Pe varful Arsita, la inceputul iernii

Convoc telefonic trupa, stabilind plecarea pentru sambata dimineata la ora 8.
Le propun un traseu pornind de la circa 2 km nord-est de Surdesti, dinspre confluenta vaii Tisa si Vranicioara cu raul Cavnic, via Arsita, pana pe varful Mogosa (1246 m). De acolo am avea o panorama incredibila spre Muntii Gutai, Tibles, Satra Pintii, Muntii Maramuresului, Zakarpatya ucraineana, Masivul Ignis, varful Pietroasa, Muntii Codrului, Meses, Culmea Preluci si mai aproape spre Baia Sprie, depresiunea Baii Mari, cursul Somesului.
Prompt vine OK-ul scontat. 

Din varful Arsita, privind spre Satra Pintii – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi galeria foto (click aici…)

Sambata dimineata, intre ora 4-6, cerul este instelat apoi o cohorta de nori negri invadeaza sarguincios bolta.
Pornim spre Baia Sprie imediat dupa ce pastelurile rosii-visinii ale zorilor se strapung bresele tot mai restranse ale cuverturii de nori aducatoare de ploi.
Aruncam priviri calotei albe a Ignisului, versantilor partial dezgoliti si cu o lunga cicatrice lasata pe abruptul vest-sud-vestic de abatajului multisecular al filonului principal din dealul Minei (Mons Medius).
Imediat apar Trei Apostoli, Gutaiul Doamnei si Secatura, troienite. La dreapta lor e tinta noastra marcata cu relee radio-TV-GSM, varful Mogosa.

Soseaua s-a umezit peste noapte iar peisagistica generala e din ce in ce mai terna pe masura ce lasam in urma Sisesti, Danesti, Surdesti.
La un moment dat remarcam Arsita troienita dar… habar nu aveam ce urmeaza sa patimim in urmatoarele ceasuri pentru a ajunge pana acolo.

Dupa Surdesti, lasam la stanga si sus Piatra Rosie cu pestera abri de la pilier (accesibilia cu tehnici de escalada si echipament de asigurare), imediat dupa aceea e Pestera Pintii.
Coboram spre malul geografic drept al raului Cavnic, continuand in amontele acestuia.
La stanga ramane halda de steril si imediat dupa aceea braul vulcanic accidentat si impadurit cu faget si carpen despicat de cursul vaii Vranicioara, cu obarsia la nord-vest de Pietrele Soimului, sub Arsita. Din dreapta, in raul Cavnic, afluieste valea Tisei.

De aici incepe, precum de multe alte ori odinioara, aventura noastra spre varful Mogosa.
Ne luam rucsacii usori, fiind echipati cu parazapezi si bete de trekking, traversam soseaua, imediat dupa aceea urmeaza o pajiste mocirloasa. Ne orientam spre valea Vranicioara (mal stang).

La est sunt varful Tisa, zona La Darabani, Plesca Mare, varful Hija.
Catre nord avem varful Magura, dealul Racos, Gutaiul Mic, Gutaiul Doamnei, Secatura, apoi spre nord-vest Pietrele Soimului si dealul Berbinciorii.
O geana sangerie de lumina se iveste pentru scurta vreme la sud, pe undeva deasupra iazului de steril din stanga raului Cavnic, catre Surdesti.

Zapada nu depaseste 5-7 cm dar stratul se ingrosa pe masura ce suim printre clai vechi de fan si bolovanii ori megalitii formati din lave cu blocuri spre versantul despicat de valea Vranicioara.

Ajungem la o coliba ciobaneasca.
De aici in sus valea Vranicioara (curge in stanga) are un curs accidentat si spectaculos, pe circa 100-150 m lungime realizand succesive repezisuri, cascade, evantaie si voaluri diafane de ape. Zona sa superioara este taiata printr-un urias bloc stancos surplombat si cu aspect de imensa sura (zona impresionanta primavara, la topirea zapezii si dupa ploi strasnice, cand debitul vaii e mare).

Noi atacam versantul deosebit de abrupt si alunecos din cauza solului, radacinilor si zapezii subtiri, mai apoi a ramurilor abandonate.
In aproximativ jumatate ora ne aflam la gura galeriei sapate-n lavele cu blocuri cu tancusul si ciocanul (profil rotund, cu diametrul de cca 2,5 m la intrare, ingustandu-se spre fund, nu mai afunda de 3-4 m, un excelent adapost pe vreme ploioasa).
Ne intrebam, ca alteori, care fusese de fapt scopul realizarii galeriei din moment ce tipul de roca nu presupune existenta unor filoane cu minereu de aur si argint.
Blocul de lave in care aceasta fusese realizata de catre cavnicari este orientat est-vest, apare ca o creasta lunga de 50-60 m si cu abrupt sud-estic inalt de 5-10 m, intrerupt de valea Vranicioara, continuand spre vest dincolo de aceasta sub forma de stancarii intunecate.

