Un pod, o stradă și rețeaua de canalizare din Borșa sunt pe punctul de a fi afectate de ploile abundente din ultimele 12 ore. Este vorba de strada Gruiul lui Dan, rețeaua de canalizare ce leagă cartierele Repedea, Poiana și Birt de rețeaua orașului și podul de acces spre străzile Rodnei și Sânzienelor unde locuiesc aproximativ 250 de persoane.
De altfel, meteorologii au emis o informare meteorologică valabilă până vineri, 14 mai, ora 21:00.
Vor fi perioade în care instabilitatea atmosfericã va fi accentuatã, la început în sud-vestul şi vestul ţãrii, apoi şi în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi, izolat, grindinã.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…30 l/mp.