Jucătorul rus de tenis Daniil Medvedev, locul 2 mondial, este noul campion al US Open, primul său titlu de Grand Slam!
Medvedev l-a învins în finală duminică seara, în minimum de seturi, pe Novak Djokovic, liderul ATP, 6-4, 6-4, 6-4, spulberându-i astfel sârbului visul de a realiza Calendar Slam (câștigarea celor 4 titluri de Grand Slam în același an) și de a obține titlul major cu numărul 21.
În spatele unui serviciu foarte puternic și extrem de inspirat la retur, Daniil a defilat în marea finală, în ciuda tuturor așteptărilor, care îl dădeau favorit pe sârb. Rusul a reușit break-ul chiar în debutul partidei, care a și făcut diferența în primul set.
În manșa a doua, Novak a avut primul șanse de break, însă le-a ratat. Nervos, Nole a avut o izbucnire, lovind cu racheta de pământ. La 2-2 Daniil a reușit să se impună pe serviciul liderului ATP.
Istoria s-a repetat în setul trei – Medvedev a făcut break de la primul game. A urmat rapid un al doilea. Rusul a servit pentru meci la 5-2, dar Novak a reușit primul său break, insuficient însă pentru a mai prelungi partida.
Nole a fost departe de forma care l-a consacrat și n-a mai reușit revenirile senzaționale care l-au făcut celebru. Spre sfârșitul partidei, dar și la ceremonia de premiere, liderul ATP nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Pentru Daniil Medvedev, aceasta a fost a treia finală de Grand Slam, pierzând la US Open în faţa lui Rafael Nadal în 2019, şi anul acesta la Australian Open, chiar împotriva lui Novak Djokovic.
„Pentru prima dată sunt foarte emoționat înainte de speech. Știm cu toții ce și-a dorit Novak să facă azi. Îmi pare rău pentru el, care aștepta această performanță (n.r. Calendar Slam).
Nu am spus-o niciodată, dar pentru mine tu ești cel mai mare jucător din istoria tenisului„, a declarat Daniil Medvedev la festivitatea de premiere, în timp ce s-a uitat către Novak Djokovic.
Daniil Medvedev și-a încheiat discursul de final cu un mesaj adresat soției, la aniversarea cuplului, tenismenul căsătorindu-se cu Daria în septembrie 2018.
„Am zis că dacă pierd, n-am timp să-i iau un cadou, așa că trebuia să câștig acest meci”.
Djokovic a câștigat titlul la US Open în 2011, 2015 și 2018. A pierdut alte 5 finale la Flushing Meadows anterior: 2007, 2010, 2012, 2013 și 2016.