Trei perchezitii domiciliare la locuintele unor suspecti de furt au desfasurat politistii Sectiei 5 Ocna Sugatag alaturi de Serviciul de Interventie Rapida Maramures. Calin B. de 22 de ani, Ioan R. de 44 de ani si Gheorghe O. din Ocna Sugatag sunt suspectati ca la sfarsitul lunii martie a acestui an au sustras bunuri dintr-o casa de vacanta situata pe raza comunei.
Politistii au gasit si ridicat de la locuintele acestora o parte din bunurile sustrase. La domiciliul lui Calin B. au fost gasite 18 capace de rigole confectionate din beton, in valoare de 800 de lei, care au fost sustrase de pe DN 18, tronsonul dintre localitatile Mara si Feresti. Politisti continua cercetarile pentru documentarea intregii activitati infractionale a suspectilor.
Sursa: eMM.ro