Vicepresedintele Statelor Unite, Joe Biden, a confirmat, miercuri, intentia tarilor puternic industrializate (G7) de a impune, in caz de necesitate, noi sanctiuni Rusiei din cauza conflictului din estul Ucrainei, relateaza agentia rusa Tass in pagina electronica.
„Vicepresedintele (american) a subliniat angajamentul Statelor Unite si partenerilor sai din G7 de a continua presiunile asupra Rusiei, pentru ca aceasta (tara) sa contribuie pe deplin la implementarea Acordului de la Minsk, predand controlul la granita catre partea ucraineana si retragandu-si trupele si armamentul de pe teritoriul Ucrainei”, a anuntat Casa Aba intr-un comunicat difuzat la incheierea unei intrevederi intre Joe Biden si premierul ucrainean Arseni Iateniuk.
„De asemenea, vicepresedintele a mentionat ca Statele Unite si aliatii sai din G7 sunt pregatiti sa adopte noi sanctiuni pentru a raspunde, in caz de necesitate, actiunilor Rusiei” in estul Ucrainei, afectat de cofruntari armate intre separatistii prorusi si trupele ucrainene.
Statele Unite si aliatii sai din Occident acuza Rusia de sustinerea rebelilor din estul Ucrainei si subminarea Acordului de la Minsk, semnat la 12 februarie. Moscova respinge aceste acuzatii si sustine ca pledeaza pentru implementarea acestui acord care, potrivit ei, nu ar fi respectat de autoritatile de la Kiev.
Rusia a fost exclusa din grupul tarilor puternic industrializate in 2014, dupa anexarea regiunii ucrainene Crimeea. Statele Unite si Uniunea Europeana au impus sanctiuni economice si diplomatice Rusiei din cauza implicarii in conflictul separatist din estul Ucrainei.
Rebeliunea din regiunile estice ucrainene Donetk si Lugansk a izbucnit dupa ce fostul presedinte prorus Viktor Ianukovici a fost inlaturat de la putere in urma unor proteste sangeroase, la Kiev.
Peste 6.400 de persoane au fost ucise in Ucraina de la inceputul conflictului armat, in aprilie 2014, potrivit ONU.
Sursa: Agerpres