Pensie specială pentru Avocatul Poporului, după modelul judecătorilor de la Curtea Constituţională.
Senatorii au aprobat proiectul de lege care îi va permite Avocatului Poporului să-şi cumuleze atât indemnizaţia, cât şi pensia specială, atât timp cât este în timpul mandatului.
Asta înseamnă că Victor Ciorbea ar urma să primească peste 36.000 de lei pe lună.
Victor Ciorbea a fost acuzat în repetate rânduri ca are o atitudine binevoitoare față de puterea politică, una dintre probleme fiind modul selectiv în care instituția a atacat la Curtea Constituțională unele legi.
Măsura face parte din proiectul Legii de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. Aceasta a fost adoptată de Parlament anul trecut, dar președintele Klaus Iohannis a trimis-o înapoi pentru reexaminare.
„Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii. Se poate observa că legiuitorul a urmărit instituirea unei pensii speciale pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, prin stabilirea unui procent din indemnizaţia lor brută lunară şi nu prin instituirea celei mai mari pensii aflate în plată indiferent de fluctuaţia nivelului indemnizaţiei brute lunare. (…) Excepţia stabilită (…) în legea aflată la promulgare încalcă principiul egalităţii consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective cu privire la procedura de stabilire a cuantumului pensiei Avocatului Poporului prin raportare la procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale”, explica preşedintele.
O altă critică se referea la procedura de numire a Avocatului Poporului interimar, solicitând un termen maxim pentru acest interimat, care nu este specificat în lege.
În luna octombrie, anul acesta, deputații au admis parțial cererea de reexaminare a legii.
Proiectul a fost adoptat astăzi și de Senat, care este cameră decizională. Acesta mai prevede că, la încetarea mandatului, adjuncţii Avocatului Poporului pot fi numiţi, la solicitarea acestora, într-o funcţie de conducere sau de execuţie pe posturile vacante din cadrul instituţiei, prin ordin al Avocatului Poporului.
De asemenea, noul act normativ prevede înfiinţarea, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, a Mecanismului Naţional de prevenire a torturii şi a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie. Mecanismul se organizează şi funcţionează ca structură distinctă de celelalte domenii de activitate ale Avocatului Poporului, cu autonomie funcţională, operaţională, financiară şi de personal.