Credincioşii gălăţeni se vor putea închina duminică şi luni la Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, care vor fi aşezate pe baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi, pentru care s-au luat din timp toate măsurile de distanţare fizică şi de respectare strictă a normelor igienico-sanitare în vigoare, prin contribuţia preoţilor şi a voluntarilor.
Potrivit informațiilor primite, programul prilejuit în acest an, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei va fi următorul:
- duminică, 29 noiembrie, ora 09:00 – săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală, respectiv ora 17:00, a slujbei Privegherii
- luni, 30 noiembrie, în ziua hramului – Sfânta Liturghie, începând cu ora 9:00.
Pe de altă parte, Jandarmeria Galaţi a transmis printr-un comunicat de presă că la pelerinajul de la Catedrala Arhiepiscopală, unde vor fi scoase spre închinare Moaştele Sfântului Andrei, vor avea acces doar cetăţenii care au domiciliul în municipiul Galaţi şi se vor institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică şi culoare de acces către racla cu sfintele moaşte.
„Având în vedere că în perioada 29 – 30 noiembrie este organizat un pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală, unde vor fi scoase spre închinare Moaştele Sfântului Andrei, facem precizarea că Jandarmeria Galaţi va lua toate măsurile necesare în vederea preîntâmpinării oricăror incidente, cât şi pentru respectarea distanţării fizice între participanţi. Astfel, vom institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică şi culoare de acces către racla cu sfintele moaşte, pe strada Domnească şi strada Episcop Melchisedec, în scopul creării unor condiţii optime pentru desfăşurarea pelerinajului, pentru evitarea aglomeraţiei şi respectarea normelor de protecţie sanitară. De asemenea, precizăm că la racla cu sfintele moaşte vor avea acces doar cetăţenii care au domiciliul în municipiul Galaţi, iar pentru a uşura accesul în zona de închinare este recomandat ca dovada domiciliului să se facă cu cartea de identitate”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Galaţi.