500 de litri de alcool dublu rafinat si 7.500 de lei au fost descoperiti de politistii bihoreni in locuintele a trei persoane – intre care si un baimarean de 38 de ani – suspectate ca au achizitionat alcool de la diversi furnizori pe care, ulterior, l-au comercializat fara respectarea prevederilor legale.
Perchezitiile domiciliare au fost efectuate ieri, 25 octombrie, in municipiul Beius si in comuna bihoreana Buntesti. Politistii ii suspecteaza pe cei trei ca, in cursul acestui an, au cumparat, fara forme legale, alcool dublu rafinat, de la diversi furnizori, pe care ulterior l-au comercializat fara documente, catre diverse baruri si persoane fizice din judetul Bihor.
Atat alcoolul, cat si banii au fost confiscati de politisti. Prejudiciul total provocat astfel bugetului statului este, pana in prezent, estimat la peste 25.000 de lei. Oamenii legii i-au retinut pe cei trei suspecti si continua cercetarile in acest caz.
Sursa: eMM