staulul stanei, am riscat un contre jour cu soarele abia itit deasupra liniei orizontului prin huci explodand in obiectiv dupa care incepem coborarea abruptului versant in trepte, spre valea Lazului (obarsie) marcata de o zona mocirloasa, cu izvor neinghetat.
Avem drept reper un saivan apropiat construit din barne de lemn patinate de ani.
In apropiere sunt cativa meri cu frizuri afro conferite de ghemotoacele de vasc fudulindu-se cu translucidele perle cleioase, in fundal, mereu din tot mai dezvaluitoare perspective Ignisul, calota imaculata, releele stralucind in soare, abruptul stancos impresionant, de la Lespezi (vest) spre Piatra Marcului (Dracului) si in continuare spre est, spre Varful lui Ilie si Pietricica cu stancariile-i statuare.
Mai jos si spre stanga, protejata de Magura (piciorul sud-vestic), se afla o coliba ciobaneasca transformata in locatie de picnic, in jur cateva burduhanoase clai pudrate de nea. Impresionanta de aici panorama spre Chiuzbaia, Tertiul Trifului, varful si saua Poca, in primul rand datorita azuriului celest punctat de evantaiele albelor ghemotoace de nori.

Un octogenar uscat dar vanjos suie la munte, cu securea-n mana, intrebandu-ne daca cerbii si ciutele i-au cotrobait claile de fan ostaseste aliniate sub saua nordica a Magurii, de parca ar mai fi putut face ceva.
El ne spuse ca valea Lazului s-ar numi de fapt Sarita Ignisului, fapt ce ne contrariaza fiindca nu am zarit niciun prag, darmite vreo cascada care sa indreptateasca toponimia.

Dam de un drumeag strajuit de un gard viu traditional (din carpeni) serpuind spre vest apoi sud-est, oferindu-ne la un moment dat o superba perspectiva spre Chiuzbaia, varful Chiuzu, enclava Groape dar si spre solitarele salase de varat, ori casute muntenesti de la poalele Ignisului, in care localnicii stateau doar in perioada coasei si facutului fanului, precum si spre ceva mai indepartatul cartier baimarean Ferneziu.

Lasam in stanga excavatiile unei foste cariere pentru micutele lespezi andezitice, din finalul sud-vestic al piciorului Magurii, drumul angajandu-se treptat spre Chiuzbaia (ulita principala), din dreapta vaii cu acelasi nume, placata cu gheta si nea tasata, un excelent derdelus pentru copii iesiti la sanius.
Intr-o ograda porcul traditional taiat in zori fusese parlit, transat si bagat in casa in timp ce intr-o apropiata curte doua iscusite socacite scoteau carbunii din vatra cuptorului pregatindu-se sa bage la copt pita de casa si dolofanii colaci pufosi.
La intrebarea mea daca nu trecusera sarbatorile, pe buna dreptate fudule, imi spusera ca fac asta in fiecare sambata si de cand se stiu.

Ne continuam drumul spre vechea scoala si biserica Chiuzbaia, incheindu-ne tura inedita dupa ceva mai bine de 3 ore si jumatate.

Plecam spre Baia Mare in timp ce o lunga coloana de autoturisme cu sau fara schiuri/snowboards suie spre Baia Sprie, Suior, Mogosa sau se indrepta spre partiile putin mai indepartate, din Cavnic. 

Am plecat dimineata la 7 iar la ora 12 finalizam o splendida evadare in natura.

Sursa: Lucian Petru Goja