Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit și confiscat la „frontiera verde”, aproximativ 4.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 45.300 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 22 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – ITPF Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 10.25, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, județul Suceava, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.
Totodată, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
La faţa locului au fost descoperite trei colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.870 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Ţigările în valoare de aproximativ 45.300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.