La solicitarea Cartel Alfa, prefectul Sandu Pocol a mediat astazi, 26 martie, un dialog intre reprezentantii sindicalistilor si deputatii maramureseni. Intalnirea a vizat sustinerea de catre deputati, atat in comisiile parlamentare, cat si in plenul Camerei Deputatilor, a amendamentelor pe care reprezentantii sindicatelor le-au adus la Legea pensiilor.
Doar trei deputati maramureseni, Nicolae Bud, Doru Lese si Gheorghe Zoicas, au fost prezenti astazi la intalnirea cu reprezentantii Cartel Alfa si ai altor sindicate – de asemenea, senatorul Sorin Bota, aflat in postura de organizator al unei actiuni de protest impotriva exploatarii minereurilor prin cianurare, si-a trimis un reprezentant la intalnirea de dialog social.
Sindicalistii le-au cerut parlamentarilor maramureseni sa le sustina amendamentele pe care le-au adus la legea pensiilor. Principalele “revendicari” ale acestora se refera la calculul punctului de pensie, varsta de pensionare si scaderea stagiilor de cotizare la persoanele care au lucrat in conditii speciale.
Man, de ”mana” in sedinta cu Pocol
Inca de la inceput, a fost salutata prezenta, pentru prima oara la o intalnire cu sindicatele, a presedintelui Consiliului Judetean, Mircea Man. Acesta a motivat ca niciodata nu a fost invitat. “Nici astazi nu am fost invitat, dar am venit pentru eram pe hol si m-a vazut prefectul Pocol si m-a luat de mana…”, a motivat Man.
Acesta, in afara faptului ca i-a reprosat unuia dintre sindicalisti ca reprezentantii Serviciului Judetean de Paza l-au huiduit, desi el incearca “sa le rezolve” datoria de 65 miliarde lei pe care au creat-o bugetului judetean, le-a mai cerut sindicalistilor ca marti, 30 martie, la intalnirea cu ministrul economiei Adriean Videanu, sa ii aminteasca acestuia “de banii pentru rezolvarea problemei iazurilor”. “I-am spus si eu, dar e mai bine cand suntem mai multe voci”, a argumentat Man, care apoi a plecat.
Amendamentele
Sindicalistii cer modificarea Legii pensiilor prin mentinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie, scaderea varstei de pensionare la 65 de ani pentru barbati si 63 de ani pentru femei si scaderea stagiilor de cotizare pentru cei care lucreaza in conditii speciale (de exemplu, minerit) de la 30 de ani la 20 de ani.
Deputatul Zoicas a spus ca el deja a introdus un amendament la acesta lege, care se refera la reducerea de la cinci la doi ani a penalizarilor de 45% pentru cei care se pensioneaza cu cinci ani anticipat. Amendamentul este cerut pentru locuitorii din Baia Mare, Copsa Mica si Zlatna, care au locuit 30 de ani in zona cu poluare remanenta. Numai ca amendamentul n-a fost inca dezbatut de Comisia de munca.
”Incompetenta ne darama!”
Deputatul Bud a mentionat ca tot ceea ce insemna bani in plus e greu sa fie acceptat, in conditiile in care cresterea deficitului bugetar negociat cu FMI este doar “un basm frumos, neacoperit de realitate”. Sindicalistii au cotraatacat, spunand ca banii pot veni din reducerea salariilor nesimtite ale sefilor din administratia centrala si din mai buna gestionare a bugetului in privinta infrastructurii rutiere, care inghite enorm de multi bani. “Se arunca banii inclusiv pe autostrazi, avem cel mai scump kilometru din lume!” – au reposat sindicalistii.
Deputatul Lese, care a spus ca dupa raportul Comisiei de munca privind amendamentele pe Legea pensiilor se va vota politic, a concluzionat cu realism autocritic: “Realitatea cruda e ca incompetenta ne darama”.
Sursa: Catalin Vischi