Politistii de frontiera maramureseni din cadrul sectoarelor din Viseu de Sus si Poienile de sub Munte, care supravegheaza cei 93 de km de sector aplin din judet, au avertizat amatorii de drumetii sa nu se aventureze pe munte pentru ca exista pericol ridicat de avalanse.
Politistii de frontiera i-au sfatuit pe iubitorii muntelui sa nu se aventureze in aceasta perioada pe versantii Muntilor Maramuresului. Pe varful Toroioaga, la o altitudine de 1.800 m, cel mai inalt din Muntii Maramuresului, stratul de zapada a ajuns la 1 metru si jumatate.
Purtatorul de cuvant al IJPF Maramures, Iulia Utan, a declarat ca turistii care intentioneaza sa urce pe munte, la sfarsitul saptamanii, vor fi avertizati de catre patrulele montane ale inspectoratului despre potentialele pericole care pot sa apara, iar in cazul producerii de avalanse turistii vor fi opriti sa mai urce pe munte.
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: I.O.