Actrita Halle Berry, care are o fiica in varsta de sase ani, Nahla, cu fostul ei partener de viata, modelul canadian Gabriel Aubry, ii va plati acestuia o pensie alimentara lunara de 16.000 de dolari, conform deciziei unui tribunal din Los Angeles. Halle Berry si Gabriel Aubry au custodie comuna asupra fetitei lor, nascuta in martie 2008, iar actrita americana trebuie sa plateasca pensie alimentara pana ce Nahla va absolvi liceul sau va implini varsta de 19 ani, informeaza contactmusic.com.
Decizia privind pensia alimentara a fost luata dupa o indelungata batalie pentru custodie, incheiata cu interdictia primita de Halle Berry de a-si lua fiica in Franta, unde actrita locuieste cu actualul ei sot, actorul Olivier Martinez, cu care are un baietel.
Potrivit documentelor din instanta, obtinute de E!News, Halle Berry trebuie sa ii plateasca lui Aubry 115.000 de dolari ca pensie retroactiva si sa achite suma de 300.000 de dolari, cheltuieli de judecata. De asemenea, actrita va trebui sa plateasca taxele de scolarizare, atunci cand Nahla va merge la o scoala privata, precum si jumatate dintre facturile medicale care nu sunt acoperite de asigurare.
In prezent, Halle Berry locuieste in Franta impreuna cu sotul ei, actorul francez Olivier Martinez, cu care s-a casatorit in iulie 2013. Cuplul are un baietel, Maceo, nascut in octombrie 2013.
Halle Berry, in varsta de 47 de ani, a mai fost casatorita cu jucatorul de baseball David Justice, in perioada 1993 – 1997, si cu cantaretul Eric Benet, in perioada 2001 – 2005. Halle Berry este una dintre actritele cel mai bine platite de la Hollywood si se implica adeseori in productia filmelor in care este distribuita. Actrita americana este si una dintre imaginile oficiale ale brandului Revlon.
Sursa: Mediafax