Începând de astăzi, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de 5 zile, o acțiune, în județul Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.
Polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de agenții economici cu privire la achiziția, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase.
Acțiunea, ce are loc în perioada 24 – 28 august 2020, vizează verificarea a 11 agenți economici și un ocol silvic.
La acțiune participă polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier si Piscicol, sprijiniți de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Maramureș, Neamț, Bistrița-Năsăud, Cluj și Vrancea.
Activitățile se desfășoară în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere Cluj, Focșani, Oradea, Ploiești, Timișoara și Suceava, precum și specialiști din cadrul RNP Romsilva – Direcția Silvică Maramureș.