Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat joi, 5 decembrie, cinci percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Ieud şi Bogdan Vodă, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă neletală cu aer comprimat, mai multe cartuşe de vânătoare şi unelte folosite la întreţinerea şi curăţarea armelor şi muniţiei, trofee de căprior şi cerb, 35 de kg de carne susceptibilă a fi din vânat precum şi artificii deţinute ilegal. Totodată, poliţiştii au dispus indisponibilizarea unui autoturism de teren, a unui dispozitiv optic de vedere pe timp de noapte şi a unei lunete.
La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi criminalişti din cadrul Poliţiei oraşului Borşa şi Vişeu de Sus.
Sub coordonarea procurorului, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului fără forme legale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru comiterea infracțiunii de „orice operaţiune cu obiecte pirotehnice efectuată fără drept” şi nerespectarea regimului materialelor explozive.