Ploua. In scurt timp isi face aparitia lapovita insotita de rafale violente de vant ce aduc dinspre varful Tisa geamatul drujbelor secerand fagetul.
Lumina este atat de slaba incat de-abia putem trage cateva cadre.
Urcam de la galerie, pe poteca ingusta si deosebit de inclinata, pentru a depasi inseuarea stancoasa. Iesim in fanata albita de nea.
Imediat, la stanga, admiram in plonjeu voalurile acvatice si evantaiele argintii ale Vranicioarei avantata sinucigas prin canionul sapat in lave.

Brena, da de prima nea a acestei ierni. Este incantata la culme, rostogolindu-se habauca pentru ca imediat dupa aceea sa se propulseze in jos pe pante cu labele dindarat alungite precum ursii polari, schelalaind de bucurie.

Traseul urmeaza inspre amonte valea tot mai modesta, lasand in dreapta o casoaie pastorala. Pe aceasta si inspre vest, remarcam marcajul turistic cruce albastra venind dinspre Negreia, ducand spre Cavnic.
Deasupra casoaiei (inspre nord) pajistea e decorata cu numerosi megaliti constituiti din aceleasi lave cu blocuri negricios-brune iar la nu mai mult de 15-50 m se afla liziera vest-sud-vest-sudica a culmii.
Aici, dar pe abruptul de est al acestei culmi, s-au format superbele si impresionantele Pietre ale Soimului care debuteaza dupa Paraul lui Mihai, cu valcele cu saritori ce ofera temerarilor si cunoscatorilor locurilor spectacolul a sase cascade (admirabile la topirea zapezilor dinspre Arsita).

Neaua trece repede de 25-30 cm grosime, fiind grea si deasupra cu o crusta subtire. Codrul incepe sa vuiasca datorita rafalelor de vant. Nu este frig. Nici lapovita nu ne derajeaza.

Iesim la capatul unei ramificatii nordice a vaii.
De aici deviem la stanga, suind inspre limba unei poieni alungite spre nord. Pe un fag remarc borna silvica insemnata cu rosu- III/93 -si pe alti doi arbori cate un cerc alb, o posibila tentativa de marcare turistica a traseului prin Arsita spre varful Mogosa.
Nu mai observ, ulterior, prezenta unor insemne similare pe arbori.

La stanga si la circa 3-400 m departare, se contureaza Dealul Crucii rotunjit si demi-impadurit, minunat ornat cu clai de fan glazurate cu nea.
Peisajul era unul 100% hibernal, din pacate plumburiul cerului si vizibilitatea relativ redusa impietand asupra spactaculozitatii turei.
Doua poteci afundate-n neaua de peste 40 cm tradeaza cursele nocturne ale mistretilor. Mai vedem urme de vulpe si iepuri dar inafara de pitigoi, gheonoaie si corbi nu ne este dat sa ne bucuram de aparitia vreunei salbaticiuni.

In curand atingem valea Vranicioara. Deplasarea prin zapada mai groasa de 50 cm si care ascunde bolovani presupune dificultate si atentie sporita.
Pe valcelul obturat de lastaris pe o lungime de circa 150-200 m nu se mai poate continua, versantul deosebit de inclinat (35-40 %) e marcat de succesive brauri de lave, motiv pentru care trebuie sa atacam direct pe traseele miniavalanselor care lasasera-n urma inguste culoare.

Au trecut deja 2 ore si nu ajunseseram macar in crestetul Arsitei.
Iarba nepascuta de pe versantul podit gros cu nea, ca si nevazutele praguri de lave, induc mici derapaje si un spor de efort treptat resimtit chiar si de agila Brena, dotata nativ 4 x 4.
Incep sa cada stropi mari de ploaie amestecati cu fulgi razleti de nea iar rafalele de vant se intensifica si mai mult, facand ca padurea sa geama straniu. In acest vacarm doar vuietul drujbelor se mai aude intrerupt.

Vantul imprastie partial nebuloasele, lasandu-ne sa panoramam spre sud-sud-vest de la iazul de steril din stanga raului Cavnic pana dincolo de crestetul Pietrei Rosii, spre satul Surdesti si noua-i biserica cu turle argintii.
Treptat, deasupra Culmii Preluca se iveste un brau rosu-visiniu discontinuu.
Frumoasa grafica monocroma a lizierelor, valcelelor, culmilor, versantilor cu clai, cursurilor paraielor… neasteptat bun pretext pentru foto-tentative in black & white si sepia.

