Hidrologii au arătat că pot să apară scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi pâraie, ale căror debite vor creşte, putând depăşi cotele de apărare. Cele mai multe probleme s-ar putea să apară în judeţele Harghita, Suceava, Botoşani şi Neamţ, unde s-a declarat cod de alertă ”portocaliu”, ceea ce înseamnă că sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare, iar cantităţile de apă pot atiunge 60-80 l/mp.
”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate pentru intervalul 4-6 august, se pot produce creşteri semnificative de debite şi niveluri pe sectoarele de râu şi afluenţi din bazinele hidrografice afectate: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Oltul superior şi mijlociu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleajen, Siret (Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava) şi Prut (Băşeu, Jijia)”, a informat Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Sursa: Ioana Oşan