În cadrul dosarului penal în care s-au efectuat activităţile de percheziţie pe raza localităţilor Borşa, Moisei şi Botiza la sediile unor firme și la locuințele unor persoane bănuite de tăiere fără drept şi furt de arbori, poliţiştii maramureşeni în colaborare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Maramureş şi a Direcţiei Silvice Maramureş au identificat şi inventariat peste 420 mc material lemnos, în cauză continuându-se verificările pentru a stabili legalitatea activităţii prestate în domeniul silvic. În cadrul aceluiaşi dosar penal, până la momentul efectuării percheziţiilor, s-a dispus confiscarea a peste 114 mc material lemnos.
De asemenea, cu ocazia activităţilor de percheziţie efectuate ieri, poliţiştii au ridicat documente şi înscrisuri, în vederea stabilirii stării de fapt, în cadrul dosarului penal.
Activitățile de ieri s-au desfășurat într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori iar persoanele vizate ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 460 000 de lei, reprezentând valoarea materialului lemnos tăiat ilegal
***
Poliţiştii din Maramureș au efectuat 11 percheziţii la sediile și puntele de lucru ale unor firme și la locuințele unor persoane bănuite de tăieri ilegale și furt de arbori, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de 460.000 de lei.
La data de 5 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au efectuat 11 percheziţii domiciliare la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor agenți economici şi la locuințele unor persoane fizice, din trei localități din județul Maramureș.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori.
Valoarea prejudiciului cauzat prin tăierile ilegale de material lemnos este de aproximativ 460.000 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, înscrisuri care au legătură cu activitatea infracţională şi material lemnos deţinut fără documente legale de provenienţă.
Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.
sursa: aici
foto;arhiva