Neaua care in curand depaseste 60-70 cm, sporesc efortul
Traversam o zona de faget matur pentru a reveni in pajistea Arsitei. Faceam mici pauze pentru a ne fortifia cu kiwi, banane, mandarine, ceai de plante cu miere de albine sau apa minerala.
Crusta inghetata dispare dar… apar dunele de nea succesiv adunate de viscol. Pe acolo trebuie sa inotam realmente prin troiene pentru a ajunge pe culmea discontinuu plantata cu molizi care ne protejeaza de violenta rafalelor.

Dupa trei ore de la debut ne aflam doar la circa 150-200 m sud-est de culmea Arsitei, adica in locul in care dinspre vest-sud-vest vine o alta limba de pajiste (dinspre Dealul Crucii).

Cu deosebit efort, dupa 3 ore si jumatate de la plecare, poposim langa uriasul fag din varful Arsitei.
De aici putand panorama, in conditii destul de bune, spre Dealul Crucii, Culmea Preluci, Satra Pintii si chiar spre indepartatele poale ale Muntilor Rodnei (zona Sacel–Moisei–Borsa).

De aici am mai avea circa 1,5 km de truda inumana pentru a atinge varful Mogosa. Asta ar fi insemnat cel putin 2 ore de spart nametii din ce in ce mai afunzi si in zona finala, cu certitudine, dunele de nea adunate de vant.

Crampele musculare par iminente dar ceea ce ne facem sa renuntam la atingerea varfului Mogosa a fost probabil vizibilitatea limitata, lumina improprie ectazierii foto-panoramice, frustrarea generata de lipsa minimei straluciri feerice hibernale pe care am mizat.

Iarna nu-i ca vara… constatam dupa circa 10 minute de odihna, luand-o la vale pe culmea din dreapta valcelului larg, inotand chiar si-n jos cu dificultate prin troienele de peste 60-70 cm grosime. Ajungem la versantul abrupt a carui coborare in scurte serpentinene ne obliga in cateva randuri la incontrolabile derapaje peste smocurile denudate de iarba si pe urma peste nevazutele praguri de lave.
Nici acum nu o luam direct prin valcelul acaparat de lastaris, preferand s-o taiem tangent stanga culmea impadurita. Dupa doar jumatate de ora ajungem la urmele facute la urcare, deplasarea usurandu-se cat de cat.

Se astamparase si vantul iar picaturile de ploaie ce ne pleznesc hanoracele se rarira ca si fulguiala.
Vizam ajungerea in zona casoaiei pastorale cu marcaj turistic cruce albastra. De acolo nu vom continua pe malul stang al vaii Vranicioara, pe langa galeria miniera scurta, deoarece panta deosebita si accidentata putea sa ne puna probleme la coborare.

Reincepe sa ploua alternand cu lapovita. O vreme urmam marcajul cruce albastra spre Cavnic (nord-est) apoi la prima obarsie de vaiuga o luam la dreapta trecand pe sub linia de inalta tensiune. Ajungem la un drumeag sinuos de carute ce ne conduce spre o alta casoaie pastorala acoperita cu tigla. De aici avem o frumoasa perspectiva (cam intunecata insa) spre Cavnic si apoi, din ce in ce mai cuprinzatoare (privind spre nord-vest-vest) catre Pietrele Soimului.

Fuseseram inspirati alegand acest parcurs deoarece drumul vechi de carute serpui spre apropiata culme depasind-o lejer-descendent in largi curbe si orientandu-se catre soseaua asfaltata ce acompaniaza raul Cavnic.
Suntem vizavi de halda de steril de pe malul stang al raului Cavnic, fixata si ecologizata partial prin inierbare. Constatam ca am avut nevoie de doar o ora si jumatate sa coboram ce suiseram in 3 ore si jumatate de efort sustinut.

De aici pana la masina nu mai avem decat circa 250-300 m.
Continua sa ploua insa la final nu ne simtim defel frustrati fiindca nu atinseseram varful Mogosa, dimpotriva, suntem multumiti ca am realizat impreuna acest solicitant prim traseu hibernal.

Limba sangerie de orizont reapare undeva spre sud-est, catre Culmea Preluca, nevazuta acum, in timp ce autoturismele alerga nebune spre/dinspre Cavnic, unele echipate cu schiuri.

Pe la ora 14 ne imbarcam, pornind catre casa.
Ploua in Baia Sprie si Baia Mare si ne intrebam cam cati locuitori isi pot imagina ca la circa 25 km de urbe iarna isi intrase pe deplin in drepturi.