Luna martie ar putea aduce actionarea in judecata a Guvernului de catre pensionarii maramureseni. Nemultumiti ca pensiile le sunt inghetate, varstnicii au trecut la strangerea de semnaturi pentru a da in judecata Guvernul. Pana cel tarziu la finele lunii februarie, actiunea de strangere a semnaturilor va fi finalizata. Pensionarii vor beneficia de asistenta juridica gratuita. Daca sentinta judecatoreasca le va fi una favorabila, de efectele acestei decizii se vor bucura doar pensionarii care au semnat pentru actionarea in judecata a Guvernului.
Actiunea de strangere de semnaturi a fost demarata la nivelul tuturor filialelor judetene a Asociatiilor de Pensionari. In Maramures, pensionarii pot semna pentru actionarea in judecata a Guvernului, la Centrul Caspev de pe strada Sasarului numarul 3, la Asociatia Pensionarilor de pe strada Podul Viilor numarul 8 din Baia Mare, precum si la sediul asociatiilor din judet, care se regasesc in noua localitati, dupa cum a declarat vicepresedintele Asociatiei Pensionarilor Maramures, Vasile Pascutiu.
Varstnicii sunt revoltati ca guvernantii nu-si respecta propriile legi, luand decizia sa inghete pensiile, desi vechea lege prevedea ca “punctul de pensie sa ramana la 45 % din salariul mediu brut pe economie si acesta sa fie recalculat normal, anual, in functie de acest salariu”. Pensionarii maramureseni mizeaza chiar pe o sentinta judecatoreasca favorabila.
“Fiecare pensionar care isi va depune semnatura pe aceasta petitie va actiona in judecata Guvernul si se mizeaza pe o sentinta favorabila, in sensul de a obliga Guvernul de a-si respecta propriile legi. Guvernul vrea sa ne puna pe o linie moarta astfel incat pensiile sa ramana inghetate, sa nu aiba nicio modificare chiar daca pe parcursul anului preturile evolueaza si nu in favoarea noastra”, a afirmat Pascutiu.
Pana acum s-au strans in jur de 150 de semnaturi, iar reprezentantii pensionarilor estimeaza ca actiunea se va incheia cel tarziu, la sfarsitul acestei luni, astfel incat sa se poata trece la actionarea in judecata a Guvernului. Pensionarii vor avea parte de asistenta juridica gratuita. Daca sentinta judecatoreasca va fi una favorabila, de efectele acestei legi vor beneficia doar acei pensionari care au semnat petitia.
“Cei care nu vor semna sau nu vor apuca sa semneze, nu vor putea beneficia de efectele unei sentinte care va fi data de o instanta judecatoreasca, dat fiind ca fiecare pensionar va fi beneficiar al sentintei”, a adaugat Vasile Pascutiu.
Sursa: Camelia Tocaci